Agota Kristof a plecat de tanara din Ungaria natala (1956), stabilindu-se definitiv in Elvetia. "Trilogia gemenilor" ("Marele caiet", "Dovada", "A treia minciuna") scrisa in limba franceza, ii aduce intr-un tarziu consacrarea si notorietatea literara, fiind tradusa in peste 20 de limbi. Stilul concis, obsedant, direct, nud, aproape scolaresc, ce pulseaza de dramatism si de putere de sugestie, face ca scriitura Agotei Kristof sa elibereze energii confesive, de o stranie cadenta muzicala.
Editura "Trei" a publicat de curand "Trilogia gemenilor", in traducerea Alizei Ardeleanu.
Agota Kristof, sunteti la curent cu literatura de limba maghiara? Simtiti ca mai faceti parte din ea?
Pot spune cu sinceritate ca nu o cunosc. Cunosc foarte putini scriitori. Il cunosc pe Imre Kertesz, insa nu citesc aproape nimic in ungureste, am pierdut de tot contactul cu literatura tarii in care m-am nascut. Il mai stiu si pe Adam Biro, dar asta e altceva... El nu mai e ungur, e ca si mine.
Ati parasit Ungaria in 1956, ajungand dupa o serie de intamplari dramatice in Elvetia.
Da, si eram total bulversata de necunoasterea limbii franceze. Nu o vorbeam si deci, nici nu puteam citi nimic. Nu existau carti in ungureste pe care sa le fi citit si traiam o adevarata drama de care incet, incet prin invatarea limbii franceze, am reusit sa ma eliberez.
Cand ati inceput sa scrieti in limba de adoptie, ce sperati? A fost succesul o mare surpriza?
Nu stiu, speram desigur ca voi evolua, dar nu credeam ca vor avea candva atata succes cartile mele. A fost o mare surpriza pentru mine. Incepusem sa scriu din adolescenta (bineinteles in limba maghiara), deci, exercitiul literar exista intr-o oarecare masura, dar nu ma gandeam vreodata ca o sa ajung un scriitor tradus in toata lumea.
In cat timp ati scris "Trilogia Gemenilor"?
O, in foarte mult timp: zece ani. Am fost motivata in primul rand de o mare incredere in mine.
Si daca ati fi ramas in Ungaria?
Daca as fi ramas in Ungaria ar fi fost astfel, pentru ca as fi devenit scriitoare, dar numai in maghiara. Venind aici, in Elvetia orizontul se ingustase foarte mult si, am crezut ca nu va fi posibila recunoasterea mea ca scriitor din cauza limbii franceze, iar in maghiara nu as fi fost editata. Am inceput prin a scrie piese de teatru care au fost jucate aici la radio si in sali foarte mici. Asa am capatat curajul, daca vreti, de a scrie in franceza, si de-a scapa de complexele limbii. Ori de cate ori scriam o piesa de teatru imi era jucata imediat, ceea ce pentru mine a contat enorm. In mod neasteptat au placut foarte mult si eram solicitata sa colaborez mai ales la radio. Pur si simplu mi-au fost puse in scena piese, desi eram o necunoscuta. Mi-am ales un pseudonim, ca sa nu "patez" numele sotului meu. Agota Kristof semana izbitor cu numele celebrei scriitoare si, asa se face ca un timp am semnat cu numele bunicii mele: era cehoaica-slovaca si o chema Zaik.
Din acel moment ati inceput sa priviti mai departe.
Da, incepusem sa gandesc in perspectiva, sa fac unele planuri de viitor, mai ales ca ma perfectionam pe zi ce trece in invatarea limbii.
Un tanar scriitor, aflat la inceputuri isi paraseste tara. Ce drama traieste?
Cred ca solitudinea culturala e o mare drama. A nu putea citi si a nu mai putea scrie in limba materna. La asta adaugandu-se si viata cotidiana care il izoleaza. Nu are contacte cu oamenii sau are foarte putine, se zbate sa supravietuiasca muncind foarte mult...
Au trecut cincizeci de ani, timp in care literatura v-a schimbat existenta.
