Cartea lui Neculai Constantin Munteanu „Ultimii sapte ani de acasa", recent aparuta la Editura Curtea Veche, iti arata cit de fragil e, de fapt, autorul ei.

Sinteti singurul om de pe lume cu care as fi mers la femei.

E un lucru bun, ai fi avut cistig de cauza, fiindca femeile nu sint punctul meu tare, dar sa stii ca de acolo eu as fi plecat cu ele, fiindca pe mine ma iubesc femeile.

Cit de turnator ati fost?

Pe o scara intre foarte putin si foarte mult, as fi sub foarte putin.

Din dosarul dumneavoastra de retea lipseste angajamentul, dar sint consemnate intilnirile cu securistul Costel.

Intilnirile alea trebuie luate cu lingurita.

Bun, dar au fost.

Ele au fost, eu le recunosc, nu am avut incotro, a trebuit sa il intilnesc.

De ce pe nenorocitul de Costel?

Ca era varul meu.

De ce nu ati refuzat? Va stringea Costel degetele in clanta?

Nu, nu stringea degete, dar cind aveai constiinta unei vinovatii...

N.C. Munteanu nu putea avea constiinta nici unei vinovatii. Erati tinar, frumos, destept, citit.

Tinar nu eram, frumos nu eram. Vinovatia mea consta in incercarea mea de a fugi de la Praga la Viena. Eram la Praga intr-o delegatie si am vrut sa fug la Viena. Nu stiam cine ii informase si asta ma inspaiminta. Dupa 30 de ani, am descoperit ca despre fuga fusesera informati dintr-o sursa sigura: tatal meu vitreg. Asta a fost prima spaima. A doua spaima era cea legata de homosexualitate. Pe vremea aia, a fi homosexual insemna a duce viata schizofrenica cunoscuta, o infatisare la slujba, si alta cu tine insuti. Eu aveam de ascuns si aceasta cocoasa invizibila pe care nu o voiam stiuta cu nici un pret. Pe vremea aia, din nimic puteai sa cazi si din nimic te condamnau la patru ani, fara sa fii prins in vreo scena indecenta.

Patru ani trec in puscarie!

Nu trec asa usor, fiindca stiam prea bine ce umilitoare erau anchetele si cit de dificil era sa o duci in puscarie, caraliii demascindu-ti viciul din prima clipa. Eram la mina puscariasilor si eu nu aveam alura necesara pentru a ma apara.

Aveati minte, dinti, unghii...

Prea putin spre a te apara intr-o asemenea situatie. Toate astea m-au determinat sa ma vad cu varul Costel.

Ati avut curajul sa scrieti la Radio Europa Libera scrisori de solidaritate cu Paul Goma. Si, dupa ce le-ati scris, iar ati dat inapoi.

E adevarat. Asa s-a intimplat. Puteam sa nu dau inapoi, sa nu dau telefonul care a oprit scrisorile mele de la radiodifuzare. Dar dupa ce am fost batut, dupa ce am intrat in labele lor si am fost anchetat ore in sir, mi s-a explicat ca poate da oricine telefon la radio ca sa fie oprite scrisorile. „Merge, merge, dar daca nu merge, tu ramii cu noi aici." Si eu nu voiam sa ramin cu ei acolo. Asa am facut pasul inapoi si am cistigat pasaportul. Imi pare rau ca nu am fost mai curajos. Goma a fost extraordinar de curajos, dar nimeni nu i s-a alaturat. Eu am incercat in felul meu.

Am avut mereu senzatia unui N.C. Munteanu cu resurse infinite in lipsa de compromis.

Mosule, sintem o suma de calitati si de defecte. De gesturi curajoase si de lasitati. Asta a fost vremea care ne-a educat. Asta a fost vremea in care ne-am adaptat spre a trai cit se putea de liber. Acum stiam ca eram liber si atunci. Citeam carti interzise, ma comportam conform naturii mele, dar incercind sa-mi ascund fata adevarata.

Ati fost prins in familie: turnat de tatal vitreg, anchetat de var.

Am fost tradat in familie, iar cercul e mai vicios decit oricind si nu poate fi mingiiat in nici un fel. Asta a fost. M-am zbatut cit am putut sa-i scap din lat, o spune chiar varul in raportul de scoatere din reteaua informativa.

Ati fost fericit?

Da. Am avut multe momente. Si-n vremea comunismului, cind eram tinar si traiam in Bucurestiul acesta. Am fost fericit cind m-am urcat in avion si mi-am spus ca niciodata nu ma voi intoarce in Romania. Am fost fericit cind am dus-o foarte greu la Frankfurt, dar am incercat meserii noi cu voiosie si lacomie. Fericit am fost cind am fost chemat la Europa Libera. Si am fost bun.