De la Persepolis la Padurea spanzuratilor

Corespondenta din Cannes
La ora doua noaptea, dupa ce am scris titlul acestui articol pe ecranul laptop-ului, o alarma dementiala a inceput sa suiere si sa tiuie in intregul hotel!     Lumea a iesit din camere, pe coridoare si - aici e partea amuzanta daca s-ar face un film despre viata jurnalistilor invitati la Cannes! - am constatat ca nimeni, dar absolut nimeni nu avea aerul unui om trezit din somn. Probabil pentru toata lumea e ora cand se scriu temele. Totul se plateste, si la Cannes: esti invitat intr-un loc splendid, vezi filme si staruri de dimineata pana noaptea, dar, in schimb, in loc sa dormi trebuie sa scrii! Alarma a fost falsa. Dar, dupa ce ai vazut la gramada thrillere, crime, catastrofe, asasini in serie, fandacsia-i gata!   Ca sa nu mai vorbim de climatul de la intrarea in sala de cinema: dupa ce te legitimezi, te controleaza in geanta, apoi esti verificat cu detectorul de metale - ca intr-un balet panicos, dar mai ales absurd in inutilitatea lui (pentru ca, e limpede, totul e relativ formal). Totusi, in ce lume traim? Cand si unde, in istorie, au mai fost perchezitionati oamenii la intrarea la un spectacol? Mai grav e ca dupa cateva editii am ajuns sa ne obisnuim cu asta, sa ni se para normal! A devenit o moda, un ritual grotesc, care, in loc sa dispara, se extinde. De acord, e vorba de "prevenirea actiunilor teroriste". Dar cu ce pret? Cu pretul schimonosirii propriei noastre imagini si a propriei noastre vieti.     MASURI DE SECURITATE. Ieri din cotidianul La Repubblica am aflat ca masurile de securitate vor fi intensificate la Cannes, cu ocazia prezentarii unui film realizat de o iranianca exilata in Franta, cu o viziune, evident, "neortodoxa" despre istoria Iranuluia€¦ Am mers fara nici o tragere de inima, exclusiv din obligatie profesionala, la acest "Persepolis", mai ales stiind ca e un desen animat. In primul rand, pentru ca nu mi-au placut niciodata desenele animate pentru adulti; in al doilea rand, pentru ca sunt impotriva amestecului de genuri in competitie. Cum poti sa compari, ca juriu, un lungmetraj de desene animate cu unul de fictiune, jucat de actori?     EMOTIE. Vazand insa "Persepolis" ii intelegi pe selectioneri. Dupa cinci minute de proiectie, toate prejudecatile se topesc, uiti pana si faptul ca e un desen animat, te lasi purtat de emotie, iar la sfarsit recunosti ca un palmares fara el e greu de imaginat! In totul, filmul e o bijuterie: in grafica alb-negru, in desenul simplu si percutant, in stilul vizual inspirat din expresionismul german si din neorealismul italian, in tonul de comedie amara, dar mai ales in puterea de a evoca cifrul unei lumi iubite si urate, o intreaga istorie iraniana (si un razboi de opt ani cu Irakul) prin autobiografia plina de umor a unei fete inteligente, nefericita in dragoste, in istorie si in tara in care s-a nascut.   Fata, Marjane Satrapi, avea sa devina autoare faimoasa de benzi desenate; volumele ei autobiografice s-au vandut in peste un milion de exemplare in toata lumea. Catherine Deneuve, intr-un interviu, o numea autoarea ei preferata; drept care acum, la ora debutului in cinema al lui Marjane Satrapi (impreuna cu Vincent Paronnaud, intr-o productie franceza cu un buget de 6 milioane de euro), Catherine Deneuve e una din voci (vocea mamei), alaturi de Chiara Mastroianni (vocea fiicei) si de Danielle Darrieux (vocea bunicii). Zice regizoarea: "Daca, dupa ce vor vedea Persepolis, spectatorii occidentali nu vor mai reduce Iranul la imagini sablon, ci o sa-si spuna «Uite, in tara asta sunt oameni care traiesc, care iubesc, care sufera, care se bucura, care sunt ca noi. Sa incetam sa ne mai fie frica de acesti oameni!», atunci as avea sentimentul ca mi-am facut datoria...". Marjane Satrapi si-a facut datoria. Cu brio!     DUPA 42 DE ANI. Aseara la Sala Bunuel a fost prezentat, in fata putinilor fericiti interesati de "sectiunea" Cannes Classics, "Padurea spanzuratilor", filmul lui Liviu Ciulei, premiat la Cannes in 1965 si restaurat azi gratie mai multor eforturi conjugate sub o nobila umbrela: The World Cinema Foundation, lansata de Martin Scorsese la Cannes, fundatie care isi propune salvarea patrimoniului cinematografic international. Liviu Ciulei nu a fost, din pacate, prezent. Au venit Victor Rebengiuc si Mariana Mihut (intr-o tinuta superba), insotiti pe scena de Dan Burlac si de Catalin Mitulescu. Victor Rebengiuc s-a declarat emotionat de faptul ca revine la Cannes, pentru acelasi film, dupa 42 de ani! Se mai intampla si lucruri frumoase pe lumea asta!  

---

Despre autor: