Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat la finalul audierii in Comisia parlamentara privind interceptarile, ca ministerul pe care il conduce nu detine aparatura de interceptare si de inregistrare a convorbirilor telefonice. "Am precizat in fa
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a declarat la finalul audierii in Comisia parlamentara privind interceptarile, ca ministerul pe care il conduce nu detine aparatura de interceptare si de inregistrare a convorbirilor telefonice. "Am precizat in fata comisiei ca Ministerul Justitiei nu detine asemenea aparatura de interceptare si inregistrare a convorbirilor telefonice", a declarat Tudor Chiuariu. El a mentionat ca membrii Comisiei l-au intrebat, in timpul audierii, cine detine astfel de aparatura de interceptare si inregistrare, cum este folosita, cum sunt stocate datele, ce se intampla cu acestea si cine are acces la aceste date. Referitor la decizia Procurorului General al Romaniei, Codruta Kovesi, de a respinge solicitarea Comisiei de a audia procurori, pe motiv ca acestia sunt independenti conform legii si ca Parlamentul nu are competente de control asupra magistratilor, ministrul Justitiei a precizat ca in aceasta privinta numai CSM se poate pronunta. Presedintele Comisiei parlamentare privind interceptarile, Cristian Diaconescu (PSD), a declarat luni ca trebuie clarificate "elementele noi" referitoare la modul in care se desfasoara procesul de inregistrare a convorbirilor la parchete. "Ar fi extrem de util sa avem o discutie cu reprezentantii celor doua institutii din Parchet, pentru ca au aparut o serie de elemente care trebuie in mod obligatoriu clarificate", a afirmat senatorul PSD. Secretarul Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea (PSD), a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent, ca Kovesi a "jignit" prin scrisoarea sa institutia Parlamentului si ca mai multi membri ai Biroului Permanent au spus ca aceasta este "de o prostie tulburatoare". Zgonea nu a vrut initial sa-i nominalizeze pe membrii Biroului Permanent care au facut aceasta afirmatie la adresa lui Kovesi, dar, la insistentele ziaristilor, a precizat ca trei dintre vicepresedintii Camerei l-au sustinut pe vicepresedintele Lucian Bolcas (PRM) in aceasta apreciere. (Mediafax)
Despre autor: