Coltul analistului Cine pierde dupa referendum?

Chiar inainte de a sti cine va castiga referendumul din 19 mai, putem sa spunem cateva lucruri despre cine si ce are de pierdut. Caci, spre deosebire de castiguri, care nu se anunta decat dupa vot, pierderile incep sa fie contabilizate inca de pe acum.
Primul pe lista pierzatorilor va fi, fara indoiala, presedintele Traian Basescu. Indiferent daca se intoarce sau nu la Cotroceni, confruntarea cu clasa politica in ansamblul sau si mai ales cu Parlamentul i-a adus costuri de imagine substantiale si pe plan intern si pe plan international.
In politica interna, imaginea publica a presedintelui ramane sifonata. Cele cateva luni de conflict cu parlamentul, dar mai ales cele 30 de zile de campanie au stirbit-o atat de grav, incat ea nu va mai putea fi refacuta inca multa vreme, nici chiar printr-o victorie categorica. In materie de imagine publica, victoriile ofera un plus de imagine doar pe termen scurt, iar Traian Basescu stie foarte bine ca victoria din decembrie 2004 i-a oferit un plus de imagine pentru o perioada mai scurta de un an. In schimb, el a fost supus in aceste 30 de zile unei campanii negative mult mai dure decat cea din 2004. Mai mult, este prima data cand aceasta campanie a fost strict personala. Ea nu a mai fost indreptata impotriva unei coalitii de partide, ca in 2004 si nici macar impotriva activitatii politice a presedintelui Basescu, ci impotriva omului politic Traian Basescu care a fost acuzat, mai mult sau mai putin credibil, de toate pacatele capitale pe care el insusi le-a definit. Si o sa consume mult timp si multe eforturi dupa referendum pentru a raspunde cat mai credibil la fiecare dintre ele in parte.

In cazul in care se intoarce la Cotroceni, costuri politice mari ii va produce, paradoxal, propria sa campanie. Ii va fi foarte greu presedintelui Basescu sa coexiste cu clasa politica pe care a atacat-o atat de dur in campanie. Ii va fi inca si mai greu sa isi duca la indeplinire atributiile de presedinte. Si ii va fi imposibil sa isi respecte angajamentele facute cu atata usurinta in timpul campaniei. Cel mai probabil este ca atat Traian Basescu si PD, pe de o parte, cat si partidele politice si Guvernul, pe de alta parte, sa isi consume energia politica nu in atacuri reciproce, ca pana acum, ci in atacarea „oamenilor" de credinta ai fiecarei tabere, iar Traian Basescu va fi nevoit sa intervina din ce in ce mai evident si mai vulnerabil pentru a-si apara sustinatorii. Ii va fi foarte dificil, daca nu imposibil, sa impace ambitiile politice ale PLD si PD, caci a apucat sa promita fiecaruia mai mult decat poate accepta celalalt. Si, desigur, nu va putea „reforma" clasa politica, pentru ca nu are instrumentele necesare – o viziune politica coerenta cu privire la dezvoltare, o ideologie clara si suficienta sustinere politica, intelectuala si internationala pentru a o pune in aplicare.
Dar cele mai grave pierderi la are de suportat in arena internationala. Internationalizarea conflictului intern se datoreaza mai mult unor suporteri prea entuziasti decat presedintelui insusi, dar rezultatul ei a fost o foarte serioasa pierdere de imagine pentru Traian Basescu. Iar daca se va intoarce la Cotroceni, presedintele roman va trebui sa participe la viata internationala dintr-o pozitie de neta inferioritate. Care nu va fi doar de imagine, ci si de autoritate de vreme ce nu poate garanta ca Parlamentul si Guvernul ii vor sustine initiativele sau ii vor duce la indeplinire angajamentele asumate.
Cu exceptia PRM, partidele coalitiei antiprezidentiale vor suporta si ele pierderi importante. O eventuala victorie a lui Traian Basescu pe 19 mai va ridica intrebarea referitoare la calitatea relatiilor lor cu propriul electorat. Caci pe hartie, electoratul insumat al acestor partide este mai mare decat electoratul lui Traian Basescu. Esecul demiterii lui Traian Basescu ii va fi reprosat in primul rand lui Mircea Geoana, iar PSD va trece printr-o noua zguduire interna. Probleme similare ar putea sa apara si la PC si la UDMR, ba chiar si la liberali, desi Calin Popescu Tariceanu a facut efortul de a se implica cat mai putin in campania anti-prezidentiala. Pentru liberali insa, irosirea sansei de a reconstrui alianta cu PD poate fi foarte costisitoare pe termen mediu.
Cat despre PD, el va avea probleme indiferent daca pierde sau castiga pe 19 mai. Una dintre ele va fi simetrica cu cea a PNL – distrugerea aliantei D.A. si ratarea revenirii la guvernare. Speranta unor lideri PD ca vor deveni cel mai puternic partid din Romania este neintemeiata cata vreme nu au respins orice substanta politica si chiar si statutul de lideri politici, asezandu-se exclusiv in umbra lui Traian Basescu. Campania pentru referendum a dovedit ca PD are capacitatea de a organiza mitinguri scumpe si de mari dimensiuni, dar nu si ca liderii sai au ceva de spus la aceste mitinguri din propria lor initiativa si gandire. Iar parlamentarii PD vor avea mari probleme in a-si promova initiativele si punctele de vedere intr-un parlament de care s-au dezis cu violenta.
Majoritatea politicienilor care s-au implicat in campania pentru referendum vor avea de pierdut pe termen mediu si lung. In primul rand, din cauza calitatii foarte scazute a campaniei, pentru ca au acceptat un dialog incarcat de insulte, insinuari, demagogie si agresivitate inutila. Iar apoi, pentru ca au tarat electoratul intr-o confruntare lipsita de miza politica reala pentru electorat. In ciuda temperaturii ridicate a confruntarii actuale, „multimea muta" se va lamuri repede ca batalia pro si contra Basescu nu era si propria ei batalie si ca a fost folosita la scoaterea castanelor din foc pentru altii.
Pierderi importante vor suferi, tot indiferent de rezultat, oamenii de afaceri asociati partidelor. Ei nu alcatuiesc, desigur, oligarhia care controleaza economia nationala – ar trebui, pentru asta, sa o controleze pe cea europeana – dar faptul ca au fost adusi in luminile rampei si ca au fost acuzati de relatii oculte cu oamenii politici, va arunca suspiciuni chiar si asupra afacerilor corecte pe care vor dori sa le faca si vor avea dificultati.
Deloc in ultimul rand, asa zisa „intelectualitate" romana iese zdravan jumulita tocmai de imaginea ei stiintifica si de atitudinea ei intelectuala. Nu pentru ca a slujit o tabara sau alta, caci participarea intelectualilor la politica este aproape o obligatie a acestora, ci pentru ca a acceptat o conditie atat de joasa a disputei politice, suprematia demagogiei si mijloace de propaganda atat de primitive. Ii revenea tocmai intelectualitatii – din care fac parte, desigur, si jurnalistii – sarcina sa umple de continut politic real o confruntare pornita din orgoliile unor ministri si presedinti de partide; sa defineasca miza reala a referendumului; sa elaboreze directiile de actiune politica post-referendum. Nu a facut nici unul dintre aceste lucruri si a legitimat indoiala ca este capabila sa o faca in viitor.