Eltan, alaturi de Mihail Gorbaciov (secretarul general PCUS) si de alti lideri ai momentului, a jucat un rol crucial intr-unul din cele mai importante fenomene politice si sociale ale secolului XX: disolutia Uniunii Sovietice sau "sfarsitul imperiului comunist". Coincide oare "sfarsitul comunismului" cu sfarsitul Moscovei, ca centru de putere mondiala, sau a fost doar o miscare dintr-o piesa mult mai complexa jucata de Kremlin? Revenirea actuala a Rusiei ca mare putere mondiala, mai ales dupa anul 2000, i-a determinat pe multi analisti sa-si schimbe opinia initiala si sa incline tot mai mult catre a doua ipoteza.
Revenirea Rusiei ca superputere mondiala
Sovietoloaga franceza Francoise Thom, profesor la Sorbona, afirma, intr-o conferinta, ca strategia neobolsevica a "noii gandiri" - promovate de Gorbaciov, Eltan sau Sevarnadze - se bazeaza pe un "plan de manipulare sociala totala". Jean-Francois Denian observa, in "Les marches lointaines de l'Èmpire: partir pour rester", urmatoarele: "In partida sa de sah geopolitic pentru dobandirea dominatiei mondiale, Kremlinul si-a sacrificat deliberat stapanirea asupra Europei de Est, si a facut un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si a tehnologiei occidentale."
Iar Alexandre de Marenches, in "Gorbaciov si strutii" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990), il citeaza pe Ghiorghi Arbatov, care a rezumat plastic, politica abila a Moscovei: "URSS va va face cel mai mare rau cu putinta: va va lipsi de dusmanul vostru."
Astazi, observand revenirea puternica a Rusiei pe plan international, si degradarea puterii americane, lipsita de adversarul sau traditional (comunismul) - nu putem sa nu ne intrebam: care a fost rolul lui Boris Eltan in acest joc geopolitic subtil?
Mostenirea Eltan priveste "lovitura de opereta" din august 1991, care l-a propulsat pe Eltan la putere; contralovitura din 1993 care i-a oferit lui Eltan puteri nelimitate; si crearea marii oligarhii ruse. Astazi, stapana pe o buna parte din economia mondiala.
Cariera de "aparatcik" a lui Boris Eltan
Istoricul rus Vadim Rogovin scrie (in "Istoki i Posledstviia Stalinskogo Bol'shogo Terrora") ca nu crede ca oameni precum Gorbaciov, Eltan sau Iakovlev "care au fost comunisti pana la 60 de ani, au devenit brusc anticomunisti". Dupa Rogovin, generatia acestora era formata, in realitate, din personaje de un rar cinism, "corupte si total indiferente la ideile care formeaza baza morala a unei tari". Galina Starovoiteva il considera pe Eltan cel mai crud personaj din istoria Rusiei de dupa Stalin si invoca in acest sens genocidul din Cecenia.
Nascut in 1931, la Butka, in Urali, Boris Eltan a inteles de timpuriu logica timpului si a tarii in care s-a nascut. Considerat "chiabur" ("kulak"), tatal lui Boris a fost deportat timp de trei ani intr-un lagar de munca. Apoi, familia s-a mutat la Perm, traind intr-o mare saracie. Tatal a putut sa lucreze in constructii la Sverdlovsk (Ecaterinburg). Familia a locuit - timp de zece ani - intr-o singura camera, intr-o baraca. In aceeasi incapere locuiau bunicii lui Boris, parintii, cei trei copii si o capra. Datorita caprei aveau cel putin laptele asigurat.
In timpul razboiului, adolescentul Eltan fura mine dintr-un depozit de armament si le dezmembra. Intr-o zi, una din mine a explodat si Eltan a ramas fara degetul mic si aratatorul de la mana stanga. Desi nu prea a excelat la invatatura, Boris Eltan a absolvit "Institutul Politehnic" din Sverdovsk.
Prima sa iubire - Irina - a fost o dezamagire. Intr-o vara, plecand sa faca practica pe santier, Boris a lasat-o pe Irina in grija celui mai bun prieten al sau, Misa. Atata grija a avut Misa de Irina, incat Boris i-a gasit la intoarcere gata casatoriti.
Boris Eltan s-a consolat, insa, repede cu prietena Irinei - Narina Iosifovna Girine - cu care s-a casatorit si care i-a daruit doua fete: Elena (nascuta in 1957), si marea slabiciune a lui Eltan, Tatiana ( "Taniuska", nascuta in 1959).
Eltan a inteles foarte repede ca, in sistemul sovietic, nu putea sa spere la o cariera fara sa devina activist PCUS. Adica, "aparatcik". Mai ales unul ca el, care avea mentionat in dosarul de cadre precizarea "fiu de kulak" (fiu de chiabur).
