Miercuri, la Casa Titulescu, a fost lansat volumul "Eftimie Gherman – 30 de ani de exil", original prin faptul ca ne ofera un punct de vedere de stanga, al unui roman aflat in exil. Volumul, aparut la editura Uranus, este publicat sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER) si editia a fost ingrijita de Ion Scanteie, nepotul lui Eftimie Gherman si Ion Apostol, care a aflat de documentele lasate in urma de Gherman de la nepotul acestuia, si a decis sa le stranga intr-un volum. In cuprins avem articole de fond din revista "Romania muncitoare", pe care German a editat-o pe cand se afla in exil in Franta, precum si o parte din corespondenta lui cu diverse personalitati, printre care si Pamfil Seicaru. Unul din subiectele importante abordate este conditia exilatului. Cartea a fost prezentata de Dinu Zamfirescu, presedintele INMER, George G. Potra, director executiv al Fundatiei Europene Titulescu, Ion Apostol, Constantin Avramescu, fost parlamentar social-democrat si liberal, si Radu Dimitrescu, fost social-democrat. Vorbitorii au facut referire la interesanta biografie a lui Eftimie Gherman (1894 - 1980), fiu al unei familii nevoiase din Lapusnicu Mare. Acesta a fost nevoit sa abandoneze scoala dupa numai sase clase si sa munceasca pentru a-si intretine familia. Din convingerea ca asa isi poate ajuta semenii, s-a inrolat in miscarea socialista si a ajuns deputat social-democrat in Parlamentul Romaniei, unde a activat intre 1920 si1938. In 1947 a fost nevoit sa fuga in Franta, unde s-a alaturat Internationalei Socialiste si partidului Socialist Francez. A inceput sa editeze „Romania muncitoare", avandu-i ca principali colaboratori pe Grigore Gafencu si Virgil Ierunca. A colaborat cu radio BBC si cu Romania Libera. In 1977, s-a repatriat si a murit in comuna natala.