Diva, bani, vila, barbat, copil, Porsche, rating inalt, cum rar mai vezi, rivalitati, de nu te vezi, lumea la picioarele ei. Si cu toate astea mai vrea ceva: scenariu devenit film. Si a mai vrut ceva: o carte, „Despre lucrurile simple". Si ea s-a realizat, din sinceritatile transcrise in „Elle", „Tango" si „The One".

Au avut vreo importanta cartile pentru Mihaela Radulescu?

Slava Domnului, am crescut intr-o familie in care cartile erau foarte importante, ai mei erau profesori.

Ce carti contau?

Frate, mama mea era profesoara de romana, mi-a bagat pe git toate lecturile obligatorii din scoala si le citeam. Eu, in scoala, am stralucit la limba romana, da, o sa rizi, dar asta e adevarul. Imi placea literatura romana. Citeam, citeam pe ascuns, sub plapuma. Si ma bucur ca eram copil in epoca aia, daca as fi copilarit acum, sigur nu mai citeam la fel. Uite, citeam atunci, cu sentimentul ala ca e interzisa, „Misterele Parisului", pe la 14-15 ani. Maica-mea mi-o interzisese ca era prea devreme pentru mine. Am citit basme, „Legendele Olimpului", literatura romana.

Ce basm?

O, Doamne! Petre Ispirescu era citit si tin minte si acum ce-mi placea: povestea cu happy-end, unde nu murea printesa, se marita cu printul. E adevarat, de-a lungul timpului, povestile astea le-am trait, desi nu am luat salata din gradina ursului, uite aia era o poveste preferata. Obsedata am fost dupa „Alba ca zapada si cei sapte pitici" si uite ca nu a fost intimplator: asta e povestea preferata si a lui fi-miu.

Dar oglinda mamei vitrege? De-a lungul vietii te-ai jucat de-a frumusetea.

„Cine e cea mai frumoasa din tara?" Sincera sa fiu, nu m-a marcat jocul cu oglinda. Nu eram o fata prea frumoasa in adolescenta, eram foarte slaba, faceam sport de performanta, nu aveam succes la baieti. Povestea oglinzii era un capitol mai degraba frustrant. Nu era un capitol la care sa stralucesc.

Dublul femeii, si mama vitrega, si Alba ca zapada, diavol si inger?

Ceea ce nu mi-a placut la povestea asta tocmai mama vitrega era. Dar ce nu mi-a placut mie in basme a fost insa si altceva: nici o printesa nu muncea, chestia asta nu am preluat-o in viata reala.

„Miorita", „Mesterul Manole"?

Mai, „Miorita" nu am inteles-o niciodata, desi am citit-o, am avut-o la teze. „Miorita" nu a fost o revelatie. Pe Ana lui Manole nu am inteles-o decit de-a lungul anilor. Mi-a facut bine sa ma tot raportez la Ana lui Manole, in sensul ca nu mi-as fi dorit sa fiu o Ana, sa ma sacrific pentru un Manole, pentru reusita unui barbat.

„La Medeleni"?

Da. „La Medeleni" a stirnit in mine pasiunea, dragostea. A fost prima lectura cu incarcatura sentimentalo-erotica. Apoi, in adolescenta, „Pinza de paianjen" a Cellei Serghi. Am citit-o in rafale, o citeam la doi-trei ani o data si chiar si acum recent, m-am intors la Cella Serghi, fiindca imi doream sa fac un scenariu de film dupa carte. Ma atragea sinceritatea unei femei de a vorbi despre ea, este o asemanare destul de mare cu „Totul despre sex", daca vrei. Era trairea succesului intr-o societate in care nu se regasea. Ma rog, probabil ca si eu ma regaseam, venita de la Piatra Neamt, din provincie, aspirind la o lume cu care nu ma potriveam.

Eliade?

Am reactionat mult mai bine la povestile lui de dragoste. „Maitrey", „Romanul adolescentului miop". Am citit tratatele de indianistica, dar fara sa fiu o adepta a yogai. Il citesc cu placere.

Cioran?

E opusul meu. Mie imi place viata. E adevarat, nu am profunzimea lui in care sa-mi dau seama ca traim degeaba.

Barbatii tai cu ce lecturi veneau?

Nu am sa merg mult in trecut. Elan nu poate adormi si calatori fara lectura. Cartea este o prefata a somnului lui. Citeste divers. De la carti din care ies filme cu impuscaturi la „Vietasii de pe Rahova", cartea ta, sau la „Lindenfeld" a lui Ioan T. Morar. Descopera cu voluptate autori romani. Ridea intr-o seara in pat si din cauza asta am citit si eu cartea aceea, cartea lui Constantin Simirad. Ridea cu lacrimi la „La Portile Orientului" a lui Andrei Plesu. Pentru el a fost o carte de divertisment, datorita hazului si harului domnului Plesu. Sa spun ca linga pat e DEX-ul si, bineinteles, si eu si el am citit din DEX cind au fost cuvinte mai grele in cartea domnului Plesu. Uite, impreuna am descoperit un cuvint, „quolibet", insemnind „gluma proasta". E un cuvint de nefolosit in limba de fiecare zi, dar un cuvint care pe mine ma fascineaza ca muzicalitate.

Cind scrii?

Dupa ce barbatul si copilul meu se culca.

Cu stiloul?

Nu, pe Mac. Sint o mare fana MacIntosh. Si sa stii, conteaza momentul acela cu tine insuti. Tihnit. Scriu. Scriu articole. Din ceea ce am trait, din ceea ce simt. Scenarii de film.

Fiindca vreau sa fac un film. Chiar am candidat cu un scenariu pentru o finantare la CNC. A fost respins, in anul cu tambalaul acela in care au fost respinse scenarii de oameni mult mai celebri in domeniu.

Vedetele citesc Are vreo importanta lectura in meseria ta?

E foarte important sa citesti. De multe ori citesc cartile invitatilor mei din emisiune. Apoi, imi place sa citesc biografiile unor oameni mari, de la noi sau de la ei. Ma ajuta in tehnica de interviu. Uite, Jane Fonda, ravasitoare a fost, nu-mi venea sa cred cit de chinuita a fost de barbatii ei. Si imi prinde bine fiindca aplic ideile alea in interviurile cu personalitatile romane. Nu poti sa nu-ti imbogatesti vocabularul, nu poti sa nu ai un anumit limbaj si astea le inveti din carti. Uite, faptul ca vrei sa citesti nu inseamna ca trebuie sa se asorteze cu poseta ta. Eu sint o persoana care vrea sa evolueze si evoluez prin lectura.

Puteti citi un fragment din cartea Mihaelei Radulescu pe site-ul Polirom. Detalii la www.cotidianul.ro/select