Din start trebuie spus ca, eclipsat de referendum si de alte preocupari mai "domestice", penultimul "act" al Ligii I a fost, cu mici exceptii, neinteresant pentru amatorii sportului "rege". De fapt, am mai spus-o, neinteresant a devenit de vreo patru etape incoace, mai exact de cand cu definitivarea celor doi poli ai clasamentului, care, iata, ne-au adus in fata unui final de campionat lipsit, cum se zice, de "muc si zvac. In acest sens, marturie stau rezultatele inregistrate vineri si sambata, in care, dincolo de faptul ca patru victorii au revenit gazdelor si patru oaspetilor (cel de al 9-lea meci, Farul – Univ. Craiova, disputandu-se aseara), am asistat la succesele fara semnificatie ale Rapidului (4-1 cu Ceahlaul), Urziceniului (2-1 pe terenul unei campioane, Dinamo, preocupata doar de sarbatorirea titlului cu numarul 18), Vasluiului (2-0 cu Jiul) sau Nationalului (3-0 la Pitesti). Asta in vreme ce Steaua (1-0 cu Pandurii) si CFR Cluj (1-0 la Iasi) au fortat cat sa-si mentina pozitiile de pe podium, Gloria si Otelul (1-2) s-au confruntat in "batalia" directa pentru un loc in Intertoto, iar UTA si Poli Timisoara (2-1) au luptat pentru orgoliu si, totodata, castigarea unui "razboi" ce dainuie parca de cand lumea.


Show dinamovist la "majoratul" celor 18 titluri