Geoana in mijlocul multimilor este o reteta sigura pentru amuzament. Cu atat mai mult cu cat omul se ia in serios. I se maresc ochii in orbite, iar tonul sau are ceva de predicator TV care anunta iminenta Apocalipsei. Episodul cel mai ridicol s-a consumat la mitingul rosu de la Iasi, in care Geoana a pus multimii cateva intrebari retorice la care reactia abulica a publicului nu l-a impiedicat sa continue cu si mai multa ravna dialogul avortat. Probabil chiar incearca din rasputeri sa gaseasca un ton care sa atinga coarda sensibila a romanului de rand, dar cu cat incearca mai mult, cu atat esecul e mai evident. Are o aplecare exagerata catre slogan, care arata chiar teama de a fi prea "livresc" pentru gustul publicului. Astfel ca nu prea reuseste sa transmita un mesaj clar. In plus, il ia valul si mai scapa niste enormitati, cum a fost pomenirea Ralucai Stroescu la mitingul PSD de 1 Mai. Dar cel mai grav este faptul ca niciodata nu a avut un discurs coerent privind necesitatea ca romanii sa spuna DA demiterii lui Basescu. Un necunoscator in ale politicii romanesti ar constata, dupa un miting al PSD, ca oamenii aia vor sa-l dea jos pe presedinte, dar ramane in ceata motivul pentru care ar trebui sa se intample acest lucru. Greseala asta nu a facut-o Ion Iliescu, un om cu vechime indelungata la diverse "mitingeli", organizate sub mai multe egide, PCR, FSN sau PDSR. Discursul sau de la Pitesti a fost in mod clar mai articulat decat al lui Geoana. Insa Iliescu are acum un handicap pe care nu-l avea pe vremea cand multumea pretorienilor sai cu lampas pentru civismul de care au dat dovada plantand panselute in pamantul ingrasat cu sangele ochelaristilor si barbosilor care au avut ghinionul sa le treaca prin fata. Fostul presedinte nu mai este luat in serios cand vorbeste de stabilitate, de pornirile dictatoriale ale lui Basescu, in conditiile in care electoratul s-a transformat profund, iar romanii chiar nu mai cred ca solutia pentru disputele politice consta in mineriade si batai administrate "golanilor" care-i baga sula in coaste. Plus ca Iliescu s-a angajat intr-un razboi al declaratiilor cu Basescu in care a pierdut la scor. Indiferent ce a spus Iliescu, a fost suficient ca succesorul sau la Cotroceni sa pomeneasca doar subiectul mineriadelor pentru a-l decredibiliza. Denumirea suspendarii ca "o mineriada parlamentara" a neutralizat mesajul celui despre care unii pesedisti se mai iluzioneaza ca reprezinta ceva pentru un cu totul alt electorat decat cel din 1990. Desi vine dupa doi ani de uzura ca presedinte, Basescu reuseste din nou sa castige masele. Chiar daca discursurile sale au repetat obsesiv cam aceleasi lucruri, Basescu a reusit sa le impuna in mentalul colectiv. Lista oligarhilor, cei 322, independenta Justitiei, desi repetate la nesfarsit, au prins, iar diferenta de numar dintre publicul de la mitingul PSD si cel al PD de la Iasi a fost data de cei care au venit din convingere, nu adusi cu trenurile din tara. O diferenta notabila este si modul in care s-a huiduit. Desi pare trivial, subiectul este relevant. Huiduielile activistilor de partid sunt cam lipsite de entuziasm, pe cand cei care vin la miting din convingere huiduie cu sete si naduf. Ca lider al unui partid social-democrat, cu aplecare catre problemele omului de rand, Geoana ar trebui sa pice pe ganduri in fata lipsei de chef a "oamenilor muncii" cand vine vorba sa-l blagosloveasca pe Basescu cu vreo sudalma. In plus, pesedistii nu au decat un singur om de huiduit si se plictisesc repede. Pe cand Basescu vine cu o lista intreaga de "huiduibili" si face pauze cand ii pomeneste, astfel incat multimea sa aiba timp pentru "Huooo" prelung. La cat lipici la mase mai au Geoana si Iliescu, ar trebui sa deschida un "Grup pentru Dialog Socialist" in care sa dezbata intre ei conditia social-democratului alienat in mijlocul multimilor.