PSD are dureri de cap ametitoare, de parca ar fi primit o lovitura zdravana de maciuca. Nici nu mai stie bine unde-i stanga si unde-i dreapta; incotro e inainte si incotro e inapoi, daramite s-o mai si apuce pe vreo carare. Infrangerea sa la referendumul pentru demiterea presedintelui este una nu doar zdrobitoare, dar si umilitoare. Cu atat mai mult cu cat si-a asumat si rolul de initiator al actiunii, de "colectare" de voturi in Parlament pentru suspendare (aici mare maestru de ceremonii a fost insusi Viorel Hrebenciuc), dar si de primadona in campania de demisie. Mircea Geoana s-a imbatat cu "aerul tare" de la munte. Cand a vazut in fata sa mai intai cateva sute, apoi cateva mii de persoane la mitinguri, carora li se adresa precum un voievod, calare in fata trupelor de pedestrasi, l-a luat cu ameteala.
Imi pare rau ca trebuie s-o spun, dar si Mircea Geoana si alti tineri din fruntea PSD
s-au leganat in iluzii. Mai ales dupa ce dl. Ion Iliescu a intrat in aceasta lupta cu o pasiune teribila. Eu cred ca dl. Iliescu a fost mai indarjit si mai bataios acum decat in campania din 1996, cand candida pentru propria sa succesiune la scaunul de presedinte al tarii. Dar, o buna vreme, Domnia-sa, parca n-ar fi dorit sa se ajunga chiar la suspendarea lui Traian Basescu. Ar fi vrut doar sa-l puna pe acesta in discutia "organizatiei de baza", sa-i dea o lectie, eventual un vot de blam, dar nu mergea cu gandul pana la "excluderea din partid". Lucrurile au luat o alta turnura atunci cand Traian Basescu l-a inclus nu atat in grupul oligarhilor, nici macar al "sforarilor" de tip Hrebenciuc, ci undeva mai sus, in cel al "orchestratorilor".

Cand a mai facut trimiteri si la Revolutia din 1989, ba chiar si la mineriade, Traian Basescu si l-a castigat de dusman pentru tot restul vietii sale pe Ion Iliescu.
Eu cred ca nu atat capacitatea de organizare i-a lipsit PSD. In fond, de multa vreme, de vreo 15 ani, PSD n-a mai reusit sa scoata pe strazi, in spatiu deschis, mii de militanti, asa cum a facut-o la Craiova, Cluj, Iasi si Bucuresti. Dar, pe de o parte, vorba lui Victor Ponta, generalii nu prea mai erau generali, nu prea mai reuseau sa insufleteasca ostasii. Pe de alta parte, Mircea Geoana nu reuseste nicicum sa "treaca de sticla", nu e "oratorul care se crede". El ramane omul saloanelor diplomatice (unde este bun!), omul pentru "inalta societate". Incercarile lui de a fi din popor nu au cucces. El ar putea fi un excelent presedinte de republica parlamentara, dar nu va putea triumfa intr-un vot direct al electoratului. Ion Iliescu a confundat epocile istorice. Cand, la Bucuresti, incepuse sa reaminteasca de mitingul FSN, de dinaintea alegerilor din 20 mai 1990, tinerii din piata (se poate solicita caseta de la Antena 3; filmul facut din elicopterul care, in mod ticalos – basescian, il bruia pe liderul PRM) au inceput sa paraseasca in grupuri masive mitingul. Nici Titus Corlatean n-a reusit sa gaseasca, in vreun fel, drumul spre simpatia sau macar empatia generatiilor care au crescut, in buna masura, dupa 1989. Iar Viorel Hrebenciuc, ca orice strateg care se respecta, ca orice cantacuzin, nu participa si nu cuvanta nici la mitinguri si nici la emisiuni TV. Despre literatul partidului, Marian Vanghelie, mai marele pesedist al Capitalei, ce sa mai vorbim? El
si-a dat obolul in mici si bere de "pastele muncitoresc", iar apoi a dat o fuga pana in Tara lui Cervantes, pentru a le reaminti celor catorva zeci de romani care au venit sa-l vada, cum se mai vorbeste azi corect romaneste. I-am dat noi pe Eliade sau pe Ionescu Europei si lumii, de ce nu l-ar da PSD pe Vanghelie, Spaniei? Sa aiba si ei un primar "care este!".
PSD nu a avut si nu are nici acum un candidat la presedintia tarii. Dar, asta treaca-mearga. Problema este, pe de o parte, ca de vreo trei-patru ani, PSD
si-a facut din daramarea lui Traian Basescu o obsesie. Toata forta sa de partid s-a concentrat nu pentru a se reforma, nu pentru a prezenta un program-alternativa la guvernare, mai bun decat acesta, centrat cu precadere pe nevoile electoratului propriu, ci pentru a-l inlatura pe Basescu de la presedintie. Or, daca nu in ordine logica, atunci macar in ordine cronologica, alegerile pentru legislative preced pe cele prezidentiale. Iar in limitele actualei Constitutii, ele sunt si mult mai importante.
Necazul este ca PSD nu se poate trezi. Parca este sub efectul unor tranchilizante. Comportamentul sau politic face ca in Romania de azi sa nu se poata distinge deloc linia de demarcatie dintre putere si opozitie. In Romania, parca toate fortele politice sunt in opozitie, si nimeni nu este la putere. De aproape doi ani, PSD face pe dracul in patru ca sa evite alegeri anticipate, apoi ca sa amane, pentru cat mai tarziu posibil, alegerile europarlamentare. Cred ca au fost erori fundamentale ale PSD. La europarlamentarele din toamna – iarna acestui an, PSD nu va obtine un scor mai bun decat cel pe care l-ar fi obtinut pe 13 mai. Nu stiu daca Hrebenciuc si ai lui nu ar trebui sa asculte acum sfatul lui Gigi Becali (cum auziti!) si sa determine anticipate parlamentare in toamna. Ar mai obtine vreo 15-17%, poate. In 2008, nu se va sti daca cifra "inflatiei" nu va cobori si mai mult, spre 10-12% si astfel sa devina un partid mic. Nu cred ca acesta varianta ar fi binevenita, pentru ca Romania are nevoie si de un partid de stanga, puternic si serios, iar la ora actuala cele mai mari sanse de a fi asa ceva le are, totusi, PSD.
Citesc intr-un ziar central un "document senzational scris de sforarul PSD", Viorel Hrebenciuc. El, practic, pune pe hartie niste combinatii aritmetice posibile intre partide parlamentare, pentru a forma, eventual, o majoritate parlamentara. Doar trei variante apar pe hartiuta lui domn’ Viorel. Una, care nu ar intruni majoritatea necesara (PSD + PRM + PC) si alte doua (a. PSD – PD, PLD,UDMR plus minoritatile si independentii si b. PD – PNL – PLD – UDMR + minoritatile si independentii) ambele cu o majoritate suficienta dar, fie improbabile, fie imposibile. Imposibile in primul rand pentru ca PD a spus, raspicat, ca nu va participa la nicio guvernare decat dupa alegeri, anticipate sau la termen, si ca nici nu va vota vreo formula de guvernare.
Am putea spune ca alegerile anticipate sunt iminente. Si, cu toate acestea, avand in vedere ca anticipatele ar avea consecinte greu de evaluat si asupra PSD si PNL, dar chiar si asupra PRM si UDMR (de soarta PC, nimeni nu se mai indoieste) s-ar putea ca ele sa nu poata fi provocate. Mai mult, exista chiar si o formula de guvernare, cu o majoritate la fel de confortabila ca una din variantele de mai sus. Anume: PNL – PSD – UDMR plus minoritati si o parte din independenti. Aceasta varianta ar presupune pastrarea lui Tariceanu ca prim-ministru, situatie in care noua formula guvernamentala ar depinde doar de votul din Parlament (ca in cazul guvernului Tariceanu II), fara ca presedintele Basescu sa aiba in curtea sa mingea numirii unui nou premier (usa deschisa pentru anticipate). Imi este greu sa cred ca Hrebenciuc n-a intrezarit aceasta formula!
Depinde acum de cum vor gandi si ce pozitie vor adopta liderii PSD, care nu par a fi deloc uniti de vreun proiect sau de vreo varianta coerenta. Desigur, daca m-ati intreba pe mine, eu as spune ca si acum (ca si in 2003!, alta decizie a d-lui Ion Iliescu si a sfetnicilor sai, care a schimbat cursul evenimentelor) ar fi alegerile parlamentare anticipate, organizate impreuna cu cele pentru Parlamentul Europei. Dar eu nu sunt decat un biet fotograf al realitatii politice. Actorii decidenti sunt partidele.