E clar, victoria presedintelui din 19 mai schimba totul.

Dupa ce luni intregi nimeni nu voia sa intre la guvernare si toti voiau in opozitie - cu PNL si UDMR ramase la Palatul Victoria, mai degraba dintr-un soi de inertie travestita neputincios in retorica a responsabilitatii decit din calcul politic lucid - acum toti dau buluc la guvernare. PNL nu se da plecat, nici sub amenintarea motiunii darimatoare. Calculul PNL e corect, pentru ca apropierea PD de PSD, fie si numai pentru a schimba Guvernul, va putea fi foarte bine speculata retoric in lupta cu partidul dlui Boc. UDMR nu pleaca din principiu si trebuie sa ne obisnuim ca asa va fi atita vreme cit acest partid va face pragul electoral si va fi nevoie de el sa completeze, cit de cit, o echipa executiva. PSD trebuie sa vrea la guvernare, ne spun dnii Rus si Saniuta, iar PD pare gata, din nou, sa revina in fotoliile ministeriale, dar numai prin alegeri, dat fiind ca sondajele, inflamate de pasiunea referendumului, arata fabulos pentru democrati. Toate acestea arata efectul pozitiv pe care referendumul l-a avut asupra scenei noastre politice. Partidele importante din Parlament si-au regasit scopul natural: vointa de a guverna. Aceasta redescoperire a energiei competitionale a partidelor lansate spre guvernare vine consecutiv cu redeschiderea liniilor de comunicare. Toata lumea discuta cu toata lumea si toate optiunile sint pe masa. Politica romaneasca se reasaza, normal, asa cum trebuie. Goana pentru asumarea guvernarii si discutiile in toate directiile sint primele semne ale dezghetului. Dar, asa cum ii stiu eu pe politicienii romani, aceste semne incurajatoare se vor dovedi rapid a fi manifestari ale imoralitatii. La noi, negocierea devine repede tranzactie dubioasa, discutia se transforma in complot cit ai clipi, iar schimbarea capata imediat mirosul respingator al uzurparii.

PD trebuie sa se pregateasca de alegeri si trebuie sa stie ca PSD nu trebuie salvat, nici macar cu pretul scufundarii PNL. Urmeaza un sir de confruntari electorale: europarlamentare (in toamna), locale (in primavara viitoare), parlamentare (daca vor fi la termen, in iarna anului viitor), prezidentiale (in iarna lui 2009), iar europarlamentare (tot in 2009) si, daca mai e loc, un referendum sau doua, pe Constitutie si pe vot uninominal. Pentru binele sau, as spune, PSD trebuie lasat sa treaca, singur, prin desert. Altfel, nu invata nimic si nu va deveni partidul social democrat de care avem nevoie. Acum, din cite simt, la PSD se pune batista pe tambal, in bunul stil al casei. Sub stindardul unitatii si al nevoii de stabilitate interna inaintea luptelor electorale despre care am vorbit, partidul va ramine condus de dl. Geoana, principalul responsabil al dezastrului din 19 mai. Spre marea sansa a dreptei, e adevarat, care, cu un adversar ca dl Geoana, are o mare marja de eroare. PSD se afla, dupa opinia mea, intr-o situatie bizara. Are in linia a doua oameni care l-ar putea conduce excelent, precum dnii Oprescu, Ponta, Puscas sau Diaconescu, dar se lasa pe mai departe pe mina echipei pierzatoare, cu dnii Geoana, Iliescu si Hrebenciuc la timona. Cind vor intelege ca cei trei nu sint nici credibili si nici adecvati mediului politic romanesc al anului 2007, pesedeii se vor replia eficient. Pina atunci vor orbecai in cautarea solutiilor de unitate, raspundere colectiva, „proportionala" (penibila fuga de raspundere, de fapt) si toate celelalte.

Din toata aceasta fierbere, am speranta ca se va degaja un mediu politic mai sanatos. Pina la urma, a meritat sa facem referendumul asta.