Baroni locali, baroni rurali

Sute de mii de romani au sperat, in 1991, cand a fost adoptata Legea 18, ca li se va face dreptate si ca pamanturile luate cu japca de comunisti vor fi in sfarsit inapoiate proprietarilor de drept. Gustul reimproprietaririi a aprins de-atunci multe spirite. Frate si sora si-au dat unul altuia cu sapa in cap de la o palma de pamant, s-au luat la paruit si s-au purtat prin tribunale. Eliberarea titlurilor de proprietate ar fi trebuit sa potoleasca lucrurile si sa le aduca pe fagasul normal. Insa distribuirea acestor acte se desfasoara, in continuare, in ritm nepermis de scazut. Dupa mai bine de 16 ani de cheltuieli si drumuri batute in zadar, mii de bacauani, fosti proprietari de terenuri agricole, inca mai asteapta sa-si primeasca inapoi, cu acte in regula, pamanturile mostenite de la parinti sau bunici. Nici cei care s-au vazut in mana cu titlurile de proprietate nu pot spune ca sunt mai fericiti. Multi dintre ai au avut surpriza sa constate ca, in momentul in care au inceput sa-si masoare parcelele asa cum scrie la carte, suprafata din teren era mai ingusta cu cativa metri buni decat cea inscrisa in acte. Primii care ar fi trebuit sa fie raspunzatori pentru un astfel de haos, adica primarii, care sunt totodata si presedinti ai comisiilor locale de fond funciar, ridica din umeri. Cei care se afla acum la primul mandat spun ca n-au nici o vina si ca, de fapt, toate neimplinirile din ultimii 10-15 ani se sparg in capul lor. La fiecare schimbare de guvernare, fiecare ministru al Administratiei era alertat de procentul scazut al titlurilor de proprietate eliberate pana in acel moment, iar reprezentantilor Corpului de Control din cadrul respectivului minister li se solicita sa identifice persoanele vinovate de aceasta situatie. Verificarile erau facute in teren de fiecare data, iar in urma lor erau intocmite rapoarte groase de un lat de palma.
Rezultatul lor insa a ramas de fiecare data invaluit in ceata. Nimeni nu a auzit pana acum de vreun primar care sa fi patit ceva din cauza proastei gestionari a acestei activitati. Iar haosul e cu atat mai mare cu cat respectiva localitate este mai apropiata de un oras. Multe minti s-au incins din cauza cresterii aiuritoare din ultimii ani a preturilor terenurilor, iar cei care au avut in mana painea si cutitul au avut si puterea. Vestile despre primari care au in proprietate sute de hectare de teren sau despre secretari care si-au facut societati imobiliare prin intermediul carora este vandut fiecare metru patrat din comuna incep sa apara din tot mai multe colturi ale judetului. Sunt oameni care lucreaza senin, la lumina zilei, fara sa fie deranjati de nimeni. Intr-o perioada in care lupta anticoruptie se rezuma doar la plimbatul oligarhilor si mogulilor prin fata camerelor de luat vederi, lupta cu baronii mai mici, baronii rurali, devine total neinteresanta.

---

Despre autor: