Trebuie sa recunoastem, avem si noi un talent, ca romani. Dar un talent mare. Stim sa stingem focul. De fapt, nu este vara in care sa nu stingem, la propriu, incendii de padure, de liziera, de faneata. Buletinele de stiri incep si se sfarsesc, apoteotic si apocaliptic, cu flacari imense, zvacnind spre cer mai ceva ca in trucajele din filmele americane de actiune, care se sfarsesc de fiecare data prin invingerea Raului de catre Bine, ambele cu majuscula.
Talentul de pompieri nationali ni l-am descoperit demult, dar pe masura ce trece timpul se amplifica, se mareste, creste  vazand cu ochii, ne acapareaza, ne invadeaza vietile. De fapt, nu mai putem trai, daca nu avem ceva de rezolvat, de pus la punct, de stins, de curatat. Ceva minor...

Am avut referendum! Am avut presedinte suspendat! Luni de zile, intreaga clasa politica s-a straduit sa stinga focul ce ii cuprinsese pe fostii aliati sub sigla Dreptate si Adevar. Cand nu s-a mai putut face nimic cu vorba buna si cu metodele conventionale, s-a trecut la fapte. Cineva a strigat: "Sa vina pompierul de serviciu!" si a venit PSD-ul cu 19 motive de suspendare si cu chef de referendum.

Intre timp, cand inca nu se stia ce scor va iesi din urna, se faceau calcule si propuneri, tot de avarie: Isarescu premier! Ba nu, Tiriac! Ba nu - un reprezentant al societatii civile! Ba nu - sa revina Basescu! Ba nu, sa facem alegeri anticipate! Si tot asa.

Rand pe rand, solutii de o dupa-amiaza veneau si plecau la plimbare, pentru ca apareau alte  subiecte,
alte injuraturi pe posturile de televiziune, care, trebuie sa recunoastem, sunt mai picante si, deci, mai gustate  de public, chiar daca nu si aprobate.

In fond, tot acest sentiment de panica, stins cu refugiul in idei salvatoare gen Stolojan, pe vremuri, Isarescu - de-a pururi, Tiriac - pe moment, si alti domni si doamne, care ar putea salva Romania - nu este decat reflexul natural in fata haosului.

Pentru ca, sa nu ne amagim!, perioada pe care o traim nu este una normala, fericita, fructuoasa, de care sa fim mandri. E una cat se poate de bej-maroniu, pentru noi ca natiune, pentru ca ne-am pierdut pe drum si scopurile, si obiectivele deopotriva.

Anul acesta trebuia sa ne concentram si sa fim niste caini. Niste caini financiari. Sa transpiram numai si numai pentru atragerea fondurilor europene. Nu e limba de lemn si nici teorie plictisitoare, e purul adevar: ne doare stomacul de foame, dar ne imbatam cu tuica ieftina si ne suduim de mama, de tiganca, de pasarica, de tot ce e la periferia societatii.

Nu am iesit in cultura europeana cu mizeria din Ferentari sau promiscuitatea din Zabrauti, ci cu un Brancusi, un Ionescu, un Grigorescu. Dar cine sa inteleaga, cine sa priceapa? Noi, noi toti cu siguranta vom si pricepe si vom si intelege, dar prea tarziu. Intr-un moment de impas, de avarie, in care vom striga dupa pompieri, dar nu ne va mai sari nimeni in ajutor sa ne stinga ofurile si pasurile. Pentru ca vom fi fost deja descalificati de la runda bunului-simt.