Am un verisor, Mihai, care lucreaza de mai multi ani in Spania. Sambata, pe la 15,30 (ora lor), m-a sunat. Venise la Madrid, la Ambasada Romaniei, de la patru sute si ceva de kilometri, sa voteze. Imi descria entuziasmat sutele de oameni care stateau la coada, la poarta ambasadei. Nu l-am intrebat ce va vota: optiunea sa era, din voce, usor deductibila. Fiindca nu cred ca atatia oameni si-au lasat balta treburile si au strabatut asemenea distante ca sa puna stampila pe DA pentru demiterea presedintelui. Si mai stiu ca plecarea varului meu din tara nu s-a datorat numai ideii ca acolo, in Spania (sau in Italia, Irlanda, Germania, Franta s.a.m.d.) va castiga mai bine decat in Romania, ci si datorita dezamagirii (ca sa nu zic scarbei) pe care i-a provocat-o ani in sir clasa noastra politica. Aici, in aceasta dezamagire, imi pare ca trebuie vazut succesul lui Traian Basescu, care a stiut sa dea impresia ca este altceva decat imensa majoritate a politicienilor. Iar parlamentarii (nu neaparat cei 322, deveniti intre timp 318), oricat ar da-o cotita dupa acest fulminant 75%, trebuie sa se trezeasca si sa puna osul la treaba, macar in acest al doisprezecelea ceas; altfel, la anul, multi dintre ei vor disparea ca si cum nici n-ar fi existat.
Si mai e ceva: asa cum au remarcat si alti comentatori imediat dupa anuntarea rezultatelor, victoria la un asemenea scor il responsabilizeaza enorm pe Traian Basescu. El este pe cai mari, si nu oricum, ci chiar in galop. Se va opri din trei in trei luni, in Piata Universitatii, ca sa ne informeze ce-a mai facut in goana lui. Poate c-ar trebui sa se opreasca mai des, ca sa nu realizeze, mai incolo, ca alearga singur.