Primarul Dorin Florea acuza conducerea Consiliului Judetean Mures de "haiducie administrativa" Primarul municipiului Targu-Mures, Dorin Florea, contesta dreptul de proprietate al CJ Mures asupra unui imobil situat in centrul orasului. Florea a declarat ieri ca administratia judeteana a intabulat abuziv dreptul de proprietate asupra cladirii din strada Tusnad numarul 5, drept pentru care a facut deja plangere penala. In paralel, edilul-sef de la Targu-Mures spune ca a deschis o actiune pe latura civila pentru a radia inscrierile din Cartea Funciara.
Florea sustine ca intabularea s-a facut cu incalcarea unei hotarari judecatoresti irevocabile, care consfintea faptul ca imobilul cu pricina se afla in proprietatea municipalitatii. Mai mult, Dorin Florea spune ca hotararea cu pricina a fost ocolita si in momentul in care administratia judeteana a trimis la Guvern lista cu imobilele din patrimoniul sau, fapt ce a facut posibila aparitia unei Hotarari de Guvern, in care imobilul respectiv apare ca fiind proprietatea judetului. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in ceea ce priveste terenul pe care urmeaza sa se construiasca Spitalul Regional de Urgenta.
"Sa vina la Targu-Mures prefectii si presedintii CJ din toata tara sa vada cum se practica haiducia administrativa", a declarat Florea.
Primarul a spus ca municipalitatea a actionat in judecata CJ Mures chiar in momentul in care a sesizat ca administratia judeteana vrea sa-si treaca imobilul respectiv in patrimoniu.
"Am castigat-o definitiv si am anuntat institutiile care sunt chiriase acolo ca nu avem treaba cu ele, sa-si desfasoare activitatea in continuare, dar ca trebuie sa incheie contracte cu noi", a declarat Dorin Florea. z
No comment
Presedintele CJ Mures, Edita Emoke Lokodi , a refuzat ieri sa comenteze acuzatiile care i se aduc, dar si sa explice care este, din punct de vedere al administratiei judetene, starea juridica a imobilului. In spatiile de pe strada Tusnad numarul 5 din municipiul Targu-Mures isi desfasoara activitatea revistele de cultura "Vatra" si "Lato".
Razboi imobiliar intre Primarie si CJ Mures
Primarul Dorin Florea acuza conducerea Consiliului Judetean Mures de "haiducie administrativa" Primarul municipiului Targu-Mures, Dorin Florea, contesta dreptul de proprietate al CJ Mures asupra unui imobil situat in centrul orasului. Florea a d
Sursa: Romania Libera
Romania Libera - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Razboi imobiliar intre Primarie si CJ Mures":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