Eltan s-a inscris in Partidul Comunist al URSS, in 1961. In 1976, Brejnev l-a chemat la Moscova si i-a propus sa devina prim-secretar al Comitetului de partid din Sverdlovsk. In acel timp, Eltan devenise ceea ce se cheama un "aparatcik" perfect. Dur, muncea mult, si nu se lasa pana nu indeplinea toate sarcinile primite. Intre altele, Eltan a primit misiunea sa demoleze casa Ipatiev, in care fusese masacrata familia tarului Nicolae al II-lea.
KGB-ul remarcase calitatile lui Eltan. Astfel ca, in 1981, Eltan devenea membru in Comitetul Central al PCUS. La recomandarea lui Iuri Vladimirovici Andropov, presedintele KGB.
"Perestroika" lui Gorbaciov l-a adus ulterior pe Eltan in pozitia de prim-secretar de partid la Moscova. In aceasta calitate, el incepe sa colinde pietele si magazinele, in campania declarata "anticoruptie". Discuta liber cu cetatenii, direct, pe strada. Ceea ce l-a facut repede foarte popular in toata Rusia. In 1987, bomba: Eltan demisioneaza ostentativ din PCUS, pe fondul unor "neintelegeri" cu Gorbaciov! Era o miscare bine calculata de KGB. Gestul a atras imediat atentia Washingtonului. In 1988, Eltan a fost invitat, timp de trei luni, in Statele Unite. Devenise omul zilei. Toata presa internationala vorbea despre el. Rezultatele s-au vazut imediat.
La primele alegeri multipartite din 1990, Eltan a fost ales presedinte al RSFS Rusa (viitoarea Federatie Rusa), cu peste 90% din voturi. Dintr-un clasic "aparatcik" sovietic, el se metamorforzase peste noapte intr-un "anticomunist", care lupta cu "coruptia", cu "mafia" si cu "birocratia" regimului. Putini isi mai aminteau ca presedintele KGB, Iuri Andropov, incepuse lupta cu "banda de la Dniepropetrovsk" (Brejnev si oamenii sai), fluturand aceleasi sloganuri. Cele trei teme de atac ale lui Eltan erau, de fapt, cele testate de KGB inca de la inceputul anilor '80!
Un puci de opereta si strategia neobolsevica
Evenimentul care avea sa-l propulseze pe Boris Eltan in prim-planul politicii mondiale a fost puciul din 19 august 1991. Boris Kagarlitki a caracterizat lovitura de stat drept "o curioasa manevra subversiva" ("Die Quadratur des Kreises", Berlin, 1992). Grigori Toskin a numit-o direct "o inscenare" ("La pensee russe", Paris, 6 septembrie 1991). Francoise Thom a definit-o drept o mare afacere de familie in care, ca la teatru, rolurile fusesera distribuite dinainte.
"Pentru mine, lovitura din august 1991 este unul din episoadele cele mai obscure ale acestui secol" - marturisea maresalul Saposnikov in "Nezavisimaia Gazeta", la 6 septembrie 1991.
Potrivit multor analisti, puciul din august 1991 a fost, de fapt, o "lovitura a la Potemkion". Aluzie la satele de mucava ridicate pe malurile Niprului la ordinul celebrului maresal rus, pentru a o impresiona pe tarina Ekaterina cea Mare, care isi vizita noile posesii imperiale din Crimeea.
Generalul Alexandr Lebed a explicat agentiei "ITAR-TASS" ca prabusirea comunismului avea nevoie, ca sa fie credibila, de un "puci de opereta". Puci executat de "organe", dupa cum a explicat Lebed: "Nu a fost decat o provocare nemaipomenita si vasta, planificata si executata stralucit, in care rolurile erau scrise pentru cei inteligenti dar si pentru prostime, pentru toti aceia care - cu buna stiinta sau in mod involuntar - si-au jucat partitura."
Puciul de la Moscova a durat exact 61 de ore si l-a propulsat in prim-plan pe Boris Eltan, pregatit din vreme sa preia fraiele puterii de la Gorbaciov, sa lanseze propria contra-lovitura si sa interzica Partidul Comunist.
Ziarul "Kommersant" (nr. 34/1991) a identificat imediat o serie de elemente care deosebeau puciul de la Moscova de o lovitura de stat autentica.
La puciul declarat "pro-comunist" - condus de KGB (Kriucikov), de Armata Rosie (Iazov), si de ministerul de Interne (PUGO) - nu au fost barate strazile si nu s-a incercat descurajarea manifestatiilor populare. Dimpotriva. Puciul a inceput la orele cand oamenii mergeau la lucru, adica s-a desfasurat tot timpul la vedere. Traficul aerian, feroviar, precum si circulatia urbana nu au fost nici o clipa intrerupte. Telefonul si comunicatiile nu au fost taiate.
Ordinul de atacare a "Casei Albe" din Moscova nu a fost, in realitate, dat niciodata. Cu toate ca unitatile de elita "Alfa" si "Vimpel" ar fi putut-o ocupa cu usurinta. In dimineata urmatoare s-a dat ordinul, cu totul neasteptat, ca trupele care inconjurau Parlamentul sa se retraga.
Niciodata nu a fost atat de usor pentru jurnalistii occidentali sa obtina legaturile radio, TV si telefonice cu redactiile pe tot timpul puciului. Complotistii au dorit - in mod manifest - ca evenimentele de la Moscova sa fie intens mediatizate.
In mijlocul evenimentelor "dramatice" de la Moscova s-a remarcat viteazul Boris Eltan, care a infipt sabia dreptatii si adevarului in "balaurul rosu", comunist.
Intr-adevar, in memoria opiniei publice s-a intiparit imaginea lui Eltan cocotat pe un tanc si citind un mesaj incendiar, la doar doi pasi de trupele de elita "Alfa" si "Vimpel". Un reporter occidental l-a intrebat pe unul dintre membrii formatiunii "Alfa" de ce nu ocupa "Casa Alba" si nu-l aresteaza pe Boris Eltan. "Cum sa-l arestam?" - s-a mirat militarul. "Pai, noi suntem aici ca sa-l aparam, nu sa-l arestam!"
"Gogosile" lui Gorbaciov
Generalul Alexadr Lebed avea, probabil, dreptate sa afirme ca la puciul din august 1991, rolurile fusesera scrise anterior. Gorbaciov plecase in "concediu", cu familia la Foros, in Crimeea, exact inaintea puciului. Ulterior avea sa sustina ca pucistii l-au tinut "prizonier" si ca ii taiasera toate comunicatiile cu exteriorul. Nimic nu era adevarat.
S-a aflat, ulterior, ca Gorbaciov nu a fost privat, nici un moment, de garda sa personala. Mai mult, atunci trupele generalului Alexandr Rutkoi, care au actionat ca sa-l "elibereze", nu au intalnit la Foros tipenie de om, de la aeroport pana la vila lui Gorbaciov. Doar un biet militian, care le-a aratat drumul spre resedinta de protocol. Localnicii au confirmat ca, in zilele puciului, nimeni nu a remarcat vreo miscare de trupe. Nici granicerii din zona nu observasera ceva neobisnuit.
Gorbaciov pretinde ca a putut lua legatura cu exteriorul abia pe 21 august, seara. Francoise Thom, in "Fins du communisme", sustine, insa, ca Rutkoi se conversase la telefon cu Gorbaciov in tot timpul zilei!
Eltan preia conducerea "manifestatiilor populare", care cer abolirea comunismului, interzicerea Partidului Comunist si demisia lui Gorbaciov. Rusia preia din mers rolul Uniunii Sovietice.
O serie de decizii interne, dezvaluite ulterior, confirma faptul ca puciul a fost organizat de KGB. Mai exact, de adeptii schimbarii liniei "dominarii" (de tip stalinist), cu cea a "influentei" (linia Lenin-Gramsci). Linia "influentei" si a penetrarii Occidentului aparuse mai ales sub Iuri Andropov, la inceputul anilor '80. In august 1991, aceasta linie, numita de KGB "maskirovka", avea sa triumfe printr-un puci bine pus la punct.
Deciziile interne secrete anterioare puciului, au fost: 1) pe 16 august 1991 - cu trei zile inaintea puciului - KGB-ul a primit un ordin semnat de Kriucikov, presedintele KGB, de a distruge orice documente compromitatoare; 2) cea mai mare parte a fisierelor KGB-ului lituanian au fost evacuate inainte de luna august 1991; 3) Iakovlev si Sevarnadze, doi din principalii artizani ai strategiei "influentei", parasesc Partidul Comunist cu doar cateva zile inainte de puci.
Peste doar patru luni, in decembrie 1991, "Tarul Eltan" semna "acordul de la Belovejski", intre Rusia, Ucraina si Bielorusia, care consemna dezmembrarea URSS. Instrumentul puterii - KGB - devenise, prin "lovitura lui Potiomkin", puterea insasi.
Sarpele isi schimbase doar pielea. Adica strategia. Abandonarea strategiei staliniste a "dominarii", pentru cea, mult mai subtila, a influentei si penetrarii Occidentului. Rezultatele neobolsevismului se vad, cu claritate, astazi: marii oligarhi rusi au acaparat, in 16 ani, o mare parte a economiei mondiale, s-au mutat masiv in SUA si Marea Britanie, si influenteaza relatiile economice dintre state, intr-o maniera la care URSS nici nu putea visa. Iar Rusia a redevenit o mare putere geopolitica.