Era un om extraordinar si l-au omorat ca pe un caine
Eugenia Georgescu e o mana de om. Cand iti vorbeste te priveste pana-n albul ochilor. Inainte de a raspunde face pauze lungi, ca un om cumpatat, care calculeaza de zece ori si taie o singura data. Degetele sale lungi si subtiri aluneca pe fotografiile ingalbenite in timp ce povesteste. Sunt pozele unei tinereti indepartate pe care si-o aminteste cu greu. "Trebuie sa-mi lasati un ragaz. Sunt lucruri la care nu m-am mai gandit de mult. Parca vorbesc despre viata altcuiva." Ne-a primit in sufrageria nepotului sau, bucuroasa de oaspeti, ca si cum ar fi asteptat cu nerabdare un ascultator. Si-a trait viata printre carti si documente. Toate evenimentele majore in care Romania a fost implicata in ultimul secol au ajuns la ea ca prin surdina. In biblioteci vremea trece altfel. A avut o meserie frumoasa, pe care a iubit-o. S-a nascut in Basarabia, pe dealurile Orheiului, in comuna Onescani, in anul 1906. La 1 martie a implinit 101 ani. Tatal ei a fost preot de sat, ea a absolvit Liceul Eparhial din Chisinau si la inceput a vrut sa se faca profesoara. IORGA. Mai tarziu a reusit sa intre la Facultatea de Istorie din Bucuresti. A fost eleva lui Nicolae Iorga. "Era un profesor foarte bun. Mi se parea diferit de toti ceilalti. Avea vocatie, stil, anvergura. Niciodata nu se intampla sa nu stie ceva sau sa uite vreun amanunt. Era impecabil. Noi discutam foarte mult cu el pe teme istorice. Era superior tuturor celorlalte cadre universitare. In plus, imi amintesc ca Iorga se implica in absolut tot ceea ce se intampla in acea perioada in tara. Era cu adevarat pasionant sa te afli in preajma lui."
BIBLIOTECI. S-a angajat la Institutul National de Studii Sud-Est Europene, care avea sediul pe Soseaua Bonaparte, imediat dupa ce si-a incheiat studiile. A primit o locuinta de serviciu in cladirea institutiei. Urma sa lucreze sub comanda lui Nicolae Iorga timp de un deceniu. Ea traducea documente redactate in limba rusa si adunate din marile biblioteci ale lumii: "Era a doua mea limba. Toate textele pe care le primeam aveau legatura cu istoria Romaniei. Era o munca foarte interesanta, care mi-a placut intotdeauna. A fost preocuparea vietii mele". Iorga ii alegea pe studentii cei mai buni inca din facultate. "M-a selectat si pe mine." Profesia a plimbat-o si prin strainatate: "Am mers dupa diferite carti sau manuscrise de care aveam nevoie pana in Italia, Franta sau Turcia". ASASINAT. S-a aflat langa marele istoric in ultima zi din viata lui. La data de 27 octombrie 1940, cand Nicolae Iorga a fost ridicat din vila sa din Sinaia de comando-ul de legionari care avea sa-l asasineze, Eugenia Georgescu se gasea acolo. Nu a banuit absolut nimic: "Am vazut ca au venit sa-l ia de acasa". Era ora cinci dupa-amiaza, iar Iorga statea la masa lui de lucru. "I s-a spus ca s-a intamplat ceva important la Bucuresti. L-au urcat intr-o masina sia€¦ dus a fost." Istoricul a fost mai apoi impuscat in cap, pe marginea unui drum. Asasinii l-au tavalit in noroi si l-au batjocorit. Odioasa fapta s-a petrecut la Strejnic, langa Ploiesti. In dimineata zilei urmatoare a fost gasit in sant de niste localnici. Vestea mortii profesorului a devastat-o pe sotia lui, Catinca. Eugenia Georgescu, o apropiata a familiei, a incercat sa o consoleze in lunile care au urmat. "Faceam plimbari lungi impreuna. Era o femeie foarte cumsecade. Legionarii i-au lasat in pace pe ceilalti membri ai familiei dupa ce l-au ucis pe Nicolae Iorga. Catinca suferea foarte mult. Si eu la fel. Fusese un om extraordinar, pe care il omorasera ca pe un caine. Eram foarte trista. Mergeam la Valenii de Munte, acolo unde aveau o casa, si stateam de vorba. Uneori imi scria." Locuinta fusese cumparata in anul 1907. Tot acolo se gasea tipografia publicatiei Neamul Romanesc. Astazi exista un muzeu memorial cu obiecte si mobile ce au apartinut savantului. STILURI. Din al doilea razboi mondial isi aminteste bombardamentele care puneau in fiecare noapte Bucurestiul pe fuga. Luminile capitalei erau stinse, dar avioanele picau din cer atat de precis, incat ai fi crezut ca niste reflectoare imense s-au aprins dintr-o data peste oras. In timpul celor sase ani de razboi, pe malul Dambovitei au cazut si bombele aliatilor ,si cele ale Axei. "Nemtii aveau stilul lor. Veneau cu aparatele foarte aproape de pamant, printre blocuri. Le auzeai uruind ca si cum se aflau la cativa metri deasupra ta. Era inspaimantator. Coborau mult mai mult decat ceilalti. De aceea erau si mai precisi." Cand aveau loc raidurile, bombardierele innegreau vazduhul. "Aliatii trimiteau obuzele de la o inaltime mai mare. Va dati seama ca si ei faceau ravagii, dar nu asa de mari ca astialalti. Erau mai putin exacti." Cand suna prealarma care vestea inceputul bombardamentelor, Eugenia Georgescu se refugia intr-un muzeu de la Piata Victoriei. Ramanea in subteran pana la plecarea escadrilelor. "Il cunosteam pe un profesor de acolo, care imi dadea acest ajutor", povesteste femeia. A trecut prin toate aceste orori cu nepotul ei, de care avea grija de cand tatal acestuia fusese chemat pe front. "Cand avea 10 ani a venit sa locuiasca cu mine."
Rebeliunea legionara din iarna lui a€™41Eugenia Georgescu a suportat si teroarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Isi aminteste cu groaza de acele momente. Cel mai mult s-a temut pentru viata nepotului ei, pe care il avea in grija. In acele vremuri, centenara lucra foarte aproape de sediul Jandarmeriei, un loc unde s-au dat lupte crancene intre armata si trupele Garzii de Fier. "Se auzeau de peste tot impuscaturi. Eram foarte speriata. Intrasem in subsolul Institutului si il tineam in brate pe cel mic, asteptand sa treaca totul." Dupa ce a iesit din refugiu, a vazut ca geamurile locuintei sale fusesera sparte de gloantele suieratoare.