Da, a facut sa nu mai fiu aceeasi persoana pentru ei... Pe atunci, la inceputuri, daca spuneam ca scriu (scriam in maghiara), nu puteam arata nimanui, pentru ca nimeni de aici nu ma putea citi.
Cat timp ati scris in limba maghiara? Mai pastrati acele scrieri?
Foarte mult timp, nu stiu, de pe la varsta de 13 ani pana la 35 de ani, cred. Nu mai pastrez nimic. Am distrus totul.
Tot ce ati scris (dar mai ales "Trilogia") in franceza, tine de auto-fictiune, care este foarte moderna si foarte citita acum.
Da, totul a fost trait de mine, insa nu o putem numi doar auto-biografie, chiar daca se bazeaza pe trairile mele, si pe ceea ce mi s-a intamplat. Chiar si atunci cand nu mai vorbesc de copii, si cand vorbesc de Ungaria, de regasirea fratilor, de emotiile puternice in legatura cu asta, totul imbraca mult mai multe forme, subiective si obiective, intr-un amestec de biografie si fictiune.
Aceasta intoarcere este de o asemenea autenticitate, incat am resimtit-o ca apartinandu-mi.
E posibil si ma bucura lucrul asta. L-am mai auzit spus, de cei care m-au citit.
Visati pe atunci sa va intoarceti candva definitiv in Ungaria?
Da, dar la inceput am avut o lunga perioada un cosmar: se facea ca eram in Ungaria, mergeam pe strazi si voiam sa ma ascund pentru ca stiam ca nu pot fi acolo, fiind refugiata in alta tara, si ca mi se va spune ca nu pot ramane, sau voi fi inchisa. Atunci ma gandeam, cum am putut face prostia sa revin? Nu eram singura care avea asemenea cosmaruri, multi maghiari aveau visul asta zbuciumat si dureros, al reintoarcerii acasa cu teama ingrozitoare de consecinte.
Locuiti in Neuchatel, oras in care a trait o buna parte din viata un mare scriitor: Dürrenmatt. Ii stiti opera?
Nu, nu i-am citit opera, nu prea m-a interesat. Mai ales piesele de teatru. Am vazut totusi Fizicienii si am citit Intoarcerea batranei doamne, asta imi amintesc, foarte bine, dar in rest, nu-mi amintesc sa fi citit...
Ce a schimbat succesul literar in viata dumneavoastra?
A schimbat multe! In primul rand faptul ca am devenit independenta financiar, si nu numai. Am scapat si de viata maritala. Ar fi fost insuportabil cu un sot (desi aveam trei copii), nu cred ca as fi continuat sa scriu. As fi fost toata viata (Agota Kristof zambeste amar) femeia de serviciu a sotilor mei.
Astea au fost schimbarile mele. In plus, am intalnit enorm de multi scriitori, am facut cunostinta cu oameni extraordinari, apoi am calatorit enorm, acum nu o mai fac din cauza sanatatii, dar am vazut cam toata lumea, Japonia, Germania, Italia, Spania... Inainte nu puteam face asta, insa totul a devenit posibil, si am fost extrem de bine primita peste tot. Inainte nu puteam face asta, eram captiva intr-un sat mic, fara masina, cu copii. Mergeam cu copiii in cate-o scurta vacanta, dar era tot ce puteam trai. Dupa asta a venit contrarul, adica o libertate totala.
Puteti face un portret al scriitoarei de azi?
Eu cunosc multe scriitoare si gasesc, ca sunt sclave ale sotilor lor, si ca scriu ceea ceea ce eu numesc "carti de femei". "Cartile de femei" sunt cele in care vorbesc numai despre ele insele, despre viata familiala, in care nu li se intampla nimic, despre casnicie, iar in cazul unui divort mai apare brusc si drama. Asadar nu vreau sa seman cu aceste femei-scriitor. Nu este cazul meu, la mine se intampla, tocmai contrariul, eu nu scriu despre aceste lucruri familiale care nu sunt importante, si pe care le traieste toata lumea. Deci nu pot face portretul femeii-scriitor, in orice caz nu al celei elvetiene.
Agota Kristof, mai puteti scrie acum?
Din pacate, am pierdut ceva care era foarte important pentru mine, anume scrisul, si nu mai am pentru ce trai. E dureros, ca nu mai pot scrie.
Cum e la urma-urmei aceasta meserie de scriitor?
Nu stiu, este o profesie dificila, foarte prost platita - nu pentru mine, dar in general. Mai cred ca sunt prea multi; toata lumea scrie. Nu serveste la nimic sa scrii atatea lucruri nule.
V-a interesat vreodata politica?
Cand eram in Ungaria, da, putin, atunci cand erau schimbari... Dar aici, in Elvetia, deloc, pentru ca nimic nu se schimba.
Ati fost tradusa in foarte multe limbi. Pana si in japoneza.
In japoneza si in coreeana, si in limbi despre care nici nu stiam ca exista! Scriam o carte si brusc o vedeam tradusa in acele limbi, e halucinant! De multe nici nu auzisem vreodata. Era ca o aventura.
Nu toate copilariile traite nasc carti celebre. A avut copilaria dumneavoastra ceva aparte?
A fost razboiul, aveam 10 ani cand s-a terminat, deci l-am trait, apoi a fost foametea, apoi invazia sovietica, nu rusa, ci sovietica, acapararea poporului ungar de catre sovietici, la fel ca si in cazul altor popoare din Est, cultura rusa, filmele rusesti, literatura rusa, limba rusa la scoala, toate astea sunt ceva special pentru un copil care a trait in aceeasi tara, care vorbeste o singura limba, e un traumatism. Radeam mai degraba de toate astea, dar cred ca au fost foarte nefaste pentru educatia copiilor in timpul razboiului si dupa asta.
Cum ati perceput caderea comunismului? Va asteptati?
Nu stiu, a fost o surpriza teribila, a fost magnific, incredibil. Dar nu ma asteptam deloc.
As vrea sa vorbiti acum putin si despre stilul care v-a adus consacrarea.
Am incercat sa scriu altfel decat in ungureste, adica mai putin inflorit, poetic, frumos, am vrut sa evit asta si am incercat sa scriu foarte concret, foarte adevarat si foarte sec. Am citit si compuneri de la scoala baiatului meu, care avea 12 ani pe atunci, si scriam exact asa. Stilul asta m-a frapat, mai multi elevi au publicat un mic ziar al clasei, si ei scriau exact cum am incercat eu sa scriu dupa asta. Atunci cand am vrut sa scriu despre copiii de 12 ani in carte, am folosit stilul asta, am furat putin, am imaginat acest stil nu prea copilaros, dar adevarat. Stilul s-a mai schimbat pentru celelalte doua carti din "Trilogie", pentru ca nu mai erau copii cei care vorbeau, ci adulti, de asta e mai putin sec, mai putin scurt. Am facut schimbarile astea pentru ca nu mai era o carte a copiilor, ci a adultilor. Cu toate astea am pastrat stilul care mi-a reusit in "Marele caiet".
Ati primit cateva premii literare importante.
"Livre Europeen" a fost cel mai important, a venit imediat dupa aparitia "Marelui caiet" la Strassbourg. Am mai primit in Italia premiul "Alberto Moravia", si aici, de asemenea am primit un premiu important, premiul Schiller de doua ori. L-am primit intr-o companie restransa, erau numai oameni importanti, nu le mai tin minte numele. Ar trebui sa ma uit intr-o carte.
V-ati gandit vreodata ca ati putea primi premiul Nobel?
Da, m-am gandit. Am fost propusa, acum cativa ani, fara sa fi aflat acest lucru. Apoi, in luna octombrie toti ziaristii voiau brusc sa ma intervieveze, rapid, pentru cazul in care as fi primit premiul. I-am intrebat atunci de ce sunt atat de presati, si mi-au raspuns ca timpul e cel care-i preseaza. De la ei am aflat asadar, ca fusesem propusa, ca scriitor elvetian.
Am fost fericita cand l-a primit Imre Kertesz.
Ce scriitor v-a marcat existenta, scrisul?
Greu de spus... (Agota Kristof pare pregatita sa rosteasca niste nume, dar renunta).
Intr-un tarziu spune: In tinerete era totusi Dostoievski...
Multumesc pictoritei Anka Seel Constantin, datorita careia a fost posibil acest dialog cu Agota Kristof.