Ieri, judecatorii ICCJ au ramas in pronuntare in legatura cu o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de avocatul lui Serban Mihailescu, referitoare la calitatea de ministru in care acesta a fost trimis in judecata in procesul mitei cu arme de va
Ieri, judecatorii ICCJ au ramas in pronuntare in legatura cu o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de avocatul lui Serban Mihailescu, referitoare la calitatea de ministru in care acesta a fost trimis in judecata in procesul mitei cu arme de vanatoare. CNSAS a admis in sedinta de ieri contestatia depusa de senatorul PSD Serban Mihailescu, au declarat pentru NewsIn surse din institutie, hotarand practic, dupa a treia runda de dezbateri ce au inceput in toamna anului trecut, ca acesta nu a facut politie politica. Conform unor surse din institutie, contestatia a fost acceptata la limita, cazul fiind discutat in conditiile in care de la sedinta au lipsit cativa membri, printre care si Mircea Dinescu. Contactat de NewsIn, Dinescu s-a aratat surprins de graba cu care colegii sai au rediscutat si transat cazul. Conform unor surse din institutie, cei care au votat pentru "albirea" lui Mihailescu au sustinut ca probele sunt insuficiente, constand doar intr-o lista cu nume de ofiteri, ce nu ar fi acceptata ca proba de nicio instanta. Ca de obicei, in aceste situatii, presedintele Claudiu Secasiu si Constantin Ticu Dumitrescu ar fi pledat pentru mentinerea verdictului de politie politica. Mihailescu a fost audiat de CNSAS saptamana trecuta, unde a depus si probe suplimentare despre biografia sa. " Am fost la o audiere in care am prezentat elemente in care am aratat ca nu a fost vorba de niciun fel de politie politica. Am prezentat copii dupa documente care reflecta istoria mea militara", declara atunci senatorul Serban Mihailescu. El a apreciat prezenta tuturor membrilor colegiului la audierea sa si a afirmat ca se simte "complet nevinovat" si "eliberat" ca a existat disponibilitate la dialog. "Eu cred ca nu sunt elemente care sa permita o decizie de politie politica", a mai spus el.
Despre autor: