Un recent talk show pe teme de robotica cu profesorul Ioan Dumitrache – automatist la Universitatea Politehnica Bucuresti si presedinte al Consiliului National pentru Cercetare Stiintifica in Invatamantul Superior (C.N.C.S.I.S.) - a deviat, paradoxal, in... biotehnologii – acesta fiind acum domeniul cel mai important in stiinta lumii, dupa parerea universitarului bucurestean! Intr-adevar, dupa revolutia – plafonata, acum – a antibioticelor, medicina are in fata o noua Nirvana, promitatoarele tehnologii ale implanturilor cu celule susa (anglosaxonii le spun celule stem), capabile sa se diferentieze in peste 200 tipuri de celule umane: osoase, musculare, nervoase, ale ficatului, maduvei spinarii, creierului. Panaceu universal? Posibil, caci misterioasele unitati de viata, odata dezlantuite, prin necunoscute mecanisme ale viului, au o incredibila plasticitate, adaptandu-se functiilor anatomo-fiziologice de orice fel. Inainte de a explica mecanismele, dau cateva exemple. Specialistii de la Myosix (Franta) au multiplicat, la Institutul Inserm, celule susa prelevate din muschi, cele cateva mii de celule s-au transformat intr-un microtesut de circa 800 milioane celule musculare, iar colonia de celule musculare dezvoltata in vitro timp de 5 zile a fost implantata in muschiul cardiac slabit al pacientului care oferise celulele! Rezultate: 6 pacienti din 10 supusi operatiei si-au revenit spectaculos, nascand intrebarea: ne vom afla, curand, in fata unui procedeu de, sa-i zicem, resapare (!) a inimii, atat in Franta cat si in SUA? Britanicii, cu o echipa condusa de dr. Magdi Yacoub (Imperial College Londra) si-au luat celulele susa (ma rog, pe limba lor, celule stem) din maduva osoasa a pacientului, le-au declansat diviziunea celulara in vitro, adica in afara corpului uman si au reusit sa obtina... o valva cardiaca nou nouta, cu materialul clientului! Si spera sa construiasca, nici mai mult, nici mai putin decat o inima intreaga, perfect functionala, numai buna pentru un transplant in pieptul ofertantului de celule susa, al carui sistem imunitar – atentie, amanunt foarte important! - nu va rejecta inima noua sau valva cardiaca, pentru ca va recunoaste ADN-ul propriu! Iar geneticienii de la Alcimed sustin ca vor putea "convinge" celulele susa sa se adpateze la maduva spinarii pacientului donator, unde vor restabili eventualele fascicule retezate de accidente! Britanicii de la Alcimed conteaza pe celulele gliale legate de bulbul olfactiv, caci aceste uluitoare procesoare de neuroni au, se pare, misterioasa capacitate de a se adapta oriunde ar fi grefate, in orice tesut sau organ intern al pacientului donator! In Japonia, incredibil: prelevand celule susa din "mugurii dentari", profesorul Kazuhisa Nakao de la Universitatea din Tokyo a facut sa creasca dinti noi! Deocamdata la soareci, in curand si la om, probabil la persoane de orice varsta. Pentru stomatologii de astazi: a bon entendeur, salut! Nu ne adaptam, ca profesie, la noul care vine peste noi, pierim pur si simplu... Iar in China se zice – poate e barfa, poate nu... - o tentativa de a "repara" un pacient bolnav de Alzheimer cu celule susa prelevate din propriul corp, dezvoltate in vitro si introduse in creierul donatorului, a dus la adaptarea celulara doar partiala, in sensul ca s-au transformat – numai Dumnezeu stie cum – in materie cenusie dar... nu total. Pacientul a sucombat si, se pare, in creier, pe locul implantului au fost descoperite celule osoase – semn ca inca nu stapanim tehnologia. Dar o vom stabili, cu siguranta, istoria civilizatiei Omului ne spune ca, odata pornita, o noutate stiintifica sau tehnica nu mai poate fi oprita din drumul ei, indiferent de efectele politice si sociale pe care le produce...
