In octombrie 2004 a disparut Vladut. Si a murit, strivit de nepasarea celor din jur. Plecarea lui ne-a deschis ochii: dispar copiii. Dispar pentru totdeauna! In aprilie 2005, Jurnalul National a scris despre disparitia unei fetite de 9 ani din Bucuresti. Atunci am aflat ca politistii pot astepta 48 de ore de la sesizarea disparitiei pentru a interveni. Asa scria in procedurile lor interne. Puteam sa scriem un articol si sa ne vedem de treaba. Dar acesti copii disparuti devenisera deja treaba noastra. Asa a inceput campania noastraa€¦  In vara anului 2005, pe site-ul IGPR erau doar 19 copii disparuti. Am luat pe rand fiecare Inspectorat Judetean de Politie si am solicitat toate cazurile. Am numarat din nou - erau 275. Am facut pentru ei un site - primul din Romania - si am cerut autoritatilor schimbarea imediata a procedurilor dupa care Politia cauta copiii disparuti! La 3 noiembrie 2005, ele au fost modificate. Apoi, a fost gasit trupul Larisei Chelaru. Dupa cateva saptamani, cel al Andreei Dodan. Schimbarea regulilor n-a putut urni din loc un sistem anchilozat in nepasare si autosuficienta. Campania noastra a continuat, pentru ca era nevoie.   Invatasem rotitele sistemului, stiam blocajele. Vedeam cum merg lucrurile in Romania si ce se intampla si in alte tari. S-au facut si la noi pasi inainte. Cel mai important, din punctul nostru de vedere, a fost obligarea televiziunilor sa difuzeze in prime-time cazurile de copii disparuti primite de la politie.  Au trecut doi ani si jumatate de la primul articol. Intre timp, in Romania au disparut mii de copii. Cei mai multi dintre ei au fost gasiti la timp si in viata. Peste 254 dintre ei insa au trecut lunile, anii, deceniilea€¦ La 1 mai 2007 erau 346 de copii disparuti. Campania noastra de presa continua. Pentru toti acesti copii. Pentru fiecare dintre ei!