Ca alegator al Aliantei, m-am bucurat cand s-a constituit Guvernul Tariceanu, pentru ca, desi Alianta n-a avut decat 32%, a reusit sa formeze o majoritate. Au urmat doi ani de lovituri intre parteneri, PNL s-a suparat si si-a exclus pe banda rulanta membrii importanti care au plecat din Alianta sa formeze PLD - un partid care a ramas in Parlament desi nu l-a votat nimeni. Tariceanu se supara si mai tare pe presedinte si pe Monica Macovei, da afara PD de la guvernare si declara decesul Aliantei pe care o votasem in 2004. Mai conteaza votul meu? Evident, nu.
In al treilea rand, in 2004, am trimis la Cotroceni un presedinte care a obtinut in turul al doilea peste 50% din voturi. Peste doi ani si jumatate, se trezesc cativa oameni sa sustina ca Basescu a incalcat Constitutia, domnul Iorgovan face un rechizitoriu, iar Curtea Constitutionala spune ca acest rechizitoriu nu face doi bani. O majoritate covarsitoare din Parlament zice ca, de fapt, hotararea Curtii nu face doi bani si ceea ce am votat in urma cu doi ani si jumatate a fost gresit si decide sa-l suspende pe presedinte.
In sfarsit, in pofida oricarui instinct politic care spune ca nu trimiti la referendum un om cu atractie la mase impotriva Parlamentului pentru ca risti o mare infrangere, partidele au hotarat totusi sa mergem la referendum. Individul este plebiscitat cu majoritatea zdrobitoare a voturilor exprimate. Aflu apoi ca, din cauza prezentei reduse, de fapt Basescu a pierdut - numai in Romania poti sa pierzi, iata, cu 75% - si ca, prin urmare, nu sunt semnificativi cei care au votat, ci cei care nu au votat. Mai conteaza votul meu?
Ne aflam acum in situatia in care avem un guvern de 20% care nu reprezinta voturile cetatenilor, cu o opozitie in care nu se mai stie exact cine este in opozitie si cine nu si cu personaje precum Voiculescu care, desi nu au ce cauta in Parlament pentru ca nu au primit niciodata votul cetatenilor, stabilesc agenda Legislativului Romaniei.
In loc sa mergem, cum ar fi firesc, la alegeri pentru a restaura legitimitatea democratica a institutiilor noastre, Basescu si PD vorbesc despre "crearea unei noi majoritati" care nu ar reprezenta nici ea pe nimeni. Emil Boc anunta, aiuritor, "deschiderea PD" spre o cooperare cu PSD pentru a "duce la indeplinire prioritatile rezultate din referendum", un abandon dezgustator al unuia din imperativele morale ale acestui referendum care, inainte de toate, a sanctionat drastic PNL tocmai pentru colaborarea cu PSD.
Cat despre prioritati, cum ar fi reforma clasei politice prin refacerea FSN, care sa treaca Legea lustratiei prin Parlament? Rade Urmuz in mormant, domnule Boc!
si atunci, daca ei fac tot aceleasi jocuri, aceleasi combinatii peste vointa alegatorului sau impotriva acesteia, daca tot n-are nici o importanta ce doresc eu, de ce m-as mai duce la vot?
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro