Antrenorul lui Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat ieri, la trei ani de cand a preluat gruparea ucraineana, ca doreste sa ramana in continuare la Donetk, dezmintind astfel zvonurile care anuntau o revenire a sa pe banca lui Besiktas Istanbul.
Antrenorul lui Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat ieri, la trei ani de cand a preluat gruparea ucraineana, ca doreste sa ramana in continuare la Donetk, dezmintind astfel zvonurile care anuntau o revenire a sa pe banca lui Besiktas Istanbul. "Mai am contract cu Sahtior timp de doi ani si vreau sa lucrez la capacitate maxima. Din punct de vedere profesional, sezonul urmator va fi foarte important, pentru ca vreau ca echipa sa faca un pas inainte. Sahtior a ajuns de trei ori consecutiv in primavara europeana si am acumulat multe puncte pentru club. Dar acest lucru nu este de ajuns, pentru ca vreau sa jucam in Liga Campionilor. Echipa evolueaza in bine, iar experienta ne ajuta foarte mult si cred ca Sahtior are toate sansele sa-si indeplineasca obiectivele", a afirmat tehnicianul roman. In ultima perioada, presa din Turcia a scris ca Lucescu ar putea deveni noul antrenor al lui Besiktas, mai ales ca francezul Jean Tigana a parasit echipa "vulturilor" cu doua etape inainte de finalul campionatului.
Mircea Lucescu este singurul antrenor al formatiei din Donetk care a reusit sa castige campionatul de doua ori consecutiv, iar pentru acest lucru i-a multumit patronului Rinat Ahmetov, cel care i-a asigurat toate conditiile. "Ne-a ajutat la realizarea transferurilor si am reusit sa aducem la echipa multi jucatori tineri si talentati. Disciplina este una dintre cheile succesului unei echipe, iar titlurile de campion sunt ale celor care muncesc. La Sahtior exista o infrastructura excelenta pentru performanta si fiecare om de la club isi aduce contributia. Eu muncesc cu gandul la viitor, iar Sahtior este o echipa tanara, care are viitorul in fata. Daca nu ar fi fost progrese, as fi spus ca trei ani sunt multi si ca antrenorul trebuie sa plece daca nu observa niciun fel de progres la echipa", a mai spus Il Luce, care in cele trei sezoane de cand pregateste formatia ucraineana a castigat doua campionate, in 2005 si 2006, o Cupa a Ucrainei, in 2004 si o Supercupa, in 2005.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.