Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa (CRP) a luat ieri in discutie incidentul pretrecut intre presedintele Traian Basescu si reporterul Antena 3, Andreea Pana. Filmul deposedarii prin forta a reporterei Antena 3, de catre Basescu, precum si
Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa (CRP) a luat ieri in discutie incidentul pretrecut intre presedintele Traian Basescu si reporterul Antena 3, Andreea Pana. Filmul deposedarii prin forta a reporterei Antena 3, de catre Basescu, precum si cel cu apelativul de "tiganca asta imputita", a fost prezentat membrilor CRP, care au luat in dezbatere cazul. Din discutiile purtate intre reprezentantii celor mai importante ziare centrale, agentii de presa, televiziuni si radiouri, a reiesit faptul ca reportera Andreea Pana nu a facut altceva decat sa-si exercite profesia, in limite perfect normale, insa a fost agresata si deposedata de instrumentul sau de lucru, printr-un act reprobabil, care survine unui lung sir de agresiuni ale politicienilor contra jurnalistilor, ramase nesanctionate.
"Tarfa", bonus de la fanii presedintelui
Membrii CRP au pus accent pe necesitatea apararii jurnalistei, pentru ca, pe viitor, jurnalistii din linia intai sa nu fie descurajati sa mai puna intrebari incomode persoanelor de rang inalt. Scandalul provocat de seful statului a scos la iveala si faptul ca reportera Antena 3 a fost supusa unui "linsaj" public de catre fanii lui Basescu, care i-au adresat pe forumurile intitutiilor de presa care au relatat incidentul mii de mesaje injurioase, care au culminat cu expresii gen "tarfa", "impertinenta" si alte calificative denigratoare.
Plangere penala
S-a pus pe tapet si lipsa de reactie a autoritatilor - mai precis a Parchetului Inaltei Curti, care ar fi trebuit sa se autosesizeze in acest caz, care frizeaza infractiunea de talharie. Ce s-ar fi intamplat daca in locul reporterei Antena 3 era un jurnalist care ar fi recurs la dreptul la legitima aparare pentru a-si recupera telefonul smuls din mana? Cel mai probabil ar fi fost acuzat de fanii lui Basescu ca l-a atacat pe seful statului, daca nu cumva ar fi fost doborat de garzile SPP care il insoteau pe presedinte.
Daca agresiunea contra jurnalistei ar fi fost comisa de un oarecare, respectivul ar fi fost de mult chemat la Politie sau Parchet sa dea cu subsemnatul. In cazul Basescu s-a petrecut insa contrariul, procurorii Parchetului Inaltei Curti dand dovada de lasitate si lipsa de reactie. Mai mult, unele personalitati politice cu pretentii s-au intrecut in a gasi fel de fel de circumstante atenuante faptuitorului. Cantarind cele petrecute, CRP a luat decizia de a formula o plangere penala impotriva lui Traian Basescu, plangere care urmeaza sa fie redactata de avocatii Clubului.
Embargo mediatic
Membrii CRP au dezbatut si necesitatea unei forme eficiente de protest, de natura sa descurajeze pe viitor acte reprobabile impotriva jurnalistilor, care au devenit tot mai frecvente. Cu majoritate de voturi s-a recomandat ca, in ziua de joi, 24 mai a.c. (cand va avea lor cel mai probabil repunerea in functie la Cotroceni), presa scrisa si audiovizuala sa boicoteze activitatea lui Basescu. In sensul ca nimeni sa nu mai publice vreo informatie despre persoana acestuia. S-a hotarat, de asemenea, si organizarea unei dezbateri publice asupra incidentului, in termen de maximum doua saptamani, dezbatere la care Basescu sa fie invitat sa se justifice. Si, nu in ultimul rand, CRP va sesiza toate forurile internationale ale jurnalistilor, pentru ca acestea sa condamne actele de agresiune, care nu fac altceva decat sa priveze publicul de dreptul de a fi informat asupra problemelor de larg interes. (Razvan SAVALIUC)
Comunicatul CRP
Consiliul de Onoare al CRP condamna comportamentul inacceptabil si abuziv al presedintelui Traian Basescu fata de jurnalista Andreea Pana, aflata in exercitiul profesiei.
