Sistemul economic chinez evolueaza

Un fapt in general acceptat este ca impresionantele realizari economice ale Chinei din ultimele trei decenii sunt in principal rezultatul reformei radicale a sistemului economic. Daca la inceputurile reformei aproape ca nu existau firme private, acestea au acum o pondere de 60% din totalul productiei din China.
Dar forma de proprietate este doar una din dimensiunile unui sistem economic. In China, acest sistem a suferit modificari drastice si din alte puncte de vedere. Procesele de decizie privind consumul si productia au fost in mare parte descentralizate si transferate gospodariilor individuale, respectiv companiilor; stimulentele economice, pietele libere, competitia si internationalizarea au inlocuit intr-o pondere considerabila trasaturi precum planificarea centralizata, dirijismul administrativ, monopolurile si autarhia. In general putem afirma despre reforma din China ca este una din cele mai graitoare exemplificari ale lectiei istorice conform careia descatusarea initiativei private tinde sa dea un avant semnificativ dezvoltarii economice.
si atunci, cum am putea caracteriza economia actuala a Chinei? Unii observatori descriu sistemul actual ca fiind un "capitalism de stat", altii (inclusiv liderii chinezi) il numesc un "socialism de piata". Ambele etichete ne induc insa in eroare: un motiv ar fi dominanta companiilor private in sfera productiei, iar altul ca in genere socialismul nu se bazeaza pe stimulente economice puternice si competitie, iar acestia sunt factorii economici dominanti in China zilelor noastre.
De fapt, China are un tip de economie mixta. Unele din trasaturile ei specifice favorizeaza cresterea Produsului Intern Brut, altele nu au franat inca economia intr-o masura semnificativa. Dar situatia este probabil pe cale de a se schimba. Asadar, adoptarea unor noi reforme va fi decisiva in determinarea performantei ulterioare a economiei Chinei.
Desi internationalizarea a adus servicii mari economiei chineze, este greu de presupus ca actuala cota a exporturilor - 35% din PIB - si dependenta ridicata de tehnologie straina vor rezista pe termen lung. La fel de problematica, tensiunea dintre proprietatea privata asupra firmelor, larg raspandita in China, si proprietatea publica asupra activelor, aproape omniprezenta, este o alta trasatura specifica sistemului economic chinez.
Prin defavorizarea creditului pentru companiile private, bancile de stat distorsioneaza alocarea resurselor. Agricultura chineza ofera un alt exemplu al acestei tensiuni intre sectorul privat si cel public, care detine activele. Proprietatea publica asupra terenurilor agricole nu incurajeaza investitiile in fermele de familie si reduce sansa acestora din urma de a se consolida in exploatatii mai mari pentru a putea produce mai eficient.
Reducerea acestei tensiuni intre proprietatea privata asupra firmelor si cea publica asupra activelor si resurselor este imperios necesara, deoarece patrunderea si expansiunea micilor companii private vor deveni mai importante in momentul in care piata interna chineza si inovatiile sale vor avea de jucat un rol mai pregnant. Ca atare, pentru ca economia chineza sa fructifice la maxim avantajul economiei private, este nevoie ca ponderea activelor financiare si a terenurilor agricole aflate in proprietate publica sa se reduca in beneficiul proprietatii private.
O asemenea modificare de structura ar fi utila si incercarii de a rezolva coruptia endemica, si aceasta o trasatura specifica a sistemului economic chinez. Este greu sa reduci coruptia drastic, atat timp cat politicienii si functionarii detin "bunuri de pret", de mare interes pentru firme si indivizi - imprumuturi de la banci de stat si diferite autorizatii de functionare. In zonele rurale, coruptia emana din frecventele rezilieri de contracte de arenda - cele care dau dreptul fermierilor sa exploateze terenuri detinute de cooperative - si atribuirea lor ulterioara de catre oficialitati unor intreprinzatori din sectoare nonagricole. In ambele cazuri, reducerea coruptiei va necesita nu doar discursuri guvernamentale impotriva lipsei de etica, ci si reforme institutionale - dereglementare sporita, drepturi de proprietate mai bine protejate si mai multe resurse private. O presa libera ar fi, de asemenea, de mare ajutor.
Indiscutabil, anumite tipuri de coruptie, inclusiv practica "vanzarii la bucata" a unor foste intreprinderi de stat dupa privatizarea lor, au accelerat aparitia unei clase de capitalisti si intreprinzatori chinezi. Dar, in cazul in care coruptia va deveni o componenta permanentizata a economiei chineze, este foarte probabil ca ea va reduce eficienta alocarii resurselor si in acelasi timp va delegitima intreprinzatorii privati.
China trebuie, de asemenea, sa faca pasul de la strategia "extensiva" (consumatoare de resurse) de crestere la o cale mai "intensiva". Desi cresterea sustinuta face necesara o acumulare de capital la scara larga, raportul dintre investitiile in active reale si resurse umane pare in cazul Chinei complet disproportionat. Acest dezechilibru este reflectat de investitiile in active reale ce reprezinta 43% din PIB, comparativ cu doar 4,3% din PIB investitii in resurse umane sub forma alocarilor pentru educatie. Cresterea economica a Chinei ar fi mai eficienta daca aceasta proportie s-ar modifica in beneficiul educatiei, inclusiv al invatamantului vocational, foarte slab dezvoltat.
Eliminarea risipei actuale de resurse naturale, tradusa in niveluri de poluare extrem de ridicate, necesita o reforma a reglementarilor actuale, cresterea preturilor energiei si ale materiilor prime. Schimbarea macazului in favoarea unei strategii de dezvoltare mai putin dependenta de resurse ar putea apoi lasa la dispozitia statului mai multi bani pentru a imbunatati sistemul social, nepermis de mult neglijat. De un asemenea sistem ar putea beneficia in special cei care traiesc in spatiul rural si in zonele gri, informale ale oraselor. Trebuie rezolvate problemele sistemului inconsecvent al protectiei sociale, incluzand aici si oferta dezechilibrata de servicii sociale in zona rurala, cum ar fi sanatatea si educatia.
Pledoaria pentru a combina dezimplicarea guvernamentala in economie cu un angajament sporit in sfera sociala este extrem de convingatoare. Liderii politici chinezi par sa promita o asemenea directie de actiune. Ei isi exprima preocuparea pentru clasa intreprinzatorilor, pentru reforme sociale, dezvoltare rurala si protectia mediului. Doar trecerea timpului ne va arata insa in ce masura si cat de repede vor fi indeplinite astfel de promisiuni.

Assar Lindbeck este profesor de economie mondiala la Universitatea Stockholm. Ultima sa lucrare este An Essay on Economic Reforms and Social Change in China (Reforma economica si schimbarile sociale in China - un eseu).

Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: