Unul dintre avantajele varstei mature este ca le stii pe toate. Celalalt este ca ai amintiri, dar nu despre acest al doilea avantaj vreau sa vorbesc aici.
Cu totii avem prieteni sau cunostinte care se maturizeaza. Adica le stiu pe toate. Nu se
Unul dintre avantajele varstei mature este ca le stii pe toate. Celalalt este ca ai amintiri, dar nu despre acest al doilea avantaj vreau sa vorbesc aici.
Cu totii avem prieteni sau cunostinte care se maturizeaza. Adica le stiu pe toate. Nu se poate face asa ceva, pentru ca au facut-o altii. Nu vei avea succes cu initiativa ta, pentru ca uite ce a patit varul Pantelica. Daca faci asa, o sa ti se intample asta. Mai bine nu faci nimic si stai linistit. Necazurile ii ocolesc pe cei care stau in banca lor. Daca te bagi, te mananca vecinii, asociatii, prietenii, salariatii. Ce-ti trebuie bataie de cap?
Voi fi avand eu o minte mai zburdalnica, dar pe mine ma impresioneaza foarte mult oamenii maturi care recunosc ca nu stiu nimic. Cei care cauta, invata, cerceteaza, calculeaza si la un moment dat se apuca de treaba cu o incapatinare de neclintit. Am vazut de multe ori actiuni incepute cu mare tam-tam, sunete de tobe si alamuri si terminate in linistea esecului. Am vazut oameni care confunda initiativa cu actiunea si vorbitul cu facutul. La un moment dat mi se parea chiar ca am prea multi din specia aceasta in jurul meu.
Sa luam familia Popescu - numele este schimbat ca in toate povestile mele. Doi absolventi de chimie, cu rezultate bune, dar nu stralucite la scoala, ajunsi profesori la doua licee dintr-un oras de granita din vestul tarii. Salariile nu le ajungeau - rate la casa, rate la CEC, rate la mobila, CAR-uri ( generatiile mai tinere nu pricep ce spun eu aici, dar cat de bine le pricep cei de varsta mea !), spaga la doctori pentru medicamente, o punga de 250 grame de cafea Wiener (aia aurie, va mai aduceti aminte ?) care costa 300 lei, spaga pentru benzina, intretinerea apartamentului, in care mai mult nu curgea apa, nu erau gaze si nu era lumina. Ca sa se incropeasca putin, dadeau meditatii si preparau tot felul de alifii pe care le ambalau in recipiente reciclate si le vindeau la "ociko-piata" - nu stiu cum se scrie, dar stiu ca inseamna "piata de vechituri" sau talcioc pe ungureste. Se duceau duminica si vindeau creme cu lanolina pentru maini, sapunuri cu sulf pentru acneea juvenila, lapte de fata cu miere, deodorante cu ceara de albine pentru domnisoarele si doamnele care nu gaseau pe piata decat laptele cu castraveti Doina si sapunul Cheia. Retetele le preparau pe baza unor carti vechi de farmacie pe care le gasisera la anticariat, iar substantele erau dintre cele mai banale: soda caustica si osanza de porc pentru sapunuri, ceara de albine, miere si plante medicinale, sare de bucatarie etc. Sculele pe care le foloseau erau si ele dintre cele mai obisnuite: cratiti de inox, eprubete si baloane din laboratorul scolii, un mixer de bucatarie cumparat de la ungurii care veneau la talcioc, termometru uman...
Li s-a dus faima. Faceau preparatele cu apa termala si sulfuroasa sau cu apa distilata pe care si-o preparau singuri intr-un fel de alambic in bucatarie. Lucrau foarte curat, constienti fiind ca oamenii vroiau sa scape de cosuri si eczeme, nu sa capete unele noi. Faima in crestere le-a adus si farmacisti si doctori care nu gaseau ce le trebuia in depozitele centralizate ale statului, asa ca le trimiteau pacienti cu raie, paduchi, eczeme, infectii cutanate si alte necazuri ale caror nume nu le stiu. Asa i-a prins Revolutia. Cu stiinta combinarii unor materii prime simple, pentru a face produse de care oamenii aveau nevoie.
Au ezitat mult. Aveau ideea ca acum piata e libera si vor veni tot felul de produse din Occident care ii vor elimina urgent din nisa lor marunta. Dar salariile tot nu ajungeau, copiii se marisera si vroiau calculator si "unu mai la doi mai", cum zice doamna, cu o formula pe care numai parintii de adolescenti o inteleg cu adevarat.
Asa ca s-au apucat din nou de lucru. Au cumparat carti din Ungaria (in limba engleza), au intrat in legatura cu un farmacist din Budapesta, care le-a comandat o lista lunga de produse manufacturate, au luat un imprumut la banca girat cu apartamentul si masina si au inceput sa lucreze. Au dat faliment in primavara lui 1997, cind au importat componente la 3500 de lei dolarul si a trebuit sa le plateasca la 9000 de lei dolarul, cit se facuse dupa trei luni. Masina si apartamentul le-au fost luate de banca, dar au reusit sa devina chiriasii bancii, adica au obtinut sa nu-i dea afara si sa nu se vanda. Pentru scurt timp, el s-a incurcat cu o tanara domnisoara, care ii "intelegea" necazurile si ii lua si ultimii dolari rataciti prin buzunare dupa faliment. Dar nu s-au lasat. Au luat-o de la inceput. Stiau ce gresisera. S-au hotarit sa produca ei insisi componente naturale si sa faca produse pentru piata externa, nu sa importe componente sintetice pentru piata interna. Asa a inceput cea mai mare firma de produse cosmetice naturale din Romania si una din cele mai mari din Europa. Acum lucreaza sute de hectare cu plante mediciale. Zeci de farmacisti si chimisti lucreaza pentru ei. Un sediu ca de firma multinationala. Iar produsele lor se vand in toate colturile Europei. Fac export in Japonia si in Canada. Din cand in cand le bate la usa cate un fond de investitii, ce le ofera sume astronomice pentru firma. Daca ii intrebi de ce refuza, te intreaba la randul lor: si apoi, noi ce facem? Ca doar nu ne-om suspenda singuri... oricum, mai avem multe de invatat in cosmetica.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.