Ministrul Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a primit ieri, la Parchetul instantei supreme, rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva sa in "Dosarul privatizarilor". Nagy este invinuit de sprijinirea unui grup de criminalitate organizata cu caract
Ministrul Comunicatiilor, Zsolt Nagy, a primit ieri, la Parchetul instantei supreme, rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva sa in "Dosarul privatizarilor". Nagy este invinuit de sprijinirea unui grup de criminalitate organizata cu caracter transnational.
"Mi s-au adus la cunostinta invinuirile, mi s-a inmanat o copie dupa rezolutia de incepere a urmaririi penale. A trebuit sa constat inca o data ca nu exista nici un element nou, nu exista nici o fapta comisa de mine. Va dati seama cum ma simt stiind cu siguranta ca sunt nevinovat si constatand ca sunt aceleasi inventii pe care le-am vazut deja si pe care le-am demontat in fata comisiei de la Cotroceni, care a constatat fara nici un dubiu ca nu sunt nici macar indicii ca as fi comis vreuna din infractiunile care mi se imputa. Sunt invinuit, pana acum am inteles de tradare, acum de spijinirea unui grup de criminalitate organizata cu caracter transnational", a declarat, la iesirea de la Parchet ministrul Zsolt Nagy. Intrebat de jurnalisti daca se teme ca ar putea fi suspendat din functie de presedintele Traian Basescu, Zsolt Nagy a raspuns: "Nu mi-e teama de nimic". "Nu pot sa va spun foarte multe, abia am primit rezolutia. In orice caz, ceea ce rezulta este ca ea nu contine nimic nou si este complet lipsita de fundament, atat faptual cat si juridic. Nu exista, de altfel, o fapta materiala concreta", a spus aparatorul Gheorghita Mateut, care a mai precizat ca invinuirile ce i se aduc lui Zsolt Nagy sunt "discutabile din punct de vedere juridic". Nagy a refuzat sa dea amanunte cu privire la interceptarile telefonice ale convorbirilor pe care le-ar fi avut cu grupul Stanchev si la intalnirile pe care le-a avut in diverse locuri cu grupul respectiv. "Eu ma intalnesc cu o groaza de lume", a spus Nagy. Acesta se va prezenta in fata procurorilor pe 11 iunie.
Acuzatiile
Potrivit procurorilor DIICOT, Nagy este acuzat de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si de tradare prin transmitere de secrete, ambele in concurs. In rezolutiile procurorilor DIICOT se arata ca Zsolt Nagy a sprijinit gruparea condusa de bulgarul Stamen Stancev pentru adjudecarea licitatiilor privind selectarea consultantilor in vederea privatizarii mai multor companii. Anchetatorii sustin ca Stamen Stancev a stabilit legaturi stranse cu Zsolt Nagy si Radu Donciu - consilierul ministrului Comunicatiilor, pentru a favoriza CSFB la castigarea licitatiei in privinta a trei societati romanesti. Potrivit procurorilor, Zsolt Nagy avea misiunea de a verifica in permanenta daca telefoanele membrilor grupului condus de Stancev erau interceptate de serviciile de informatii romane.
Nu se teme de ancheta
In luna martie a acestui an, Traian Basescu a cerut ministrului Justitiei de atunci, Monica Macovei, inceperea demersurilor legale pentru urmarirea penala a lui Zsolt Nagy, dupa concluziile raportului Comisiei speciale formata in urma sesizarii facute in 6 decembrie, de catre Parchetul General pentru analiza plangerilor penale referitoare la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei de catre Zsolt Nagy. La randul ei, Monica Macovei a trimis Parchetului instantei supreme documentele primite de Traian Basescu privind declansarea urmaririi penale a ministrului Comunicatiilor.
Nagy declara ca nu are motive sa se teama de ancheta si ca rezultatele comisiei de la Cotroceni sunt "suparator de ambigue". Pe de alta parte, potrivit procurorilor DIICOT, Stamen Stanchev, cetatean bulgar cu domiciliul in Austria, Vadim Benyatov Don, cetatean american de nationalitate rusa, cehul Michael Susak, si Mircea Calin Flore, sunt acuzati de spionaj si de constituirea unui grup infractional organizat care actiona in mod coordonat pentru divulgarea unui secret economic si de concurenta neloiala. Mircea Calin Flore si Michal Susak sunt cercetati in lipsa de procurorii DIICOT, ambii locuind in afara Romaniei. In acest caz, Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare, impreuna cu Mihai Radu Donciu si Robert Marius Neagoe sunt acuzati de tradare prin trasmitere de secrete si de constituirea unui grup infractional organizat care actioneaza in mod coordonat pentru divulgarea unui secret economic si concurentei neloiale. Totodata, fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, este si el acuzat in acest dosar. (T.B.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.