Opinii in contrasens Tot despre filosofi fara opera filosofica

Am citit o singura data revista Dilema veche si imi ajunge. Asa am aflat cu o regretabila intarziere ca Andrei Plesu, intr-un numar mai vechi al publicatiei pe care o patroneaza, m-a comparat cu faimosul Caion, detractorul cunoscut al lui I. L. Caragiale. Cred ca in capul lui Andrei Plesu se petrece o oarecare confuzie. Caion atacase ceea ce stim toti ca fusese un geniu, pe cand eu am vestejit un biet filosof fara opera filosofica, nemuncit de gandul ca ii lipseste. Survine o diferenta aici, nu-i asa?
In loc sa se dedice unor asemenea comparatii, Andrei Plesu ar face mai bine sa nu se mai tina de cioace si sa se ocupe de soarta prietenului sau Gabriel Liiceanu. Nu e de-a buna cu ce se intampla cu acest filosof, si el vaduvit de opera filosofica. Si nu a fost bine nici cum asa-zisa societate civila s-a grabit sa-i sara in ajutor. Ideea ei de a se aduna ciotca in paginile revistei 22, incropind un cor cu accente de disperare, putea fi deconsiliata de Andrei Plesu. Corul acela a sunat in urechile noastre exact cum suna grohaitul patrupedelor la Ignat, cand simt miros de cutit.
Cu toate acestea, Andrei Plesu pare impasibil la toate, ramanand neclintit in jiltul in care se simte bine, binecuvantandu-i de sus pe aplaudacii care-i aduc omagii si pe care i-a dresat cu o rabdare de inger. Nu poti sa-l scoti din aceasta menajerie, pe care o considera un balsam pentru inima. Am putea chiar sa-i reamintim de cate ori si-a tradat companionii, in momentele cheie. O data nu a vrut sa semneze un apel oarecare, alta data s-a retras din comisia lui Vladimir Tismaneanu, stiind ca lucrarile ei se vor incheia intr-un chix lamentabil. A lipsit de la adunatura din Piata Universitatii, unde s-a manifestat intr-un mod caraghios pentru mentinerea Monicai Macovei in functia de ministru al Justitiei. Dar le-a incurajat pe toate de pe margine, cu sentimentul ca nu ar fi implicat. Dimpotriva, era implicat pana peste cap. In schimb, nu prea se vede in initiativele destinate sa-l apere pe prietenul sau Liiceanu si nici nu da semne cu ar fi interesat intr-un fel sau in altul de dilemele societatii civile, masinarie pe care si el a pus-o pe roate.
Totusi, cea mai interesanta pasiune a lui Andrei Plesu, pretabila chiar la analize in plan psihologic, ramane incurajarea a tot felul de nulitati. Si o face din doua ratiuni: in primul rand, evita riscul de a se confrunta vreodata cu o concurenta si, in al doilea rand, din aceste nulitati se vor recruta aplaudacii lui de maine. Din punctul acesta de vedere, Plesu e extrem de grijuliu sa-si asigure un viitor fara griji. Si nu suporta el consecintele frivolitatilor lui, ci cultura romana, in general. Nu este mai putin adevarat ca de la un personaj care a declarat public ca-i este lene sa se aseze la masa de scris te poti astepta la orice, chiar si la consecventa in lene.
Revista Dilema veche, inventia lui si instrumentul prin care isi inchipuie ca intervine in realitate, influentand-o in sensul dorit de el, se ocupa de regula cu nimicuri. Si ne intrebam de ce Dilema e veche? Probabil pentru ca perpetueaza linia imprimata in primul ei ciclu de viata. Insa atunci publicatia era administrata si finantata de Fundatia Culturala Romana, respectiv de Augustin Buzura, care a savarsit si greseala asta, sa creada ca ar putea sa se puna bine cu niste briganzi ai culturii. Asa ca Dilema nu prea e veche, ci noua prin fraierul care o alimenteaza astazi cu bani in nestire, fara niciun folos pentru el. Probabil Dinu Patriciu vrea sa se stie mai aproape de lumea buna si isi inchipuie ca aceasta e calea spre innobilare spirituala.
Sa revenim la consideratiile lui Andrei Plesu despre prezenta si rolul lui Caion in lumea contemporana. Pai mai Caion decat el nu se exista, cum ar spune un precupet din Obor. Chiar si atunci cand a aranjat cu Gabriel Liiceanu sa fie cap de afis la ultimul salon de carte, cu o fotografie imensa agatata ca o hartie de prins muste de tavanul ultimului targ de carte, Plesu a sfidat tot ce inseamna cultura buna in Romania de astazi. Pentru ca in acel salon mai erau prezentate cateva zeci de carti fata de care cartile lui ne apar niste fleacuri. Si a reduce cultura la reclama facuta acestor fleacuri tocmai asta inseamna, sa fii un Caion. De altfel, chestiunea i-a fost spusa clar in doua carti aparute la editura Compania, scrise de oameni neamestecati in coteriile de la noi. Carti pe care se pare ca numai Horia Roman Patapievici le-a citit si l-au scandalizat. Andrei Plesu fiind prea sus ca sa-si piarda vremea in asemenea indeletniciri care nu-i provoaca nicio placere.

---

Despre autor: