In perioada interbelica Bucurestiul ramasese fidel traditiei sale de oras al contrastelor. Discrepanta pitoreasca dintre cartierele patriarhale cu alura orientala si centrul occidental, dintre formatiile de jazz cu solisti imbracati in smoching si tarafurile de lautari cu nelipsitul tambal ii uimeau pe vizitatorii straini ai Capitalei noastre. Contrastele sociale, inerente unei metropole, opuneau pe invalidul de razboi cersind cu decoratia atarnata pe piept limuzinei Hispano-Suiza stapanita de un proaspat imbogatit...
Prima carte a lui Cioran s-a intitulat "Pe culmile disperarii" (1934). Cititorilor de azi titlul acesta le-ar sugera o conotatie metafizica. In realitate, era o expresie folosita in mod curent de ziarele vremii despre care vorbim, in rubricile de fapt divers. "Ajuns pe culmile disperarii, intrucat nu mai avea nici un leu, X s-a dus la Chitila si s-a aruncat inaintea trenului."
Gazetarii observau ca multe curmari ale vietii din proprie initiativa se produceau primavara si vorbeau despre "epidemia de sinucideri". Dramele pasionale interesau cel mai mult si li se consacrau lungi reportaje. In anii '20, o femeie care isi omorase amantul a fost achitata de tribunal. Declarand gazetarilor ca achitarea s-a produs - era convingerea ei - datorita unui biletel cu o rugaciune pus la o icoana din biserica Sf. Anton din centrul Capitalei, sute de femei parasite sau cu neajunsuri sentimentale au dat apoi navala in acest lacas.
Un anunt de Mica publicitate, "Se cauta secretar pentru cinci caini", i-a prilejuit unui gazetar de la un cotidian o filipica impotriva oamenilor avuti care ofera 500 de lei salariu lunar pentru ingrijirea unor patrupede in timp ce atatia semeni ai lor se luptau cu neajunsurile si cu saracia.
Reversul medaliei il reprezentau notele de carnet monden din rubricile unor cotidiane, intitualte "Viata Capitalei". Era o reminiscenta sau o continuare a relatarilor si reportajelor mondene pe care le redacta la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator Misu Vacarescu, sub pseudonimul Claymoor, in ziarul de limba franceza, de orientare conservatoare, "L'Independence Roumanie". In interbelic, textele pe aceeasi tema erau scrise in limba tarii, insa cu formulari stalcite ("banda de jazz", "whisky cu soda") si grafie bizara (Lya, Mya, Nutzy)... Se relata despre receptii, coctailuri, picnicuri, garden-party-uri din lumea mare. Un cotidian descria o petrecere la un castel din apropiere de Bucuresti, aflat pe malul unui lac pe care pluteau "nenufari" (in loc de nuferi), ceea ce ar putea sugera palatul de la Mogosoaia al Marthei Bibescu. Mentiunea ca la balul dat acolo a cantat o orchestra de jazz si ai carei instrumentisti fusesera adusi cu avionul de la Paris ar putea intari aceasta sugestie (printul George Valentin Bibescu, sotul Marthei, era un aviator pasionat), dar lacul putea fi si cel de la Buftea, unde printul Barbu Stirbey avea o resedinta, sau Snagovul, cu un vast lac pe al carui mal se gasea palatul printului Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea...
"Cand era bunica fata"
In ocurenta cu relatarile despre barurile "Colorado", "Athenee Palace", "Atlantic" sau "Aro", un cotidian modest tiparea saptamanal foiletoanele publicistului C. Cosco, sub genericul "Cand era bunica fata". Cosco evoca ritualul petitului asa cum se desfasura el in mahalalele bucurestene inainte de primul razboi mondial, pravaliile barbierilor din aceeasi perioada, scrancioburile sau "dulapurile" de pe maidane ori pe femeile mestere in pus ventuze celor raciti... Exista "Gazeta casatoriilor", cu anunturi matrimoniale, care organiza "vederi" garantand "desavarsita discretiune", si mici reviste intitulate "Gluma", "Hazul", "La trei pazeste", cu caricaturi, schite umoristice si epigrame... In acelasi context se inscriau si foiletoanele tanarului publicist si caricaturist Neagu Radulescu, inspirate din viata scriitorilor, "Turnul Babel", reunite ulterior in volum. Foiletonul era, de altfel, telenovela timpului. Unii ziaristi publicau dialoguri in serial cu personalitati ale show-biz-ului pe care apoi le tipareau intr-o carte de felul celei intitualte "Viata particulara a domnului Ion Dacian", tenor de opereta care si-a pastrat voga pana in anii '50-'60 ai secolului trecut.
Cotidianele valorificau astfel o materie care apartine azi "tabloidelor", oferindu-se cititorilor relatari despre cantaretii de muzica usoara ai momentului: Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile, Ionel Fernic, pentru a nu mai pomeni de Constantin Tanase, de vedetele si de corpul de balet de la Teatrul Carabus, atat de populare noua in epoca... Actorii si actritele de teatru isi aveau revista de specialitate, "Rampa", si erau intervievati in paginile culturale (pagina a doua) din ziarele de mai mic sau mai mare tiraj. Rarii regizori romani de film de atunci, ca si actorii nostri de cinematograf, aveau o revista de profil. Regele Carol al II-lea incuraja, de altfel, cinematografia, fiind un autentic cinefil: de doua-trei ori pe saptamana, asa cum arata jurnalul sau, i se proiectau pelicule intr-o sala anume amenajata la Palatul Regal, la aceste proiectii avand-o alaturi de cele mai multe ori pe Elena Lupescu.
Reclame pentru masini si cosmetice
"Universul", "Curentul", dar si celelalte cotidiane de tiraj fac reclama aparatelor de radio Telefunken, Pathe-Marconi si patefoanelor. Reclama patefonului "His Master's Voice" infatiseaza un catel ciulind urechea la o palnie de gramofon. Alpinistilor le sunt recomandate "rucksakurile", iar skyorilor (grafia vremii) echipament de profil produs la Gratz. Reclamele la automobile sunt copiate dupa cele americane, ziarele infatisand o familie de trei persoane care se urca intr-un Ford (exista o linie de asamblare a Fordurilor "de opt" - adica cu opt cilindri - in cartierul Floreasca al anilor '30). Pentru reclamele cu DKW-ul sau Mercedesul decapotabil, graficianul proiecta silueta unei femei in deux-pieces usor care deschide portiera limuzinei. Vampa cu toca pe cap si scurta de blana, cu port-tigaretul intre degete, este, adesea, protagonista reclamelor pentru farduri si cosmetice, tot asa cum blajina gospodina incinsa cu sortul si cu parul pieptanat coc sugera eficienta unei masini de gatit cu plita de fonta produsa de concernul lui Auschnitt, Titan-Nadrag-Calan. (D.C.)