Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, a declarat, astazi, ca PNL va iesi de la guvernare doar daca parlamentarii care au sustinut initial Cabinetul Tariceanu vor dori sa initieze o motiune de cenzura. "PNL va pleca de la guvernare n
Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, a declarat, astazi, ca PNL va iesi de la guvernare doar daca parlamentarii care au sustinut initial Cabinetul Tariceanu vor dori sa initieze o motiune de cenzura. "PNL va pleca de la guvernare numai prin votul Parlamentului. La ora actuala, Guvernul Tariceanu este guvernul care a obtinut o larga majoritate si caruia i s-a incredintat mandatul de a duce la indeplinire programul de guvernare cu care a venit la putere in 2004", a declarat Motreanu.

Totusi, el a sustinut ca liberalii ar putea trece in opozitie, insa cu conditia ca parlamentarii care au sustinut actualul Cabinet Tariceanu - in special cei de la PSD - sa initieze o motiune de cenzura.

"Daca acei parlamentari care au votat pentru acest guvern considera ca acesta ar trebui sa plece, nu au decat sa depuna o motiune de cenzura. Prioritatile noastre nu s-au schimbat, sunt aceleasi si speram sa le ducem la indeplinire", a mai spus deputatul liberal.

De asemenea, el a precizat ca "tensiunile" din PSD nu ii intereseaza pe liberali. "Nu ne intereseaza ce se petrece la PSD. E problema lor si trebuie sa se ia o decizie in forurile lor de conducere", a mai spus Dan Motreanu.

Biroul Politic Central (BPC) al PNL a votat, ieri, impotriva iesirii de la guvernare, a anuntat liderul partidului, premierul Calin Popescu Tariceanu, care a precizat ca liberalii sunt la guvernare si nu au de gand sa dezerteze.

Tariceanu a mai anuntat ca, miercuri, va fi convocata Delegatia Permanenta a partidului, unde vor fi discutate rezultatele referendumului si propunerea liderului PNL Bucuresti Ludovic Orban, privind trecerea partidului in opozitie.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.