Acum o saptamina m-am grabit sa dau verdicte clare, convins de victoria Chimistului in dubla mansa a finalei Cupei Cupelor. Recunosc, am gresit.

Nu am luat in calcul decit valoarea pur handbalistica. Am ignorat dimensiunea logistica a returului unui meci cistigat in deplasare la sase goluri diferenta. Acasa, infrastructura a cedat in cascada. Mai intii s-a suprapopulat sala cu peste 1.500 de oameni (4.000 fata de 2.500). Si asa planeta e in incalzire globala; mai conteaza ce se-ntimpla intr-o amarita de gura de rai? Apoi s-a produs efectul Basescu: prezenta la meci a realesului era un eveniment care trebuia filmat si decupat pe toate posturile tv. Cohortele de camere ale televiziunilor au blocat iesirea la joc a norvegiencelor, dar au facut ca si instalatia electrica a salii Traian (ce premonitii au avut edilii Vilcei din anii epocii de aur!) sa ajunga in suprasarcina. Iar asistenta - in intuneric si suspans. Cum dreptul la imaginea presedintelui e sacru, s-a tras putere (electrica) din dreptul la respiratie al spectatorilor: adica s-a oprit ventilatia. Fizica, saraca, nu stia de referendum: aburul victoriei inca neizbutite (despre handbal vorbesc, oameni buni!) s-a condensat ingrat pe parchetul salii devenite patinoar. Macar aici ne-am dovedit profesionisti: a aparut din pamint o divizie de T-uri supracalificate, gata de licentiere in cea mai tare liga de curling din lume! Vinzoleala a durat aproape patruzeci de minute si am avut noroc de arbitri portughezi, pentru ca daca erau nemti, de exemplu, aveau motive regulamentare suficiente sa fluiere finalul, pierderea meciului cu 10-0 si, amanunt minor, a Cupei. Lunecusul cu mingea (nu stiu cum se numeste sportul asta exact) s-a sfirsit abia dupa ce s-au demontat niste termopane si s-au anihilat citeva usi. In fine, meciul s-a desfasurat oarecum si s-a incheiat cu un scor onorabil pentru noi, 29-29. Sufocarea in masa a meritat din plin, pentru ca a inceput apoi show-ul Basescu. El a dat Cupa, s-a fotografiat pe podium si „pour la bonne bouche" s-a ambitionat sa-i inscrie din 7 metri lui Hutupan. Nu stiu cum, dar fix atunci mi-am amintit despre cit de discret s-a furisat din loja de la Roland Garros, in 2001, fostul presedinte Clinton, cind a realizat ca prezenta sa il coplesea pe cel pentru care venise acolo. Scapat de stinjeneala, Agassi a revigorat atunci sfertul de finala cu Grossjean si Clinton a revenit la loc in tribuna, sperind ca inhibitia campionului trecuse. Intimplare sau nu, Andre a pierdut si ultimul set. Bill aproape ca si-a asumat apoi in totalitate infringerea. La fel de natural cum si-a asumat duminica Traian Cupa Cupelor. Pesemne ca asa sint presedintii astia, generosi…