Dar ce sunt, de fapt, celulele susa? Apreciate ca pluripotente (cuvant inventat de nevoie), ele sunt prelevate din embrioane in "varsta" de 5-7 zile in stadiul de blastocite, si se dezlantuie, la acest stadiu, diviziunea celulara multiplicandu-le in celule "gemene", apoi vor fi transformate prin specializare, in diverse celule ale corpului omenesc – pur si simplu nu se stie de ce (inca...). Introduse in muschii inimii, se transforma in celule de tesut cardiac, in creier sau in maduva spinarii se metamorfozeaza in celule nervoase, in gingii pot re-crea dinti etc. etc. De unde le luam? De fapt, de unde si le ofera pacientul, pentru a-si grefa, apoi, microcolonii de celule susa, in propriul trup, acolo unde are nevoie? In primul rand, din embrioni umani. Pe care specialistii ii obtin profitand de stravechea tehnologie naturala a impreunarii unui spermatozoid cu un ovul, oul este prelevat si pus la dezvoltare, in conditii de laborator, iar dupa 5-7 zile el (proprietarul spermatozoidului) sau ea (cea cu ovulul) va deveni pacientul / pacienta caruia i se va implanta, in organul bolnav, un microtesut dezvoltat din celule susa prelevate din embrion. Probleme juridice, de etica si, bineinteles, religioase: un embrion inseamna o potentiala faptura umana; intervenind in mecanismele vietii infrangem precepte religioase si, in plus, oprim dezvoltarea embrionului si transformarea lui in fat. Succesul este si mai sigur daca apelam la clonare: celulele extrase din embrionul clonat al pacientului, purtatoare a intregului mesaj genetic sunt scutite de orice risc de rejectie. S-a reusit cu oita Dolly, au mai fost clonati vitei si caini – poate se va reusi si cu omul – atunci cand si legislatia si tehnologiile genetice vor fi puse la punct. Caci, mai ales, trebuie sa evitam – cum spune geneticianul Axel Khan - "dezvoltarea unui scandalos trafic de ovocite prelevate de la saracii Lumii a Treia"! Desi, cum spune un alt genetician, profesorul Peohansky, probabil vom reusi sa fabricam ovule sau ovocite din celulele susa embrionare – ceea ce ar evita scandalul clonelor. Dar cele mai manevrabile, la ora actuala, sunt celulele susa pe care le pastram in noi, fiecare dintre noi, ca un fel de "rezerve" ale organismului. Ele nu sunt capabile, ca la salamandra, sa re-creeze un organ sau un tesut uman, dar pot cicatriza leziuni – acesta se pare ca este rolul lor in organism. Prelevate insa – din piele, ficat, maduva spinarii, muschi, creier, din cordonul ombilical al unui nou nascut sau din lichidul amniotic – scoase din context si multiplicate in vitro, ele isi pastreaza inca suficienta plasticitate pentru ca, introduse in organul bolnav al donatorului, sa se adapteze – nimeni nu stie cum -, transformandu-se in celule de pancreas, stomac, ficat, axoni, celule musculare cardiace etc. Cu randament net mai mic decat in cazul pluripotentelor prelevate din embrion sau al celor clonate – dar suficient de eficiente pentru a ne face sa afirmam ca a doua mare revolutie a medicinei a inceput, se desfasoara cu succes si ca... putem spera. Daca nu pentru noi, macar pentru urmasii nostri. La scena istorica, momentul autorepararii este aproape, mult mai aproape decat ne inchipuim. Dar revenind la discutia cu profesorul Ioan Dumitrache, momentul repararii romanilor din viitor nu va fi la nivelul lumii civilizate (Uniunea Europeana, America de Nord, Asia de Est, Australia) decat daca luam in serios dezvoltarea invatamantului in Biologie. Facultatile de Stiinte Naturale au produs, in timp, prea putini biologi, institutele, in domeniu, pot fi numarate pe degete, asa ca este nevoie de un "schwung", cum spun germanii, pentru a reorienta spre Stiintele Naturii tineri care astazi iau – mult prea multi – drumul facultatilor de Drept, Finante-Banci si altele aducatoare de bani – si nu de cunoastere.
Nu numai marirea numarului de ore de Biologie se impune in curicula elevului ci si – mai ales aceasta cred ca este solutia – deschiderea de scoli de vara pentru mii de adolescenti carora, in taberele pe care le stapaneste acum Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, sa li se poata induce prin practica si... dorinta de a se lansa intr-unul dintre cele mai pasionante si mai promitatoare domenii pe care le ofera astazi cunoasterea.