CFR Calatori va majora, incepand cu 1 iunie, tariful biletelor de tren cu peste 7%, cuantumul exact urmand a fi stabilit in urmatoarele zile, printr-un ordin al ministrului, au declarat, ieri, pentru NewsIn, surse din cadrul Ministerului Transporturi
CFR Calatori va majora, incepand cu 1 iunie, tariful biletelor de tren cu peste 7%, cuantumul exact urmand a fi stabilit in urmatoarele zile, printr-un ordin al ministrului, au declarat, ieri, pentru NewsIn, surse din cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit surselor citate, CFR Calatori va opera alte doua majorari de preturi incepand cu 1 septembrie, respectiv 1 decembrie. Ultima scumpire a avut loc la 1 martie, pretul biletelor de tren fiind majorate cu 9,1%.Guvernul a aprobat, in luna octombrie 2006 o ordonanta prin care tarifele pentru transportul feroviar de calatori vor putea fi majorate, trimestrial, pana la 31 decembrie 2007, cu maximum 7% peste nivelul cumulat al indicilor preturilor de consum publicati de Institutul National de Statistica neluati in calcul de la ultima majorare.Astfel, se urmareste ca pana la sfarsitul anului 2007 pretul unui bilet de tren sa se majoreze cu pana la 60% fata de pretul din 2006. In luna aprilie, inflatia anuala a fost de 3,77%, iar in luna martie a fost de 3,66%.
Ultima scumpire a fost facuta la 1 martie 2007cand tarifele au crescut cu 9,1 %, masura justificata de reprezentantii CFR Calatori prin nevoia cresterii veniturilor proprii si compensarea majorarilor de preturi si tarife practicate de furnizorii de combustibili, energie electrica si alte produse. Guvernul a aprobat, in luna octombrie a anului trecut o ordonanta prin care tarifele pentru transportul feroviar de calatori vor putea fi majorate, trimestrial, pana la 31 decembrie 2007, cu maximum 7% peste nivelul cumulat al indicilor preturilor de consum publicati de Institutul National de Statistica neluati in calcul de la ultima majorare. Astfel, se urmareste ca pana la sfarsitul anului 2007, pretul unui bilet de tren sa se majoreze cu pana la 60% fata de pretul de acum.
Pe de alta parte alocatia bugetara anuala la Deutsche Bahn (DB) este de circa 7 milioane euro, in timp in Romania aceasta nu acopera nici macar gratuitatile oferite pentru copii, studenti, pensionari, etc in conditiile in care indicatorul Sigurantei Circulatiei Feroviare Romania (numarul accidentelor/ tren/ km) este superior celui din Germania.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.