Cistigatorul marelui premiu al Festivalului de Benzi Desenate de la Angolême in 2006, Lewis Trondheim, a acordat un interviu in exclusivitate pentru Cotidianul.

Invitat de onoare al Salonului de Benzi Desenate de la Constanta, Lewis Trondheim avea postata pe blogul sau, inca din Franta, o plansa in care personajul sau principal se intreba daca sa-si ia sau nu in Romania tricourile vechi si baschetii imputiti. Un prieten ii povestise ca in jurul hotelurilor bucurestene exista hoarde de copii care nu-ti mai dau drumul de indata ce se prind ca esti strain.

L-am cautat la hotel, conform intelegerii, insa, cind am intrebat la receptie de camera 314 si de un francez, Trondheim, cazat acolo, receptionera a ridicat din umeri. Ma astepta in hol si mi-a spus ca acela e doar un pseudonim, tactica foarte curenta printre BD-isti, dupa cum mi-am amintit de indata. Se plimbase prin Lipscani cu un caiet in mina, pe care schitase inceputuri de povesti cu biserica Stavropoleos si cladirea CEC. Pe Magheru, pina la Carturesti, s-a plimbat alaturi de mine in haine decente.

Eram circumspect la inceput pentru ca stiam ca refuzati sa acordati interviuri jurnalistilor. De ce?

Accept sa ofer interviuri doar atunci cind sint plecat in strainatate. Si am mai acceptat cind am fost invitat in juriul de la festivalul de la Angolême, pentru ca eram ambasador al benzii desenate. In Franta, jurnalistii vorbesc foarte prost despre benzile desenate. In general, articolele sint facute de fani BD, care nu au insa o adevarata cultura pentru fenomen. Spun „Ati desenat foarte bine. Abia astept urmatorul album. Bravo". Nu exista o analiza in detaliu despre cum e facuta o banda desenata. Ne jucam adesea cu cititorul si cu spiritul acestuia pentru a fabrica miscari, idei si emotii.

In Franta exista albume de benzi desenate care depasesc un milion de exemplare vindute. Cum le explicati succesul?

Traim de multa vreme cu ele. In SUA, Japonia sau Franta, au o vechime de peste un secol. Primele doua tari au continuat sa produca opere mai populare, cu supereroi, in timp ce in Franta ne-am apropiat mai mult de carti. Facem mai degraba lucruri care sa ramina peste timp decit unele care sa fie pur si simplu consumate. Nu cunosc latura supla, in alb-negru, si sint mai scumpe. Este pacat, dar in acelasi timp asta permite autorilor o mai mare diversitate. Putem crea pentru noi si inca pentru alte 300 sau 800 de persoane, in timp ce in Japonia sau in SUA acest lucru este dificil.

Cum caracterizati piata de BD-uri din Franta?

Multa vreme au fost asociate cu lecturile pentru copii, in anii ’70 au inceput sa se adreseze mai mult adultilor, in timp ce in anii ’90 s-au apropiat de literatura, au devenit mai intime, mai ciudate. In privinta artei narative din Franta, spatiul BD este, la ora actuala, cel mai liber. Faci ce vrei, povestesti ce vrei.

Cum va pozitionati ca autor? Sinteti mainstream sau underground?

Imi plac toate tipurile de BD-uri, atit cele care sint consumate mai mult, cit si cele care sint facute pentru a reflecta sau pentru amuzament. Nu exista un singur tip de BD-uri si in asta consta bogatia lor. In Franta sint din ce in ce mai respectate, insa exista tari, cum e Romania, in care nu sint cunoscute. E pacat, pentru ca desenul este deja subestimat la scoala, unde se prefera matematica. In plus, limba franceza nu este foarte prizata in rindul elevilor. In aceste conditii, un amestec intre desenul, considerat o subcategorie, si limba franceza, nici ea foarte bine privita, este aprioric dispretuit.

Exista o legatura intre o buna traditie in materie de benzi desenate si modul in care se dezvolta o anumita cultura?

Cultura romana nu este mai putin bogata decit cea franceza. Totul tine de o sansa avuta la un moment dat. E suficient ca o persoana sa faca lucruri interesante in acel moment, pe un anumit tip de suport. In Franta si in Belgia au fost Hergé (n.n. - autorul lui Tintin), Goscinny si Albert Uderzo (n.n. - creatorii lui Asterix) care au realizat acest lucru.

Pentru cine desenati?

Pentru mine. E un raspuns scurt. Sint foarte egoist si fac benzi desenate ca sa ma amuz. Sint primul meu cititor si sint multumit sa le fac si sa le citesc. Cind n-o sa mai fiu multumit, o sa ma opresc. Nu am multi cititori in Franta. Am carti care se vind in 30.000 de exemplare si altele in 2.000, pentru ca sint foarte diferite unele de altele. Sint foarte multumit sa nu fiu foarte cunoscut si sa nu am succes. Daca as vinde in peste 100.000 de exemplare, as fi condamnat sa fac acelasi lucru pentru bani si pentru siguranta familiei mele. E, in plus, o piedica: ajungi la o repetitie care te leneveste.

Ce va influenteaza in desenele pe care le faceti?

Sint destul de autobiografic. Si desenez din ce in ce mai mult realitatea. De trei-patru ani fac asta, in conditiile in care pina in acel moment nu desenam dupa natura. Sa stai in fata unui loc timp de o ora si sa-l desenezi e o forma de meditatie.

Se poate trai din BD-uri in Franta? In Romania acest lucru e imposibil.

Nu doar in Romania se intimpla asta. Am colegi in SUA sau in Canada care imi spun ca e dificil sa isi asigure traiul in acest fel, asa ca profeseaza, isi vind desenele sau lucreaza in publicitate. Pe de alta parte, in Japonia, unde exista o adevarata industrie, creatorii de manga trebuie sa deseneze intre 60 si 100 de pagini pe luna, ceea ce este enorm. Pentru mine, BD-urile sint ca si scrisul; nu le fac pentru a fi apreciate vizual.

Ati decis acum citiva ani sa renuntati la desenat. Ati facut, in cele din urma, doar o pauza. Ce s-a intimplat?

A fost o decizie luata dupa ce am citit mai multi autori de BD si mi-am dat seama ca imbatrinesc urit. La 60 de ani se repeta cu aceleasi personaje si istorii. Am decis sa ma opresc pentru trei luni si m-am gindit ce vreau sa fac cu adevarat. Ajunsesem obligat sa fac ceea ce iubeam, contra cost, si era foarte frustrant. Acum fac mai multe planse pentru publicitate.

V-a inspirat Bucurestiul?

Da. M-am oprit in fata Casei Poporului sa desenez, pentru ca aveam deja o poveste in cap. Se faceau probe la difuzoare pentru o cursa de raliuri si mi-a intrat in urechi piesa lui Freddy Mercury, „Another one bites the dust". M-am gindit instantaneu la moartea violenta a nenorocitului de Ceausescu. O sa-mi iau si un prieten imaginar pentru periplul meu desenat prin Romania. M-am gindit sa-l botez Bogdan Dobrescu, BD.

Urmareste plansele BD-istului Lewis Trondheim pe blogul sau, la www.cotidianul.ro/select