Prin urmare, romanii au trecut si printr-un referendum pentru demiterea presedintelui statului. Nu sunt multe popoare care sa fi avut o astfel de experienta. Nici noi (presedinte, parlamentari, sefi de partide sau oameni de rand) nu avem prea multe motive de lauda. Dar nici inutila n-a fost aceasta experienta, chiar daca ne-a costat ceva parale si
ne-a consumat si destula energie sociala.
Trei sferturi dintre romanii care s-au prezentat la vot (cam 45%, raportat la cele peste 18 milioane de electori cat tinem noi in evidenta, si nu la vreo 15 milioane cum ar trebui, daca am avea in vedere si vreo trei milioane de romani aflati in strainatate si care nu au cum vota decat intr-un procent extrem de scazut) l-au dorit pe Traian Basescu inapoi la Cotroceni. Victoria aceasta, cu 75%, a fost considerata de Mircea Geoana, seful PSD si al Coalitiei antiprezidentiale, ca fiind o "victorie fara glorie". Atunci, probabil ca infrangerea, umilitoare cred eu, a celor cinci partide parlamentare a fost glorioasa. In opinia invinsilor, "prezenta redusa la vot" constituie o problema in primul rand a lui Traian Basescu. Eu cred ca, in buna masura, presedintele cu sprijinul PD si PLD, a reusit sa-si convinga sustinatorii sa iasa la vot. Daca liderii celor cinci partide considera ca prezenta la vot a fost scazuta, atunci aceasta este, mai degraba, o problema a lor. Ei ori nu au reusit (au avut strategi lamentabili, care le papa banii, nu au avut purtatori de mesaj credibili etc) sa-si scoata simpatizantii la vot, ori numarul acestor simpatizanti s-a redus drastic de la alegerile din 2004.
Sigur, liderii partidelor, ca si jurnalistii si analistii, vor interpreta in feluri diferite rezultatele acestui referendum si e dreptul lor s-o faca. Intr-un fel este si firesc.
Nu va aparea niciun dictionar si nici vreun act oficial care sa ne ofere o interpretare unica si universal valabila. Cu atat mai mult cu cat liderii politici au de aparat nu doar pozitiile impuse partidelor lor, nu doar interese ideologice, dar unii vor trebui sa se zbata pentru mentinerea scaunelor pe care le ocupa. Or, scaunele s-ar putea sa se zgaltaie rau de tot.
Eu unul cred ca a fost o victorie a lui Traian Basescu plus PD si PLD, care va fi foarte greu de gestionat. Traian Basescu a aparut si in timpul campaniei, dar si in seara victoriei, cu un program care a prins contururi tot mai clare. El vizeaza, in principal, schimbarea regulilor, inainte de toate a Constitutiei, dar si a actorilor politici; o reforma a clasei politice, mai ales prin introducerea votului uninominal. Insista, insa, si pe independenta puterii judecatoresti, si pe o reforma generala a sistemului statal. Planurile sunt extrem de ambitioase si ele ar putea da nastere unor asteptari supradimensionate.
Deocamdata avem Constitutia adoptata in 1991 si revizuita in 2003 si pe aceasta trebuie s-o respectam. Pana cand vom reusi s-o modificam. Daca suntem realisti, atunci trebuie s-o spunem verde-n fata, ca o modificare a Constitutiei nu o putem astepta inainte de 2009 – 2010. Nu se poate mai repede nici daca va avea loc o noua Revolutie!
Actorii, in schimb, s-ar putea schimba intr-un timp relativ mai scurt. Pe de o parte pentru ca, daca avem o victorie, atunci avem si invinsi. Iar invinsii sunt principalii lideri politici angrenati in actul demiterii. Daca vrem sa intram si noi odata si odata in randul lumii politice civilizate, atunci acesti lideri trebuie sa-si asume raspunderea politica pentru esec. Unele partide au nevoie sa se (mai) reformeze, sa-si mai primeneasca lidersipul. Intr-un fel sau altul, actorii politici se vor schimba ei insisi, dar ii va schimba mai ales sirul de alegeri care incep cu europarlamentarele din toamna lui 2007 si continua cu localele si legislativele din 2008, din nou cu europarlamentare si prezidentiale in 2009. Orizontul schimbarilor propuse in restructurarea, mai bine zis modernizarea sistemului politic romanesc, trebuie gandit in perspectiva a aproximativ doi ani si jumatate. Si asa
trebuie prezentat si populatiei! Asta daca nu vrem ca, dupa ce s-a resuscitat interesul pentru zona politicului, sa producem din nou nu doar dezamagire, dar si lehamite.
Nu cred ca va urma o perioada de calm, liniste si armonie. In relatiile umane bilaterale dintre Traian Basescu, pe de o parte, si Calin Popescu Tariceanu, Dan Voiculescu, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Viorel Hrebenciuc, chiar Mircea Geoana, luati fiecare in parte, nu cred ca exista sanse de mare prietenie si pupaturi. Dar, daca vreunul dintre ei ramane, in continuare in pozitii cheie in institutii (guvern, parlament, partide), relatii functionale pot fi construite. Din acest punct de vedere si depasind persoanele pentru a vedea institutiile, mingea este, inainte de toate, in curtea si posesia lui Traian Basescu. Mai ales ca printre proiectele domniei-sale figureaza si descentralizarea administrativa, debirocratizarea, apropierea institutiilor de invatamant si cele de sanatate publica de comunitatile locale si administratia acestora. Iar aceste lucruri pot fi facute mult inainte de schimbarile necesare ale Constitutiei si/sau clasei politice.
Tare mi-ar placea daca presedintele Basescu ar avea acele intalniri, din trei in trei luni, cu poporul, pentru a da raportul (sau doar pentru a discuta) despre activitatea sefului statului, nu doar in Piata Universitatii (nu numai bucurestenii sunt poporul roman!), ci sa zicem la Televiziunea publica sau, prin mesaje, in Parlamentul Romaniei. Nu cred ca am pretentii prea mari si nici nu cred ca sunt mult prea optimist. Se poate. Insa e nevoie, peste tot, de rabdare si tutun dar, mai ales... de multa, multa intelepciune.