Nascuta in inchisoare

O categorie aparte a victimelor comunismului este cea a copiilor nascuti in inchisori, a caror unica vina era ca aveau parinti care se opuneau regimului. Deoarece era fiica unuia dintre liderii "rezistentei din Dobrogea", doamna Zoe Radulescu s-a nascut in detentie, mama sa fiind arestata de Securitate dupa decesul tatalui, pe care il stie doar din povestile rudelor.


Descendenta a unei comunitati de aromani veniti din Grecia in perioada interbelica, doamna Radulescu vorbeste azi cu mandrie despre familia sa. Tatal, Gogu Puiu, a fost legionar, "dupa cum erau multi aromani" - precizeaza domnia sa - , apoi soldat in garda personala a lui Ion Antonescu, iar dupa al doilea razboi mondial a luptat in rezistenta anticomunista, fiind probabil si agent al serviciilor secrete franceze si americane.



Jurnalul National: Astazi stim ca majoritatea "rezistentei anticomuniste in Dobrogea" era de etnie aromana, ca si tatal dumneavoastra. Ce stiti despre originile familiei?Zoe Radulescu: Membrii familiei si din partea tatalui, si din partea mamei erau oameni avuti, din partile nordice ale Greciei de astazi. Isi spuneau celnici, care erau un soi de printi. Bine, noi eram la vremea aceea un popor seminomad, in masura in care inca transhumam si ne plimbam intre munte si ses cu oile - aveau mii de oi. Erau foarte bogati, aveau munti, Tribunalul actual din Salonic este casa strabunicilor mei si asta cred ca spune totul.


Cand s-au mutat in Romania si de ce au lasat toate aceste bogatii acolo?
In 1927 au venit, pe cand tata avea 8 ani. A plecat aproape intreaga comunitate, ramanand acolo foarte putini. Au venit in Romania dintr-un profund sentiment patriotic, deoarece nu suportau sa fie grecizati. Au lasat aproape totul in urma - case, pamant, mobile. Venind cu vaporul, se puteau lua foarte putine: bani, bijuterii...


Unde s-au stabilit dupa ce au ajuns in Romania?
In Cadrilater. Au primit zece hectare de familie, dupa aceea ei
si-au mai cumparat teren, si-au construit din nou case. Dupa cedarea Cadrilaterului Bulgariei in 1940 s-au stabilit in comuna Kogalniceanu, din judetul Constanta.


Cum a fost tineretea tatalui dvs.?
A facut scoala primara in Cadrilater, apoi a plecat in armata. Acolo a fost in garda personala a lui Antonescu, ca militar, probabil, altfel nu imi explic cum. In 1942, dupa rebeliunea legionara, la indicatia bunicului a plecat din tara.
 De ce? Fusese condamnat de regimul Antonescu dupa rebeliunea legionara din ianuarie 1941?
Intr-adevar, era legionar. Macedonenii (aromanii) in proportie de 99% au fost legionari. Insa nu avea nici o condamnare de ispasit. Nu este cunoscuta perioada respectiva in nici un fel de opis, pentru ca el era militar in termen. A plecat clandestin, a stat un an in Bulgaria. Aici se intalneste cu familia Cracea, la care sta o perioada. Apoi pleaca, in 1943 era in Italia. Il gasim apoi in Germania, pe cand grupul de legionari iesea din lagarul de la Buchenwald (dupa 23 august 1944 - n.n.).


Vremuri tulburi Cum a ajuns tatal dvs. in rezistenta anticomunista?
Cat timp a stat in Occident a fost recrutat de serviciile secrete franceze printr-un anume Blaundelle si probabil instruit in tabere speciale. A venit in Romania cu misiune. Spre exemplu, la inceputul anului 1948, tata se intalneste cu un bun prieten, Zahu Pana, caruia ii spune ca in noaptea de 14 spre 15 mai 1948 va avea loc un mare val de arestari (operatiune a Securitatii contra membrilor Miscarii Legionare - n.n.) si acela va fi semnul ca trebuie sa inceapa insurectia armata. Acest lucru inseamna ca tata venise pregatit pentru un anumit gen de lupta... El a plecat in nordul Dobrogei, unde erau deja organizati aromanii de fratii Fudulea. A fost aceasta perioada de emulatie, cand toata lumea credea ca intr-adevar ei ii vor invinge pe comunisti.

Cum s-au cunoscut parintii dumneavoastra? Se putea intemeia o familie in acele vremuri tulburi in care tatal era "cap de lista" in evidentele de urmarire ale Securitatii?
Parintii mei, Gogu si Olimpia Puiu, se stiau din copilarie, din Cadrilater. Locuiau in acelasi sat si la origine era cam aceeasi familie, dar cred ca erau veri de gradul 4-5, deja trecusera de gradul rudeniei. Mama a inteles ca trebuie sa plece cu el, a plecat cu el, a ramas insarcinata... Tata a vrut neaparat sa se cunune. Dar la Cobadin (jud. Constanta), tata a incalcat pentru prima data legile facute de el si mai ales aceea de a nu sta mai mult de doua nopti maximum intr-un loc. Si a stat trei nopti si a fost fatal. Voia neaparat ca la cununia lui religioasa sa participe sora lui. Si pentru ca nu mai venea, s-a dus in Kogalniceanu sa vada ce se intampla. Acolo a vazut ca nu mai era nimeni acasa, toata familia fusese ridicata. S-a intors in aceeasi noapte - l-a adus cu caruta un frate al mamei, care a fost arestat imediat a doua zi. S-a aflat ca e la Cobadin si a fost inconjurat intai satul, apoi casa in care se afla. Era prin iulie 1949. Au tras securistii, a tras si tata, creand sentimentul ca sunt mai multi, deoarece tragea din toate colturile casei. Mama spunea ca ultima vorba pe care a auzit-o a fost: "Sa ai grija de copil si daca va fi baiat, sa-l botezi Hristu, si daca va fi fata, s-o botezi Zoe". Hristu ca pe tatal lui, Zoe ca pe o sora a lui care murise in Cadrilater. Apoi a sarit pe geam cu un pistol automat si unul normal, cu doua cartusiere si cu o grenada pe care o purta tot timpul la el pentru a nu ajunge pe mana Securitatii. A tras pana la ultimul foc. Se spune ca a fost ranit la picior si atunci a desfacut grenada si s-a culcat cu pieptul pe ea...

Mama dvs. era implicata in vreo activitate politica?
Nu. Ei nu au implicat niciodata femeile. Erau doamnele caselor, care vedeau de gospodarie, de copii. Condamnarea mamei este una absolut absurda intr-o societate normala. Ea a fost condamnata la trei ani pentu omisiune de denunt, ca nu si-a denuntat sotul. Si la inca doi ani pentru legaturi subversive cu elemente legionare. Mama a fost dusa cateva zile intr-o inchisoare de femei, unde foarte multe erau legionare. Era Maria Antonescu, era Lilica Codreanu. De fapt nici Lilica Codreanu habar nu avea ce era cu Miscarea legionara. Si in opinia anchetatorilor, aici a avut mama legaturi cu elemente subversive legionare, pentru care i-au mai dat doi ani de munca silnica.

Procesul unde s-a judecat?
Dumnezeu stie! Pentru ca la vremea aceea procesele se judecau noaptea, se condamna, nimeni nu stia ce s-a intamplat. A fost arestata dupa moartea tatalui meu si dusa la Constanta la Securitate.


Detinuta in fasa Era in inchisoare sau in arestul Securitatii?
Nu cred ca la inchisoare, cred ca tot la Securitate era, pentru ca exista o adresa cu un raspuns pe care mi l-a dat mie Ministerul de Justitie (Instante Militare), conform careia mama a fost transportata la 18 noiembrie 1949 de la arestul Securitatii din Constanta (nu fusese judecata si condamnata) la Spitalul Militar Constanta, unde i s-a facut un control medical. Tot acolo m-a si adus pe lume... A incercat sora mamei sa vina sa ne viziteze, reusind sa dea doua scutece de lana. A vazut-o si pe mama, asa vreo doua minute, cat a permis gardianul care era la usa. Matusi-mea imi spunea: "Nu stiu ce sugeai. Cand te-am vazut te alapta, dar nu stiu ce sugeai, lapte sau lacrimi. Pentru ca lacrimile ii curgeau pe san ca ploaia". Nu mi-a spus matusa ca ar fi schimbat vreo vorba cu ea, pentru ca doar s-a deschis usa... Nu a fost timp sa poata sa vorbeasca. Doar s-au vazut.
a€  Data nasterii dvs. a fost consemnata?
Da. 15 decembrie 1949.
Ce s-a intamplat dupa aceea cu mama dvs.?
Mama a fost luata in ianuarie 1950 si dusa la Mislea, impreuna cu mine. Se pare ca pe drum am racit foarte tare, aveam vreo doua-trei saptamani. Le-a fost teama sa nu mor si m-au botezat in rit greco-catolic. Au facut detinutele o slujba de botez, era cu ele in celula o calugarita de rit greco-catolic, caci de aceea m-au botezat in rit greco-catolic... Sa nu va imaginati ca au avut cadelnita, ca m-au dat cu mir, cu tot dichisul... A fost o slujba sa nu mor necrestina si nasa de botez mi-a fost Spasia Otel, care fusese secretara lui Blaga.

