Deloc intamplator, evolutiile din turul campionatului si indeosebi din Liga Campionilor, i-au determinat pe suporteri sa-l aduleze si, totodata, sa-l considere un jucator capital pentru Steaua. Mai mult, cele 10 goluri din intrecerea interna si, mai ales, cele 4 reusite din grupele Ligii (care l-au propulsat pe lista primilor zece fotbalisti desemnati de UEFA), i-au adus supranumele de "Dicanio" sau "Ronaldica". V-ati dat seama, este vorba de Nicolae Dica, atacantul care, ca sa vezi ironie a sortii, dupa ce a facut Europa sa-l trateze cu respect (fiind curtat chiar de mari echipe din Italia, Franta sau Anglia), a avut parte apoi de o cumpana ce, ulterior, odata cu iesirea lui din circuit, s-a repercutat si asupra prestatiilor neconvingatoare ale Stelei, din retur. "Regret acea manifestare de dupa golul de la Lyon, cand m-am prefacut ca schiopatez, pentru ca la o luna si jumatate chiar sa ajung in acea postura", marturiseste Dica despre accidentarea suferita pe 17 ianuarie (fractura de metatarsian), care l-a tinut pe tusa aproximativ 4 luni. Timp in care, amintind si de decesul tatalui, a plans si a suferit strangand din dinti, pentru ca acum, iata, sa lase totul in urma si, cu dorinta revenirii la forma de odinioara, sa creada in viitorul gruparii sale din Ghencea.
- Nae, spune-ne mai intai, cum s-a vazut acest retur al Stelei din afara gazonului?
- In ce ma priveste, a fost o perioada trista. E greu pentru orice fotbalist sa priveasca meciurile coechipierilor de pe patul spitalului. Eram pe val, am avut evolutii bune in Liga Campionilor, insa oboseala acumulata si, mai ales, nenumaratele accidentari din lot au dus la o cadere a echipei noastre in partea a doua a sezonului. Chiar si asa, tinand cont de ghinioanele invocate, consider ca, in ciuda ratarii titlului si a clasarii pe locul doi, Steaua si-a indeplinit, la o adica, obiectivul de a juca din nou in Liga Campionilor.
- Revenirea ta a coincis cu plecarea fostului de acum manager general. Cum comentezi demiterea lui Mihai Stoica?
- Sincer, regret plecarea lui Meme. De fapt, toti jucatorii au fost tristi cand a fost demis. Pot sa spun ca pentru mine a fost ca un tata. Mi-a stat alaturi in momentele grele, m-a sfatuit, m-a incurajat si, in plus, puteam discuta orice. Noi, am incercat sa mergem la patronul Gigi Becali, sa-l facem sa se razgandeasca si sa-l reprimeasca pe Mihai Stoica, insa am inteles ca nu mai exista cale de intoarcere. Oricum, eu discut in continuare cu Meme, pentru ca nu pot sa uit ce a facut pentru mine.
- Ca tot ai amintit de Gigi Becali, cum comentezi conflictul acestuia cu suporterii Stelei?
- Nu contest faptul ca echipa are mare nevoie de fani, dar inclin sa cred ca domnul Becali a procedat corect cand a fluturat acel fular al rivalilor dinamovisti. Consider ca atunci cand esti preocupat de familia ta, faci orice. Sigur, acum suporterii sunt suparati, insa sunt convins ca, odata cu revenirea noastra, speram, in grupele Ligii Campionilor, nea Gigi va intra iar in gratiile celor care il contesta.
- Cum vezi eventuala strategie a patronului, de vanzare a jucatorilor straini si axarea pe cei romani?
- Eu sunt doar fotbalist si, in mod normal, n-ar trebui sa vorbesc. Totusi, ca sa va raspund la intrebare, poate ca n-ar fi rau sa ai in lot si cativa jucatori straini de valoare. Personal, mi-as dori ca Elton si Thereau, de exemplu, sa ramana in Ghencea, iar patronul tocmai a confirmat ca a renuntat la ideea de a-i mai vinde pe cei doi. Am observat ca ambii au valoare, iar pentru a participa intr-o competitie cum este Liga Campionilor trebuie sa ai in lot asemenea jucatori, deoarece e destul de dificil sa construiesti o formatie de calibru doar din romani. De altfel, de acest lucru este convins si antrenorul Cosmin Olaroiu, care, cu siguranta, va continua alaturi de noi.
- Despre viitorul tau si al Stelei?
- Sunt multe de spus, insa, legat de viitorul Stelei, cu totii ne dorim ca in sezonul ce vine sa castige, bineinteles, titlul intern si sa obtina mai mult decat a reusit anterior pe plan european. In ce ma priveste, odata refacut dupa lunga indisponibilitate, sper sa revin la forma de odinioara si sa-mi ajut echipa multi ani de acum incolo. In plus, visez la reintrarea in circuitul nationalei, daca s-ar putea chiar in dubla cu Slovenia.