>> Un fond de investitii strain vrea sa cumpere InterContinental, dar proprietarii spun ca hotelul nu este de vanzare.

>> Numele investitorului nu a fost dezvaluit, insa acesta este interesat de cladiri-unicat.

>> Desi fondul ar
>> Un fond de investitii strain vrea sa cumpere InterContinental, dar proprietarii spun ca hotelul nu este de vanzare.

>> Numele investitorului nu a fost dezvaluit, insa acesta este interesat de cladiri-unicat.

>> Desi fondul are bani "cat pentru zece InterContinentaluri", George Paunescu spune ca hotelul nu are pret.
Un fond de investitii strain reprezentat de banca de investitii BAC Romania este dispus sa ofere 135 milioane de euro pentru achizitia InterContinental, dar proprietarii spun ca hotelul nu este de vanzare.
"Reprezentam un fond de investitii strain, care nu a facut inca nici o achizitie pe piata romaneasca. Ne intereseaza sa cumparam mai multe cladiri reprezentative din Bucuresti, printre care si hotelul InterContinental, pentru achizitia caruia am depus o oferta", a declarat Matei Paun, managing partener la Balkan Advisory Company (BAC) Romania, care reprezinta in Romania fondul de investitii interesat de achizitia hotelului.
Interes pentru cladiri-unicat
Surse din piata sustin ca suma oferita de fondul de investitii pentru achizitia hotelului este de aproximativ 135 de milioane de euro. Paun nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta suma si nici nu a dorit sa dezvaluie numele fondului de investitii, precizand doar ca acesta este interesat exclusiv de "cladirile-unicat" din Bucuresti. Vorbind de capitalizarea fondului, Paun sustine ca acesta, "in functie de oportunitati, poate dispune de atatia bani incat sa cumpere zece InterContinentaluri".
Omul de afaceri George Paunescu, unul dintre actionarii InterContinental, spune ca nici nu stie de aceasta oferta si nici nu-l intereseaza. "Primim tot timpul oferte de la diverse companii care vor sa cumpere hotelul, dar InterContinental nu este de vanzare. Oricum, oferta de 135 de milioane de euro, despre care spuneti, este foarte mica. In momentul acesta, hotelul nu are pret. Piata este in crestere si nu a ajuns inca la pretul de referinta. Pe noi ne intereseaza acum investitiile in hotel, nu vanzarea lui".

O parte din hotel, in renovare
Hotelul InterContinental, clasificat la cinci stele, are o capacitate totala de 423 de camere, dar 140 dintre acestea sunt in renovare. Procesul de modernizare a spatiilor interioare a inceput in urma cu doi-trei ani si s-a desfasurat pe etape, pentru a permite mentinerea hotelului in circuitul turistic. Lucrarile ar putea fi finalizate in circa doi ani, cand InterContinental va avea aproximativ 400 de camere operationale, dupa ce o parte dintre vechile spatii de cazare ar putea fi transformate in birouri.

95% dintre clienti sunt straini
"InterContinental Bucuresti a inregistrat anul trecut un grad mediu de ocupare de 60%. Totodata, inainte de deducerea cheltuielilor non-operationale, profitul operational se incadra in marjele internationale, situandu-se la circa 35%. "Pentru 2007, avem in vedere un grad de ocupare de 65% raportat la 283 de camere. In ceea ce priveste clientela, 95% dintre cei care aleg InterContinental Bucuresti sunt straini", declara la inceputul acestui an Jonathan Soper, directorul general al hotelului. Hotelul din Bucuresti este operat de lantul international in baza unui contract de management incheiat in decembrie 2006 de proprietatul unitatii, Compania Hoteliera InterContinental Romania (CHIR), care a prelungit astfel un parteneriat inceput in urma cu peste 35 de ani, cand cele doua firme au semnat un contract de franciza. Lantul InterContinental Hotels este prezent in Romania si prin intermediul marcii Crowne Plaza, fiind interesat si de extinderea pe piata cu alte branduri, precum Holliday Inn si Express by Holliday Inn.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.