A incercat sa va trimita la familie?
La vremea acea nu avea voie, nu i-a spus nimeni: "Da-ti copilul la familie". Dar dupa ce am implinit un an a inceput teroarea: "Ori dai copilul la orfelinat, ori il trimiti acasa". Si timp de patru luni mama a tinut piept: "Nu-l dau la orfelinat, trebuie sa vina cineva de acasa si sa-l ia". Si a tot scris acasa si se "pierdeau" telegramele pe drum. Pana la urma a ajuns o telegrama in mana fratelui cel mai mare al mamei, care a spus: "Merg, o iau si termin povestea asta". Dar mai avea ceva de arat, de semanat si a spus: "Ma duc intr-o saptamana".
Cu mama in celula era o femeie de la Fetesti, care avea vreo sapte copii acasa. Fusese condamnata pentru revolta impotriva colectivizarii si nu avea decat un an si ceva, pe care-l ispasise in aprilie 1951. Si atunci a zis: "Olimpia, uite, iti iau fata si o duc la Kogalniceanu. Daca acolo mai este cineva din familia ta - pentru ca nici nu stia daca mai sunt afara - si daca vrea sa ia fata, o las, si-ti gasesti fata acolo. Daca nu, cand iesi, vii si-ti iei fata de la mine. Unde vor manca cei sapte copii ai mei va manca si a ta pana te vei elibera".
Si asa a facut - a venit cu mine la Kogalniceanu, m-a adus acolo, si bineinteles ca unchiul, fratele mamei, m-a luat imediat. Si dupa aceea a aflat bunica, mama tatalui, ca am fost adusa - povesteau unchiul si matusa mea ca la 5 dimineata bunica era pe scari la ei (stateau foarte departe unii de altii, in acelasi sat, insa satul este foarte mare) si mai pleca la 10:00, dupa ce ma culcam. Zi de zi, ca era arsita, ca era ploaie, ca era ger, ca era viscol, ea era acolo. Si dupa un an, unchiul meu a decis sa ma dea bunicii din partea tatalui, pentru ca ii era mila - "nu putem sa chinuim o femeie batrana".


Inchisoarea-cresa Ce vi s-a povestit despre perioada petrecuta la Mislea?
Ca eram un copil dragut, asa cum sunt toti copiii. Ca eu si ceilalti copii care eram acolo le inveseleam pur si simplu... Se pare ca eu eram cea mai mare. Erau vreo 20 si ceva in toata inchisoarea. Nu exista inscrisi. Erau nascuti in inchisoare, la Mislea sau prin celelalte inchisori pe unde fusesera mamele lor. Au luat femeile insarcinate si au nascut acolo. De exemplu, am aflat acum la o intalnire a fostilor detinuti politici ca exista o doamna la Braila, Maria Bals, care a nascut un baiat in inchisoare, ea n-a avut forta mamei sau eu stiu ce alte contexte au fost, a dat baiatul la orfelinat, il cauta si astazi si nu l-a gasit.
Noi, copiii, stateam toata ziua intr-un spatiu in care erau tarcuri. Imi spunea femeia aceasta de la Fetesti: "Draga, de la un an si pana la un an si patru luni pana ai plecat, tu ai fost scoasa de la portie, tie nu ti s-a mai dat de mancare". Ca s-o oblige pe mama sa accepte sa ma dea la orfelinat. Femeile erau scoase la un atelier, impleteau cosuri, faceau lucruri de mana... Si cand veneau seara, aveau grija sa ma hraneasca intai pe mine si daca mai ramanea ceva si pentru ele, bine...

Aveau voie mamele sa iasa din celule sa vina la copiii lor?
Nu. Erau niste femei gardian care se ingrijeau de copii. Credeti ca ne dadeau prea multa atentie, nu! Asta povestea razand femeia din Fetesti: "Erai un copil atat de descurcaret, ca tu pandeai, si cand nu te vedea nimeni, sareai din tarcul tau si te duceai la ceilalti, le luai mancarea si veneai la tine si mancai". Ne transformau in niste animale, era o lupta pentru supravietuire. Oribil! Sa vezi niste copii care-si fura unul altuia mancarea, pentru ca trebuie sa supravietuiasca...


"Dusmanii poporului"
Cu mama dvs. ce s-a intamplat?
Mama s-a intors in 1954, fiind eliberata la termen. Insa stiu foarte putine despre ea, pentru ca a murit la scurt timp. A murit stupid - nu stiu daca n-a fost vreo contributie oculta la moartea ei, pentru ca mi-e greu sa cred ca poti muri dintr-o operatie de amigdala. A facut o operatie de amigdale la inceputul lui iunie 1956, a venit de la spital, era bine... Insa in a opta zi de la operatie a facut o hemoragie extrem de puternica, nu erau mijloace de transport. Asta se intampla dimineata, ea a ajuns  la spital pe la trei dupa-amiaza. A pierdut foarte mult sange, i-au facut o transfuzie din grupa zero, insa n-a primit sangele, a facut blocaj renal si in trei zile a murit. Eu am ramas in grija bunicii din partea tatalui si a matusii (sora tatalui), care nu avea copii.
a€  A venit timpul sa faceti scoala, ati avut probleme pentru ca erati fiica de "dusman al poporului"?
N-am avut probleme, pentru ca eu am fost prima generatie care se ducea la liceu in 1964, dupa amnistie. Dar... aveam medie de premiul I, nu luam premiul I. N-am fost facuta pionier. Am suferit ca un caine, astea erau timpurile, te simteai marginalizat. N-am fost facuta UTC-ista. Eram marginalizata absolut tot timpul din colectivitate. Ceea ce pentru un copil este infiorator de greu.

Probleme serioase din cauza "originii" am avut doar cu catedra (am facut Facultatea de Filologie). Nu reuseam sa ma incadrez decat suplinitor si era foarte greu. Imi amintesc ca in 1978 am avut o iesire ingrozitoare la Inspectoratul Constanta si am spus ca de ce trebuie sa dau socoteala pentru ceea ce a facut tatal meu inainte de a ma naste si ca ma voi adresa ministerului. Asta a fost la 11:00 dimineata, iar la 14:00 dadeau telefon la scoala in Kogalniceanu sa ma duc sa-mi iau catedra. Deci aveau o alta catedra. M-au titularizat. Insa m-am simtit intotdeauna urmarita, un coleg chiar mi-a marturisit odata ca a venit cineva sa intrebe de mine si sa am grija ce fac.


Misiune din OccidentDupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Gogu Puiu se afla in Italia, alaguri de grupul de legionari aromani organizati in jurul lui Constantin Papanace. Puiu nu adopta pozitia noncombatanta a lui Papanace, plecand in 1945 spre Romania pentru a activa impotriva guvernului Groza. La Belgrad este arestat insa de politia sarba, care in imprejurari neelucidate il preda serviciilor secrete franceze. Pana in 1947 este instruit in tabere speciale pentru misiuni de rezistenta anticomunista. Intrat in tara se preda la Oradea, solicitand sa se intalneasca cu Vasile Luca si cu Ana Pauker, carora avea sa le comunice mesaje de la serviciile speciale occidentale. Ii este mijlocit contactul doar cu Ana Pauker, insa misiunea lui esueaza, deoarece este condamnat la un an de inchisoare pentru trecere frauduloasa de frontiera. Dupa eliberare intra in "rezistenta din Dobrogea", in "grupul Fudulea". Mentine contacte cu centrul de comanda al rezistentei legionare, iar in 1948 se deplaseaza la Bucuresti, unde are o intalnire cu Gheorghe Manu. Supravietuitorii "grupului" sau au comunicat familiei ca, inainte sa fie identificat, Gogu Puiu se pregatea sa plece in Fagaras. Insa fiind incercuit de trupele de Securitate s-a sinucis, pentru a nu ajunge in mainile regimului.


Comisia TismaneanuDupa 1990, doamna Zoe Radulescu a luat parte la organizarea mai multor conferinte si manifestari dedicate rezistentei anticomuniste. Insa pentru un om cu "trecutul" dumneaei nu a fost loc in "comisiile de condamnare a comunismului", cu toate ca se considera printre membrii de drept: "PNT-ul a facut o adresa la cele doua comisii - si cea de la Guvern, si cea de la Presedintie - prin care m-a propus sa fiu membra, ne spune doamna Radulescu. N-au dat doi bani... Eu nu aveam ce cauta acolo pentru ei! PNT-ul a facut cerere si pentru cativa detinuti politici sa fie inclusi in aceste comisii.
N-au fost bagati in seama. Raportul Tismaneanu este praf in ochi, pentru ca presedintele tarii sa spuna: «Eu sunt cel care a condamnat comunismul». E adevarat, macar s-a pronuntat cuvantul condamnare, insa feed-back-ul este departe de a se realiza. Si aici este o smecherie. Un raport de 600 si ceva de pagini este greu de citit. Trebuie sa fii istoric, sa ai rabdare sa citesti... Am citit raportul, asa in diagonala, si am vazut ca tata este pomenit de vreo trei ori. Ceea ce demonstreaza ca el este facut pe bucatele, de oameni diferiti, nu au avut nici minima decenta a unui intelectual care se respecta si atunci cand scoate o carte o verifica. Macar acele capitole sa fie asamblate corect, sa nu se vada ca sunt lipite aiurea: mai scriem o data despre asta, o lasam. Nu se poate... Un istoric care se respecta si vrea sa faca o lucrare de referinta nu poate lucra asa...".

---

Despre autor: