"Comunistii au fost mai rai ca boierii"

Pe front, sub bombardamentele avioanelor inamice, Ion Dragnea se gandea ca nu va mai prinde zorii zilei urmatoare. Acum, la 100 de ani, spune ca si-a trait viata ca pe un roman, ca a trecut prin aventuri de film, dar ca uitarea i le-a lasat doar pe cele care l-au marcat.


Ion Dragnea s-a nascut in comuna Baiculesti, judetul Arges, la 26 octombrie 1906. "Am trait vremuri grele... In timpul primului razboi mondial eu invatam alfabetul. Tata a fost concentrat si a murit pe front. Eu si cei doi frati ai mei am ramas orfani de razboi. Tare greu i-a fost mamei cu noi", isi aminteste nea Ionita, si lacrimile ii joaca in ochi. "Tot satul asta era atunci pe mosia unui boier. Il chema Jenica Urdea. Nu dadea o tigara la un muncitor boierul asta... Atat era de zgarcit." I-ar fi placut sa mearga la liceu, dar "atunci nu puteai sa visezi la scoli... Pana la varsta adolescentei am muncit pamantul boierilor. La sapa. Cand venea vremea recoltei, intai duceai partea boierului acasa si abia dup-aia o luai pe a ta. Mosia pe care lucram eu nu era cea de aici, era tocmai langa Curtea de Arges. Plecam de acasa pe jos, la ora 4 dimineata, si ajungeam acolo unde aveam de lucru la 6. Cand nu era munca la camp, mergeam cu vitele boierilor la islaz... Am dus-o greu...". Iarna, pentru ca nu aveau cu ce sa hraneasca porcii, mama ii trimitea cu ei in padure. "Codrul era la vreo 5 kilometri de casa. Acolo, porcii gaseau jir si ghinda. Iar noi inghetam de frig...", povesteste centenarul, framantand in mainile lui mari si muncite un colt al ziarului care acoperea masa.


O FAMILIE. Nea Ionita spune ca si-a dorit mereu o familie - un suflet care sa-i fie alaturi si multi copii. Pe sotia sa a cunoscut-o la hora, in sat. "Pe vremea aia, singura distractie pentru tineri era hora din sat. Acolo se legau prietenii si tot acolo am intalnit-o pe ea, femeia careia i-am cerut sa fie mama copiilor mei. A acceptat si ne-am casatorit. Nici unul dintre noi nu avea nimic. Cand am venit in Alunis, aici unde acum e casa era camp. Am muncit impreuna si ne-am facut o gospodarie. Apoi au venit copiii - patru baieti. Mi-am iubit sotia si ne-am inteles tare bine, am facut totul impreuna", spune Ion Dragnea. De data asta, o lacrima calda i se prelinge la coltul ochiului, iar batranul o lasa sa cada, in amintirea celei care i-a fost alaturi pana acum 4 ani. "Ne-om intalni din nou in cer, cand o vrea Dumnezeu", revine el cu speranta in glas.


Cel de-al doilea razboi mondial l-a despartit de familie. A fost pe front si in Rusia, si in Ungaria, si in Romania. Era in regiunea Ploiesti cand a vazut primele avioane americane. "Acolo era antiaeriana noastra. Cand era cate o zi senina, ca asta, stiai inca de dimineata ca va veni bombardamentul. Si veneau. Cate trei-patru sute de avioane americane ne bombardau. Ce sa faci cu antiaeriana noastra? Ca aia stiau la cat bate si zburau mai sus. Trebuia sa ne ascundem prin musuroaie..."


FAPTE BUNE. Pe nea Ionita nu l-a lasat sufletul sa nu-i ajute pe cei mai napastuiti, ca el, desi era vreme de razboi. "Oamenii sunt oameni, si Dumnezeu ne vede", ne-a spus, ridicand ochii spre cer. In 1944 a fost demobilizat. A primit ordinul in timp ce se afla in Ungaria, in corpul aerian. "Eram cinci insi care trebuia sa ajungem in Bucuresti. Au trimis un ofiter cu noi, sa ne duca pana la Arad. Acolo, ne-a zis - va duceti fiecare acasa. Si ne-a lasat. Noaptea, pe la ora unu, am ajuns la Sibiu. Apoi, la Brasov. Ne-au gasit acolo niste ofiteri rusi care ne-au luat si ne-au dat sa mancam. Am auzit de la ei ca din Brasov pleaca un tren sanitar spre Bucuresti. Am vrut sa-l luam, dar nu ne-au dat voie sa ne urcam in vagoane. Ne-au pus sa stam in locomotiva, langa carbuni. Ne-au lasat pe la Campina. Acolo ne-au dat pe linie moarta. Alaturi era un tren plin de prizonieri romani luati de rusi. Oamenii strigau ca le e foame. Am scos o bucata de paine si i-am dat-o unuia pe geam. Rusul, de jos, care ii pazea, a dat sa ma impuste, ca de ce i-am dat?"


A ajuns in cele din urma acasa, la sotie si la copii. S-au bucurat tare cand l-au vazut teafar si nevatamat. Tihna nu le-a durat insa mult. "La scurt timp, ne-au mobilizat din nou, sa facem transporturi de materiale de constructii. Noi, cei de aici, din sat, mergeam cu carutele la padure si aduceam lemne. Iarna treceam cu saniile trase de cai prin apa sau pe poduri de gheata", isi aminteste nea Ionita si se scutura ca de un frison.


ATENTAT LA DEMNITATE. Comunistii i-au luat toata bruma de avere. Si pamantul, si vitele. A ramas doar cu casa. Era om cu initiativa, ambitios si muncitor. Au vrut sa-l inscrie in partid, dar batranul a simtit ca, daca semna inscrierea, ar fi fost ca si cum si-ar fi vandut sufletul. A refuzat cu incapatanare, dar asta nu l-a impiedicat sa se zbata pentru a face traiul mai usor in satucul de pe deal. "Am luptat pentru oamenii din sat. Am facut 15 drumuri la Pitesti, ca sa putem avea si noi, in Alunis, lumina. M-am luptat si pentru biserica, atat cat am putut..." Ca sa-l oblige sa intre in randurile lor, l-au inchis si l-au batut de nenumarate ori. "Cand n-au mai avut ce sa-mi ia, m-au scos ca am pusca. M-au reclamat unii care se ocupau de vanatoare. I-am vazut de cateva ori in padure si, stiind ca nu eram de-al lor, au crezut ca o sa ii reclam eu pe ei. Au zis la Militie ca am pusca. Au venit aia de la Militie si m-au batut si cu patul pustii. Era un sublocotenent din Teleorman, a venit, mi-a cerut bautura, a baut si apoi m-a suit intr-o masina cu busteni. M-a dus la primarie. Am stat acolo sub paza unui padurar. Ma pazea cu arma noaptea, sa nu fug. Ma batea, ca sa dau declaratie ca de ce si de unde am pusca. Apoi, tarziu, s-a dovedit ca n-am fost nici macar cu batul la vanatoare, in padure. Dar ce folos? Ca pana atunci ma chemau la cateva zile la post si ma bateau pana lesinam. Cu pumnul in gat, cu patul pustii in spate..."
Comparatii intre ieri si azi
Daca il intrebi pe Ion Dragnea, boierii erau mici copii pe langa comunisti. Asuprirea si umilintele aduse de colectivizare, militieni si turnatori i-au secat sufletul. Totusi, contrar zicalei "pestele de la cap  se-mpute", nea Ionita e convins ca Dej si Ceausescu sunt cel mai putin vinovati de abuzurile comunismului. "Pe vremea comunistilor la primarie puneau doar oameni de nimic. Adica aia care se duceau la centru si spuneau tot despre toti din sat. Rai si razbunatori. Veneau la mine sa contractez porc, vaca,la CAP. Cica sa-l duci de 400 de kile la un an. Cand il duceai, il taiau la abator, ce era bun luau ei si dup-aia iti puneau la cantar ce mai ramanea. Dar Ceausescu n-a fost rau. Rai au fost oamenii lui. Ce, stia el ce fac aia la primarie aici, in sat? Venea, tinea sedinta ca sa dai cota de lapte, sa dai pasari, porc... Dar ei nu dadeau nimic. Tot pe cei saraci ii asupreau", zice cu naduf nea Ionita. "Ctitoriile" epocii de aur cantaresc mult in ochii centenarului. Nu contrabalanseaza nedreptatile, dar nici nu palesc in umbra lor. Si sunt adevarate puncte de referinta in comparatiile pe care le face intre ieri si azi. "Pai aveam noi sosele noi daca nu era Ceausescu? Sau magistrale, sau ceva? Mai faceau copiii facultate gratis? Acum, fara bani nu mai faci facultate... Pe vremea aia indraznea vreun doctor sa-ti ceara bani pentru operatie? Acum, fara 20 de milioane nici nu se uita la tine. Am fost internat inainte de revolutie la Pitesti, sa ma operez de sinuzita. In 14 zile, cat am stat in spital, n-am putut sa-i dau doctorului care m-a operat decat o gaina. Si aia ca am insistat eu. Asa le era de frica. Acum, daca ii dai milioanele te baga in seama, daca nu, nu.
Daa€™ cine are douaja€™ de milioane? Tot boierii..."

---

Despre autor: