In legatura cu afirmatiile facute de Traian Basescu la mitingul de sambata, 12 mai 2007, domnul Ion Iliescu face urmatoarele precizari. Prezentam in continuare, integral, comunicatul de presa remis redactiei noastre de Biroul fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu. „Folosirea minciunii si a calomniei devine trasatura de caracter a domnului Traian Basescu. Declaratiile sale de la mitingul din ziua de 12 mai a.c., de la Craiova , sunt o ilustrare in plus a acestei afirmatii. In calitate de fost ministru al Frontului Salvarii Nationale, domnul Traian Basescu stie foarte bine cat de mincinoase sunt afirmatiile sale de acum, dar si cum gandea despre minciunile, raspandite atunci de unii dintre adversarii politici ai domniei sale si ai FSN in 1990, cu privire la asa zisa „chemare" a minerilor. Declaratia sa de la Craiova, anume ca Ion Iliescu s-ar afla in spatele deciziei de suspendare a sefului statului, adoptata de Parlamentul Romaniei in 19 aprilie si calificarea ei drept o „mineriada parlamentara" este un act infam. Ea este, totodata , o calomnie la adresa celor 322 de parlamentari si la adresa Parlamentului, ca institutie fundamentala a oricarei democratii. Mai mult, domnul Traian Basescu acrediteaza ideea, profund ne-democratica si periculoasa, ca aceia care au votat impotriva sa trebuie pedepsiti pentru votul lor, pentru ca au exercitat liber un drept constitutional fundamental, fie cu aruncarea peste balustrada Parlamentului, fie cu trimiterea lor in mina. Ce urmeaza? Tragerea lor in teapa, la propriu? Asemenea josnicii practicate de Traian Basescu, nedemne pentru un om de stat, demonstreaza nu numai faptul ca suspendarea sa de catre Parlament a fost justificata, dar si ca prezenta sa in fruntea statului constituie un real pericol pentru democratie, pentru functionarea normala a institutiilor statului si a prestigiului sau international. Este un motiv in plus pentru ca la Referendumul din 19 mai a.c. cetatenii sa voteze DA pentru demiterea lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei".