Varianta de virsta mijlocie a capcaunului verde si-a mai tocit ironia si s-a aplecat mai consistent inspre poantele de situatie, ceva mai grosiere. Pe masura insa ce replicile lui se „desensibilizeaza", expresivitatea faciala creste, impusa de standardele tehnice din ce in ce mai ridicate. Cit despre spectatori, ei sint pregatiti din cauza abundentei de „continuari" pentru astfel de ocurente ale legii compensatiei si deci il vor inghiti pe Shrek si asa, ba chiar mai cu chef, caci e mai digerabil. La nivelul scenariului, accentul cazut si mai apasat pe moralizarea de tip „nu conteaza cum te vad ceilalti, tu fii tu insuti indiferent de costuri" devine obositor, cel putin pentru adulti. Cu atit mai mult cu cit, spre deosebire de primul film, are prea putina sustinere narativa: supusii il iubesc pe Shrek si incercarile de incendiere a cabanei sale tin de domeniul trecutului. Un alt contraargument ar fi eclectismul: „Shrek al Treilea" are un aer postmodern din cauza intertextualitatii cu atitea alte filme si curente culturale (vezi Alba ca Zapada feminista si karatista), dar mesajul din miezul sau e radical conservator. Dar, pe masura ce distributia de voci a seriei stringe din ce in ce mai multe vedete – producatorii

n-au dat inca peste vreun refuz din partea celor pe care i-au invitat sa participe –, astfel de contradictii vor trece din ce in ce mai neobservate.