"Credem ca sunt grave pentru ca au fost organizate. Nu este, in mod clar, o operatiune a unor adolescenti, indiferent care ar fi motivatia lor", a declarat pentru AFP acest oficial.
"Vorbim despre ceva mult mai bine organizat", a adaugat el, refuzand sa se pronunte asupra faptului ca aceste atacuri ar putea fi atribuite rusilor.
"Nu este atat de simplu, din cauza cyberspace-ului", a remarcat el, adaugand ca urmarirea si identificarea celor responsabili de atacuri nu este decat un prim obiectiv al anchetei.
"Scopul nostru final este protectia", a subliniat el.
De la criza provocata de deplasarea unui monument in memoria soldatilor sovietici de la Tallinn, principalurile site-uri estone au fost vizate de atacuri regulate care afecteaza destul de mult societatea estona, unde utilizarea zilnica a internetului este printre cele mai avansate din Europa.
Oficialii estoni, incepand cu premierul Andrus Ansip, au acuzat Rusia dupa ce s-a descoperit ca unele dintre atacuri proveneau de la servere ale unor administratii ruse si chiar ale birourilor presedintelui Vladimir Putin.
Estonia a cerut UE si NATO sa combata mai ferm ceea ce Tallinnul considera a fi o noua forma de terorism.
Presedintele eston Toomas Hendrik Ilves l-a contactat pe secretarul general la NATO Jaap de Hoop Scheffer pentru a-i cere ajutorul, a precizat vineri oficialul din cadrul Aliantei.
Incepand din acel moment, expertii NATO sunt in legatura zilnica cu omologii lor estoni si un expert al Aliantei s-a deplasat la fata locului pentru a evalua situatia.
Expertii estoni s-au deplasat la Bruxelles si investigatiile se desfasoara si online.
"Este o problema grava si o vom trata ca atare, avand contacte zilnice", a adaugat oficialul.
NATO ancheteaza atacurile informatice "grave" si "organizate" din Estonia
"Credem ca sunt grave pentru ca au fost organizate. Nu este, in mod clar, o operatiune a unor adolescenti, indiferent care ar fi motivatia lor", a declarat pentru AFP acest oficial.
"Vorbim despre ceva mult mai bine organizat", a adaugat el, re
"Vorbim despre ceva mult mai bine organizat", a adaugat el, re
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "NATO ancheteaza atacurile informatice "grave" si "organizate" din Estonia":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