Gestul presedintelui Basescu, de a lua jurnalistei prin forta telefonul, de pe care ulterior s-a sters o inregistrare video, se inscrie intr-o serie de atacuri ale politicienilor la adresa presei - culminand acum cu agresarea fizica si deposedarea unui jurnalist de obiecte personale chiar de persoana publica ce detine cea mai reprezentativa functie in stat. Presedintele Basescu a incalcat prin actiunea sa dreptul constitutional al publicului la informare.
Constatand lipsa de reactie a autoritatilor, Clubul Roman de Presa va depune plangere penala in acest caz. De asemenea, CRP va sesiza organismele internationale.
De aceeasi reactie vor beneficia din partea CRP toti cei care vor impiedica in acest mod exercitarea profesiei de jurnalist.
Clubul Roman de Presa recomanda presei sa instituie in ziua de joi, 24 mai, pentru mediul audio-vizual si vineri, 25 mai, pentru publicatiile zilnice tiparite tacere mediatica asupra declaratiilor presedintelui Basescu, in semn de protest fata de actiunea violenta de blocare a informarii prin presa de catre presedintele Basescu.
Pe data de 6 iunie, CRP va organiza o larga dezbatere privind seria de agresiuni impotriva presei, la care vor fi invitati sa participe presedintele Romaniei si alte autoritati.
Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa
Presedintele poate fi cercetat penal
Suspendarea votata de catre Parlament l-a lasat pe Basescu doar fara obligatii, nu si fara drepturi.
In Constitutie nu se prevede foarte clar care este regimul juridic al unui presedinte suspendat, dar potrivit principiilor din dreptul roman (pe care se bazeaza si dreptul romanesc), ceea ce nu este interzis este permis. Mai precis, daca nu se spune ca i se ridica imunitatea, inseamna ca o detine in continuare.
In consecinta, Basescu a beneficiat, pe timpul suspendarii, de aceeasi imunitate de care beneficiaza in timpul exercitarii mandatului. La art. 84, pct. 2, din Constitutie, se stipuleaza: "Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Prevederile articolului 72, alineatul 1 se aplica in mod corespunzator". In cel din urma articol mentionat, care se refera la imunitatea parlamentara, se precizeaza: "Deputatii si senatorii pot fi trimisi in judecata pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice, exprimate in exercitarea mandatului".
Cum parlamentarii pot fi cercetati pentru orice infractiune, cu exceptia opiniilor politice exprimate in timpul mandatului, inseamna ca si sefului statului i se aplica acelasi tratament. Rezulta foarte clar ca presedintele se supune legii penale si poate fi cercetat si tras la raspundere pentru faptele sale, cum este cea prin care i-a furat telefonul, prin violenta, ziaristei de la Antena 1. La fel cum trebuia sa se intample si in cazul dosarelor "Casa din Mihaileanu", "Flota" si "Privighetorilor", daca seful DNA, Daniel Morar, nu le-ar fi blocat sub pretextul ca presedintele nu poate fi cercetat decat pentru "inalta tradare". Infractiune inexistenta in Codul penal. (M.A.B.)
Aurelian Pavelescu, avocat, deputat
A fost talharie, nu are imunitate
"Are imunitate numai pentru declaratiile politice. Atat. In rest, este o falsa problema ca ar avea imunitate pentru fapte penale. Este un lucru inventat pentru Traian Basescu, pentru ca acesta sa nu dea socoteala organelor de cercetare penala. Eu incadrez ceea ce a facut Traian Basescu la talharie. E un caz clasic de talharie. In opinia mea, este vorba de o imensa complicitate a procurorilor care refuza sa-l cerceteze pe Basescu pentru fapte de drept comun. Parchetul se poate autosesiza. Este vorba de o infractiune care se cerceteaza din oficiu, nefiind nevoie de plangerea persoanei vatamate. Daca pana acum Parchetul nu s-a sesizat, putem crede ca acesta este in subordinea presedintelui Traian Basescu. Chiar daca s-ar pune problema imunitatii, cazul trebuie cercetat, trebuiesc stranse probe. Pentru ca altfel acestea ar putea fi distruse, martorii ar putea fi intimidati. Povestea cu imunitatea presedintelui si ca acesta nu poate fi cercetat decat pentru inalta tradare este o conspiratie impotriva statului de drept. Orice presedinte, oriunde, are imunitate numai pentru chestiuni politice. Nu poate sa violeze copii, sa vanda droguri pentru ca are imunitate".
Ovidiu Budusan, avocat
Poate exista sesizarea din oficiu
"Autoritatile pot sa se sesizeze, sa deschida un dosar. Dupa care pot sa ia act ca autorul unei fapte, daca opineaza ca este fapta, are imunitate si sa dea o solutie in acest sens. Dar trebuie sa existe o solutie. Chiar si una in care se ia act ca opereaza imunitatea. Parerea mea este ca si in perioada suspendarii presedintele avea imunitate, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa se faca cercetari", a declarat Budusan. Acesta arata ca organele din ancheta se pot sesiza din oficiu, fara sa existe o plangere.
Viorel Spanu, avocat
E furt, trebuie cercetat
"Suspendat sau nesuspendat", se poate cerceta de catre organele de urmarire penala si fara plangere prealabila. "Am vazut opinii ca nu este furt, ca nu a luat telefonul ca sa-l foloseasca. Furtul inseamna deposedare. M-ai lipsit de un bun care este al meu. Iar pe partea vatamata nu o intereseaza daca telefonul a fost luat ca sa stearga o imagine sau ca sa se joace. Chestiunea este ca a fost luat". Viorel Spanu spune ca Traian Basescu poate fi cercetat fara nici o problema. Avocatul Gheorghe Diaconescu spune ca daca nu are legatura cu atributiile de serviciu, presedintele nu are imunitate. ( Bogdan GALCA)
Basescu isi trimite consilierul in fata CNCD
Basescu va fi reprezentat de consilierul prezidential Stefan Deaconu, astazi, la audierile de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, a anuntat Valeriu Turcan. "Conform legii, in toate citatiile trimise de CNCD, formularea invitatiei contine toate cele trei variante de reprezentare pe care cel vizat le are la dispozitie: prezenta sa, reprezentarea sau transmiterea unui punct de vedere oficial", a declarat presedintele CNCD Csaba Ferenc Astalosz, citat de Mediafax. (A.H.)
MediaSind si FIJ: "Comportament abuziv si jignitor"
Uniunea Sindicala MediaSind si Federatia Internationala a Jurnalistilor condamna atitudinea presedintelui si il acuza de "comportament abuziv si jignitor". De asemenea, Uniunea Sindicala a anuntat ca o sa introduca acest incident in raportul privind "Libertatea de expresie in Romania". "Un asemenea comportament abuziv si grosolan este inacceptabil din partea unui sef de stat. Nu exista nici o scuza pentru asemenea actiuni, fapt ce sporeste ingrijorarea in ceea ce priveste pericolele la care sunt supusi jurnalistii in timp ce isi fac meseria (...) Acesta nu este un incident izolat. Ostilitatea sa (n.r Traian Basescu) fata de reporteri si mass-media este cunoscuta. Comportamentul sau dezgustator pune in pericol orice persoana destul de nenorocoasa sa se afle in preajma sa. Furia colegilor nostri este justificata, la fel ca si necesitatea luarii unor masuri", a declarat secretarul general al FIJ, Aidan White. (M.A.B.)
"Remarci rasiste"
"Dupa ce tocmai a castigat un referendum, Traian Basescu a provocat noi controverse in urma unei confruntari cu o jurnalista, careia i-ar fi adresat remarci rasiste", relateaza cotidianul Financial Times. Aparatul "rechizitionat" a continuat sa inregistreze si dupa despartirea de jurnalista postului Antena 3, caracterizata ulterior de seful statului drept "tiganca imputita", adauga Financial Times, preluat si de pagina electronica a postului NBC. Injuriile adresate de seful statului au fost consemnate si in cotidienele Chicago Tribune si Washington Post.
Limbaj grosolan
"Abia confirmat in functie, presedintele Romaniei, Traian Basescu, este acuzat de rasism", scrie cotidianul german Berliner Zeitung, potrivit Mediafax. Sub titlul "Tiganca imputita", Frankfurter Rundschau descrie scena dintre jurnalista si presedinte, mentionand ca, in cursul zilei de luni, acesta si-a cerut scuze printr-un comunicat de presa, care insa nu a impresionat opinia publica romaneasca. Financial Times Deutschland remarca faptul ca Traian Basescu are un limbaj grosolan, in timp ce ziarul austriac Die Presse scrie ca Basescu este cunoscut, la fel de mult, pentru lupta impotriva coruptiei si pentru "stilul sau nediplomatic si provocator", atat in discursurile catre popor, cat si in cele pentru politicieni. (A.M.L.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.