Incorectitudinea politica in actiune

Presa e informata sau afla pe cont propriu. O jurnalista il agaseaza pe fostul si viitorul sef al statului cu intrebari. Primeste in schimb un apelativ jignitor si telefonul cu care filma ii este - pur si simplu - luat. Presedintele il pune in buzunar si urca in masina, nestiind ca inregistrarea audio continua. Aparatul ii va fi returnat jurnalistei ceva mai tarziu. Verificandu-l, constata ca imaginile video au fost sterse, insa descopera ca pe cardul de memorie s-a pastrat dialogul din magazin, apoi cel din masina, dintre presedinte si sotia sa, cu o referire rasista si vulgara la ea, ziarista agasanta. Televiziunile difuzeaza imagini filmate de cameramani in supermarket, in timpul schimbului de replici, si inregistrarea audio a dialogului din masina. Crima s-a comis si a fost data in vileag: limbaj trivial, sexist si rasist, plus furtul telefonului (chiar daca restituit ulterior).
Devenit public, cazul e comentat critic in presa si starneste proteste din partea unor organizatii active in protectia drepturilor omului si ale minoritatilor. Sesizat, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii porneste o ancheta. Clubul Roman de Presa anunta ca va depune o plangere penala impotriva presedintelui. Fireste, din corul critic nu lipsesc opozantii sai politici.
Lipseste - totusi - din peisaj o categorie, un grup cu un rol mic, dar bine conturat in context: intelectualii care se tot pronunta, de ani de zile, impotriva "corectitudinii politice" si care i-au acordat recent presedintelui o sustinere asa-zicand "maximalista", recunoscandu-i o veritabila "aura" de cavaler al moralitatii, al dreptatii, al luptei impotriva Raului din societatea romaneasca. (Despre respectivul personaj politic evit sa discut aici. In orice caz, nici imaginea "in oglinda", demonizata, nu e plauzibila).
Dupa cum se stie, in lumea occidentala, Vest-europeana si Nord-americana, circula de circa doua decenii expresia "corectitudine politica" pentru a denumi cvasi-consensul comunitar cu privire la necesitatea ca in lumea de azi sa nu se mai practice si sa nu mai fie exprimata discriminarea pe criterii de sex, rasa, handicapuri fizice s.a.m.d. Altfel spus, societatea contemporana isi asuma ideea ca civilizatia postmoderna inseamna diversitate si toleranta. Ei bine, in ultimii ani, in Romania ca si in alte parti ale Europei si ale lumii, impotriva acestor evolutii s-au ridicat voci extrem-conservatoare, care au adus doua tipuri de contra-argumente: in planul realitatii practice, s-a batut moneda pe exemple de situatii exagerate sau ridicole la care s-a ajuns uneori in numele corectitudinii politice; iar in plan ideologic, in locul semnificatiilor umaniste ale tendintei a fost inventata o motivatie opresiva, de esenta "dogmatica", prin intermediul careia s-ar instaura o teribila "dictatura" a minoritatilor asupra majoritatii. Grupurile de intelectuali romani radical-conservatori, care s-au straduit sa incetineasca evolutia elitelor intelectuale autohtone in directia mentalitatilor de tip liberal ale postmodernitatii, s-au limitat la aceste din urma "argumente", ideologice, strict teoretice.
Or, iata incorectitudinea politica in actiune, intr-o ipostaza concreta, in realitatea noastra cotidiana: limbaj vulgar, sexist, rasist. Folosit chiar de catre cel pe care gruparea intelectuala in cauza l-a sprijinit in ultima vreme ca pe un simbol al Binelui. "Falimentul moral al radicalismului intelectual" (vezi ZIUA din 3 mai 2007) se confirma...

---

Despre autor: