Am scris adesea cu privire la impactul globalizarii asupra mediului concurential international si am subliniat ca ascensiunea economica a Chinei, Indiei, Braziliei, etc mareste presiunea in jos asupra unor categorii de salarii in tarile UE, in SUA, in economiile mature in general; am incercat sa arat ca, desi salariile din Romania sunt mult inferioare celor medii din Uniune, presiunile globalizarii nu ne ocolesc. Unele reactii la aceste remarce au fost: dar oare Dl. Daianu doreste ca salariile cetatenilor romani sa coboare la nivelul celor din China si India? Sunt si rationamente precum: chiar daca suntem amenintati de concurenta unor tari mai sarace sa nu uitam conditiile in care se munceste/traieste acolo.   Ma simt dator, de aceea, sa revin asupra unor aspecte. Salariile din Romania sunt printre cele mai scazute din Uniune si este firesc ca ele sa creasca cand decalajele economice se reduc. Salariile scazute sunt motivul principal pentru migratie. Anii din urma au revelat o crestere importanta, sistematica, a salariilor, care se explica prin: a) cresterea economica inalta dupa 2000; b) penuria intensa de forta de munca in unele sectoare, ce misca salariile in sus. Tot anii din urma au fost insotiti de accentuarea deficitelor externe; cel de cont curent a atins 10,3% din PIB in 2006, iar in acest an este probabil sa ajunga la cca 12%. Cererea interna alearga considerabil mai iute decat oferta interna, ceea ce se reflecta in deficite externe. Atat timp cat deficitul de cont curent este finantat fara probleme inclini sa nu dramatizezi situatia, mai ales daca investitiile se fac in masini si echipamente. Anul trecut a ilustrat insa o deteriorare a finantarii deficitului de cont curent. Iar mersul productivitatii interne nu a compensat aprecierea leului si expansiunea cererii interne.   Cand vorbim despre salarii automat ne referim la costul fortei de munca. Spre exemplu, in 2005 costul mediu orar al fortei de munca in UE (25) a fost de 21,2 euro (in Euroland de peste 24 euro) in timp ce in Romania a fost de 2,33 euro - fata de 1,55 in Bulgaria, 4,8 in Slovacia, 6,14 in Ungaria, 6,63 in Cehia. Ai spune ca, alaturi de Bulgaria, Romania are un avantaj comparativ major in domenii intensive in utilizarea fortei de munca. Daca ne raportam la Europa si nu tinem cont de productivitate avantajul competitiv este proeminent. De aici rezulta explicatii pentru relocalizarea industriala, dinspre Vest catre Est (in Europa), care a vizat industria confectiilor, mobila, incaltaminte, componente auto si chiar echipamente.   Dar lucrurile se nuanteaza dramatic daca avem in vedere productivitatea muncii si structura economica (industriala), aprecierea leului si concurenta din afara Europei. De pilda, fata de Austria si avand in vedere paritatea puterii de cumparare costul pe unitatea de produs cu forta de munca (unit labor cost - ULC) a urcat in Romania de la 28% la cca 41% in perioada 2000-2006 (dupa date Eurostat). In acelasi timp cresterea pentru Bulgaria a fost de la 31% la 34%. Apreciarea leului, substantiala intre 2004-2006, a jucat un rol deosebit in aceasta diferenta de dinamica. Una peste alta, am pierdut teren fata de bulgari la acest indicator. Cand dinamica productivitatii muncii tine pasul cu cresterea salariilor costul pe unitate de produs (serviciu) cu forta de munca nu se deterioreaza -- se poate chiar ameliora cand productivitatea creste mai iute. Aici trebuie sa adaugam influenta cursului de schimb. Dar nici indicatorul ULC nu trebuie judecat in sine. Conteaza enorm ce fac concurentii, cum evolueaza ULC la ei, viteza cu care isi imbunatatesc structura calitativa a productiei/serviciilor, cat se investeste din veniturile nete, etc. Suntem obligati astfel sa examinam dinamica salariilor in conjunctie cu cea a productivitatii, in context global. Daca altii merg mai bine decat noi vom pierde, chiar daca nu in termeni absoluti. A mari salariile prea mult, fara castiguri de productivitate adecvate, ar atrage deprecieri ale cursului la un moment dat pentru a se restabili un echilibru in conturile externe (deprecierea erodand puterea de cumparare a salariilor).   Pe piata mondiala poti face pledoarii de genul "este imoral sa munciti 60 de ore pe saptamana", "sa acceptati salarii foarte mici", etc. Iar OMC si diverse conventii internationale incearca sa elimine dumpingul social si elemente de concurenta neloiala. Finalmente, batalia este castigata de cei mai competitivi - care inseamna, in ultima instanta, salarii determinate de productivitate.