Compania Romstal Leasing IFN SA a sustinut financiar in primul trimestru al acestui an 1.188 de contracte cu valoarea de peste 42 milioane euro, cu aproximativ 70% peste rezultatele consemnate in perioada similara a anului trecut, a informat un comun

Compania Romstal Leasing IFN SA a sustinut financiar in primul trimestru al acestui an 1.188 de contracte cu valoarea de peste 42 milioane euro, cu aproximativ 70% peste rezultatele consemnate in perioada similara a anului trecut, a informat un comunicat al institutiei financiare nebancare. In portofoliul companiei, autoturismele detin o pondere de 38%, vehiculele comerciale usoare si grele 43%, motocicletele 1%, echipamentele 7% si imobilele 11%, se arata in comunicat.
In primele trei luni ale acestui an, cea mai importanta crestere a fost realizata de finantarea achizitiilor de vehicule comerciale, urmate de echipamentele contractate in leasing, care si-au dublat valoarea fata de 2006. "Primele trei luni ale acestui an au concretizat asteptarile Romstal Leasing pentru 2007 de la piata romaneasca.
Am inregistrat o evolutie foarte buna pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor si al leasingului imobiliar, in timp ce segmentul autoturismelor a fost influentat de normele privind taxa de prima inmatriculare", a spus directorul de marketing al Romstal Leasing, Ionut Chirila. Romstal Leasing mizeaza in continuare pe aceste segmente, dar si pe leasingul instant, produs specific companiei, pentru a ajunge la cresterea afacerilor cu cel putin 25% in anul 2007, a mentionat Chirila.

Dublare a activitatii de leasing imobiliar

Romstal Leasing a inregistrat, in primele trei luni ale acestui an, o dublare a activitatii de leasing imobiliar. Astfel, compania a incheiat contracte de leasing imobiliar in valoare de 2,4 milioane euro in primele trei luni ale anului, avand ca obiect imobile cu destinatie comerciala, rezidentiala si terenuri, potrivit NewsIn. Ponderea leasingului imobiliar in portofoliul Romstal Leasing a crescut de la 5,7% in 2006, la 11% dupa primele trei luni din 2007, iar pentru acest an, compania urmareste o crestere de 10% pe segmentul de leasing imobiliar fata de valoarea inregistrata anul precedent.
Anul trecut, Romstal Leasing a realizat o cifra de afaceri de 19,2 milioane euro, in crestere cu 146% fata de 2005, cand aceasta a fost de 7,8 milioane euro.
Profitul net pentru anul 2006 a fost de 2,6 milioane euro, fata de 2,4 milioane euro in 2005, valorile fiind raportate conform standardelor internationale de contabilitate.

70 mil. euro - pachetul Romstal cumparat de KBC

La sfarsitul anului 2006, grupul financiar KBC a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al Romstal Leasing pentru suma de 70 milioane euro, tranzactia fiind finalizata in luna martie a acestui an. Romstal Leasing IFN are o experienta de peste opt ani pe piata locala in finantarea in sistemul de leasing financiar a achizitiei de autoturisme, autoutilitare, motociclete, vehicule comerciale grele, echipamente si imobile. Potrivit comunicatului, compania detine o cota de piata de 4,2%, 20 de birouri de reprezentanta in tara.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.