Nascut in Romania, calugarul Ioan si-a trait cea mai mare parte din viata pe pamantul binecuvantat. Ulterior, Biserica Ortodoxa Romana l-a trecut in randul sfintilor.     Alaturi de locuri care amintesc episoade din viata Mantuitorului,
Nascut in Romania, calugarul Ioan si-a trait cea mai mare parte din viata pe pamantul binecuvantat. Ulterior, Biserica Ortodoxa Romana l-a trecut in randul sfintilor.     Alaturi de locuri care amintesc episoade din viata Mantuitorului, pelerinajul in Tara Sfanta include si popasuri la cateva manastiri ortodoxe. Pentru romani, unul are o semnificatie deosebita: Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul, care adaposteste Moastele Sfantului Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul, calugar roman trecut de Biserica Ortodoxa Romana in randul sfintilor.       IN MIEZUL PUSTIEI. Odata lasat in urma Ierusalimul, dupa un sfert de ora de mers cu masina ajungi in Pustiul Hozevei. Calatorul prin Tara Sfanta intelege inca o data ca se afla pe un pamant al contrastelor. Dupa amestecul de culori, sunete si mirosuri ale orasului considerat sfant de trei religii - crestinismul, iudaismul si islamismul - , cu o istorie bogata, vizitat in orice perioada a anului parca de toate semintiile pamantului, pustia aduce linistea inceputului de lume. Cat vezi cu ochii - doar albul-galbui al pietrei de Ierusalim, care, conform unei legi adoptate in timpul cand locurile erau guvernate de englezi, imbraca fatadele tuturor cladirilor din oras. Liniste, alb si soare arzator. De la un punct, mijloacele de transport devin inutile: distanta ramasa pana la manastirea calugarilor hozeviti se parcurge cu pasul, pe un drum de piatra ce coboara serpuit spre inima muntelui. Destinatia - o uimitoare oaza de verdeata si racoare intr-un tinut uscat si torid. Manastirea Sfantul Gheorghe Hozevitul este sapata intr-un perete de stanca, ce mai gazduieste si pesterile pustnicilor. Retras din tumultul vietii de zi cu zi, aici isi doarme somnul de veci Sfantul Ioan Iacob Romanul.       CALUGARUL IOAN. S-a nascut la 23 iulie 1913 in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din judetul Dorohoi, intr-o familie de tarani. La botez a primit numele de Ilie. Ramas orfan de ambii parinti, copilul de nici trei ani a ajuns in grija rudelor. Face primii ani de scoala in satul natal, apoi urmeaza gimnaziul la Lipscani-Hotin, si liceul la Cozmeni-Cernauti. Familia a dorit sa-l dea la Facultatea de Teologie din Cernauti, dar tanarul cu chemare catre cele sfinte a ales calea calugariei. In 1933 a fost primit in obstea calugareasca de la Manastirea Neamt, al carei staret era Episcopul Nicodim Munteanul, viitor Patriarh al Romaniei. Intre anii 1934 si 1935 a efectuat stagiul militar la Dorohoi, dupa care s-a inapoiat la manastire. La 8 aprilie 1936, in Miercurea Mare din Saptamana Sfintelor Patimi, fericitul Ilie a fost tuns la monahism, primind in calugarie numele de Ioan.   Chemarea Domnului. Cu harul pustniciei, in noiembrie, Ioan Iacob a plecat in pelerinaj la Sfantul Mormant impreuna cu alti doi calugari. Calugarul Ioan nu avea sa mai revada Romania niciodata. Dupa o vreme petrecuta in Tara Sfanta, insotitorii sai s-au intors la Neamt, iar Ioan a ramas sa-si traiasca viata intru Hristos, pe pamantul Fiului lui Dumnezeu. Vreme de zece ani a ramas la Manastirea Sfantul Sava de langa Bethleem. Un an a stat in Pustiul Qumran, intr-o pestera aproape de Marea Moarta. Aici obisnuia sa se roage noaptea, hranindu-se doar cu pesmeti si fructe. Intors printre semeni, calugarul roman a avut de suportat vitregiile razboiului. Doi ani, alaturi de alti monahi, a stat internat intr-un lagar pe Muntele Maslinilor. Dupa eliberare s-a intors la Manastirea Sfantul Sava. Egumen la Iordan. In 1947 a fost hirotonit diacon la Biserica Sfantului Mormant, cu aprobarea Patriarhului Romaniei Nicodim, fostul staret al Manastirii Neamtului, unde Sfantul Ioan Iacob isi incepuse viata calugareasca.   In acelasi an, Cuviosul Ioan a fost hirotonit preot, iar Patriarhia Romana l-a numit egumen la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de pe Valea Iordanului. Cinci ani a oficiat zilnic, in romaneste, toate sfintele slujbe, a scris pagini de invatatura pentru calugari si pelerini, a compus versuri duhovnicesti, a innoit chiliile, biserica, a primit pelerini din tara, ingrijindu-se de viata spirituala a schitului si a oamenilor care ii treceau pragul.       SAPTE ANI IN PUSTIU. In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei, pe valea Paraului Cherit (Horat). In vara urmatoare, calugarul isi urmeaza vocatia, retragandu-se intr-o pestera din apropierea manastirii, numita Chilia Sfanta Ana. In acea pestera, se spune, Sfanta Ana se ruga lui Dumnezeu sa-i daruiasca un prunc, rugaciune indeplinita prin nasterea Fecioarei Maria. Sfantul a ramas in pestera sapte ani, in lungi perioade de post si rugaciune. Nu vedea pe nimeni, caci urcusul pana sus se facea anevoie, pe o scara inalta. A indurat caldura, care vara ajungea pana la 40 de grade. Dormea cateva ore pe noapte pe o scandura, avand o piatra drept perna, si se hranea o singura data pe zi cu pesmeti, masline, smochine si apa. Il vizita din cand in cand ucenicul sau, iar la marile praznice imparatesti cobora la Manastirea Hozeva, unde savarsea Sfanta Liturghie si lua masa impreuna cu ceilalti calugari. Semnele sfinTeniei. La 5 august 1960, la varsta de 47 de ani, grav bolnav, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos. Dupa trei zile a fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.     Dupa 20 de ani, la 8 august 1980, trupul sau a fost gasit intreg, nealterat de vreme si frumos mirositor, semn ca Dumnezeu l-a numarat in ceata sfintilor. Cateva zile mai tarziu, Moastele Sfantului Ioan Iacob au fost depuse in biserica manastirii, unde se afla si Moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, l-a canonizat ca sfant la 20 iunie 1992, sub numele de Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt-Hozevitul, care se praznuieste la 5 august, data mutarii sale la cele vesnice. Mii de pelerini, romani si de alte neamuri, trec pe la racla Sfantului sa-i ceara ajutorul. Pe drumul de intoarcere, din zece in zece metri, doi beduini se ofera ca in schimbul catorva banuti sa ne puna la dispozitie "taxiul" - un magarus obisnuit cu urcusul si cu pelerinii. Un drum de 10-15 minute, chiar si la deal, te face sa te rusinezi cand spui ca ti-e greu, dupa ce am aflat istoria sfantului care a petrecut sapte ani in pustie. Poate ca si Sfantul vegheaza ca pelerinii sa ajunga in pace de unde au plecat. Caci drumul de-ntors l-am parcurs parca intr-o clipa.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.