Agentia de rating Moody's este de parere ca finantele publice franceze nu vor inregistra imbunatatiri substantiale sub presedintia lui Nicolas Sarkozy, chiar daca reformele planificate ar putea majora potentialul de crestere economica. Moody's a declarat ca reformele vor duce la cresterea participarii pe piata muncii si vor incuraja inovatiile, mai ales daca se ia in considerare faptul ca mediul economic european sustine aceste activitati. Acest lucru ar putea ajuta Franta sa isi majoreze potentialul de crestere economica, putand avea drept rezultat imbunatatirea datoriei franceze, a afirmat Moody's.