Comunicatul saptamanii   E dimineata devreme. Am coborat pe peron si am dat de aceiasi indivizi, cu aceleasi vorbe de intampinare: "Taxi!" si iarasi: "Taxi, taxi!a€¦ Taxi!". Eram tentat sa le spun ceva urat, sa-i injur, sa ma racoresc. Puteam sa-mi aleg si singur un taxia€¦ Intotdeauna am avut un sentiment ciudat odata ajuns aici. Inca din momentul in care mi se spunea "Hai in Bucuresti peste trei zile" deveneam indispus.   NEMULTUMIT.Fiecare pas pe banda de asfalt dintre cele doua linii ma facea sa ma afund. Cum naiba au reusit sa puna mlastina asta in Gara de Nord!? Mi-am ales singur, cu o oarecare satisfactie, taxiul. Si i-am spus soferului adresa. Adresa de "acasa". De fapt, intr-un loc strain si gri pe care pentru urmatoarele saptamani aveam sa-l numesc simplu si convenabil asa, "acasa". Pe drum, taximetristul m-a surprins prin tacere. Tacere stranie pentru un bucurestean. Mergeam pe un drum pe care deja nu mai recunosteam nici o cladire, nici o straduta. Ma asteptam, cum altfel?, sa faca obisnuitele ocoluri pentru a incarca nota, sa ma duca, mai rau, pe centura, in padure, la dracua€™... Imaginatia mea bogata! A luat-o, dimpotriva, pe o scurtatura. Mi-a indicat si scara exacta, conform adresei pe care i-o dadusem. Foarte amabil. Suspect de amabil.     Oamenii din Bucuresti se misca ori foarte repede, ori foarte incet. De fapt sunt o gramada cei care se grabesc si mai sunt pe langa ei si contemplativii. Primii te calca pe ghetele pe care tocmai le-ai lustruit, iar cei din urma te impiedica sa avansezi. Trotuarele sunt extrem de aglomerate si e bine sa stai mereu cu mainile in buzunare ca sa nu te trezesti fara bani si fara telefon. Sunt pregatit acum pentru etapa a doua. Strigaturile. Parca sunt la un spectacol de muzica populara in aer liber, iar subiectul abordat de toata lumea sunt eu. Unii ma simpatizeaza, dar cei mai multi ar vrea sa ma vada cazut in primul canal. Merg mai departe. Ce naiba sa fac?   Bucurestiul pana la urma e asa cum e. Iar cine se incapataneaza sa il inteleaga isi pierde timpul.