„Dali. Marele paranoic" se va distribui luni, 21 mai, o data cu ziarul Cotidianul.

„Persistenta memoriei" (1931), cunoscut sidrept „Ceasurile moi", este cel mai populartablou al lui Dali. Cartea semnata de istoricul de arta Jean-Louis Gaillemin ne invita intr-o calatorie complexa prin viata si cariera artistului care a facut din paranoia un mod de a picta, iar din provocare - un stil de viata. Marca a prestigioasei edituri franceze Gallimard, volumul „Dali. Marele paranoic" este adus in premiera in Romania de Cotidianul si Editura UNIVERS. Cu sprijinul proiectului imobiliar Baneasa cartea va costa, alaturi de ziar, ca si urmatoarele monografii, 9,9 lei, in timp ce in Franta sau pe amazon.com, pretul sau variaza intre 8 si 14 euro. In exclusivitate pentru Cotidianul, autorul descrie geniul lui Dali precum si particularitatea volumului sau, primul care incearca o alta abordare a operei artistului spaniol. „Dali este un ochi extraordinar. Vede totul cu o intensitate care face ca toate amintirile sa-i fie adunate si metamorfozate. Intrega sa viata este un joc cu perceptia. Asta se vede inca din anii ’50, cind incerca sa faca diverse holograme pe computer sau sa realizeze un film de animatie, alaturi de compania Disney. A fost fascinat de manipularea imaginilor", ne-a declarat Gaillemin.

Conferentiar universitar la Universitatea Paris-IV - Sorbona, redactor la revista „L’Oeil", cofondator al „Beaux-Arts Magazine" si totodata singurul profesor din institutie care il preda pe suprarealistul Dali, Jean-Louis Gaillemin este intiiul scriitor care are propria viziune asupra lui Dali. „In loc sa se bazeze pe analizele tipice si obosite ale structurii si tehnicii lui Dali, se concentreaza pe puterea particulara a artistului, exploreaza modul in care el s-a folosit de «starea sa de spirit» pentru a-si realiza lucrarile", scrie publicatia online „The Electric Revie" in cronica volumului „Dali. Marele paranoic".

„Enigma lui Wilhelm Tell" (1933), unadintre operele politice ale artistului Copilaria catalana, prieteniile cu poetul Federico Garcia Lorca si cu omul de film Luis Buñuel, relatia cu sotia si muza Gala, primul contact cu suprarealismul, evolutia operei sale de la Marele Masturbator la mitul lui Narcis, toate sint cuprinse in enciclopedia structurata in sase capitole. Cele 160 de pagini sint sustinute de peste 150 de ilustratii din opera complexa a lui Dali: picturi din purismul anilor ’20, portrete si autoportrete, primele tablouri suprarealiste, imagini din filmul „Ciinele andaluz" semnat impreuna cu Buñuel, pinze care o infatiseaza pe Gala, dar si lucrari din perioada clasica. Autorul explica in detaliu tehnica de lucru a pictorului, facind trimiteri la lecturile, filmele sau temele politice care l-au inspirat. Nici personalitatea extravaganta a artistului, nici frustrarile sexuale, nici starile de spirit care se reflecta in opera violenta, plina de aluzii erotice si scatologice, nu sint uitate de Gaillemin. Monografia lui culmineaza cu marturii, documente si fragmente din scrierile autobiografice. Cind istoricul de arta si-a inceput lucrarea, chiar si versiunea in franceza a cartii „Viata secreta a lui Salvador Dali" era „o adunatura de ineptii foarte prost traduse", isi aduce aminte Gaillemin. Primul sau efort a fost sa regaseasca scrierile cele mai timpurii ale lui Dali, redactate in tinerete pentru diverse publicatii din Catalonia. „Am inteles in acest fel care i-au fost experientele personale, i-am vazut evolutia operei, pe care Miró a stiut sa o descopere atit de bine", dezvaluie francezul. Cum stia prea putine despre suprarealism, dupa cum el insusi declara, Gaillemin a refuzat sa se foloseasca de textele aparute dupa 1942, an de turnura in viata artistului, care a coincis cu plecarea in Statele Unite si revenirea ulterioara in Spania. „Am incercat sa inteleg diversele teorii despre suprarealism. André Breton vorbea despre automatisme, Max Ernst, despre o iritare a simturilor, in timp ce la Dali se vorbeste despre experienta paranoica. Termenul de «metoda paranoica critica», considerat absurd si cu care se crede ca s-a spus totul despre Dali, nu ii apartine lui, ci lui André Breton", completeaza autorul cartii.

„Madona din Port Lligat" (1949). „Voi fi un geniu si lumea ma va admira", scria in Jurnal la 16 ani Salvador Dali, unul dintre cei mai populari si mai vizibili artisti ai secolului trecut, lider al miscarii suprarealiste din Paris. In capitala Frantei, Dali i-a cunoscut pe André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró si Paul Eluard. Fiind exclus din grupul suprarealistilor (1934), pentru ca nu a respectat nici un fel de reguli, Dali a recurs la propriul stil de lucru, „metoda paranoico-critica", adica imaginile au derivat din agitatia inconstientului, paranoia, si au capatat forma datorita rationalizarii delirului, adica momentul critic. Opera sa este de o uluitoare diversitate, cuprinzind picturi, desene, gravuri, ilustratii de carti si filme. Indiferent de modul in care s-a exprimat, munca sa se remarca prin imaginile ca de basm, fetisiste, redate intr-un stil precis hiperrealist. Dupa casatoria cu Gala Eluard, devenita muza artistului, „nebunia lui Dali se va fi vindecat, iar nefastii suprarealisti au fost invinsi", scrie Gaillemin. Intre 1939 si 1948 a trait la New York, unde expozitiile sale s-au bucurat de un succes nebun, ceea ce i-a hranit orgoliul imens si l-a determinat sa vorbeasca despre el la persoana a treia. In 1983, la un an dupa moartea Galei, Dali a pictat ultimul tablou, „Coada de rindunica", iar in urma unui accident s-a retras din viata publica. Asculta varianta integrala inregistrata prin telefon a interviului (format MP3)