Gazprom si Belarus amana semnarea acordului Beltransgas
Gazprom si autoritatile din Belarus au amanat semnarea unui acord prin care grupul rus va prelua 12,5% din actiunile Beltransgas, compania care opereaza gazoductele din Belarus, a declarat un oficial de la Minsk. Oficialul a spus ca amanarea a fost d
Gazprom si autoritatile din Belarus au amanat semnarea unui acord prin care grupul rus va prelua 12,5% din actiunile Beltransgas, compania care opereaza gazoductele din Belarus, a declarat un oficial de la Minsk. Oficialul a spus ca amanarea a fost determinata de un dezacord minor. Gazprom a anuntat, intr-un comunicat, ca spera ca acordul sa fie finalizat pana la sfarsitul lunii mai. Grupul rus urmeaza sa cumpere participatii de 12,5% la Beltransgas in fiecare an, in perioada 2007-2010, la pretul de 625 de milioane fiecare. Astfel, Gazprom va prelua in total o participatie de 50% la Beltransgas, pentru 2,5 miliarde de dolari. Autoritatile de la Minsk s-au opus o perioada lunga vanzarii Beltransgas catre Gazprom, principalul producator de gaze naturale la nivel mondial, dar au acceptat tranzactia in decembrie 2006, in cadrul unui acord mai amplu privind pretul gazelor importate din Rusia. Gazprom a amenintat, la sfarsitul anului trecut, ca va sista livarile catre Belarus, in cazul in care cele doua parti nu ajung la un acord, iar autoritatile de la Minsk urmau sa raspunda unei astfel de masuri prin oprirea fluxurilor de gaze care tranziteaza teritoriul Belarusului. Circa 80% din gazele livrate de Gazprom Europei tranziteaza Ucraina, iar restul sunt transportate pe teritoriul Belarusului. Dupa ce Belarusul a acceptat sa vanda 50% din Beltransgas, Gazprom a aratat ca va majora pretul perceput fostului stat sovietic la 100 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, de la 46 de dolari, valoare inferioara solicitarii initiale, care viza cresterea pretului la 200 de dolari.
Sursa: Curierul National
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Gazprom si Belarus amana semnarea acordului Beltransgas":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
