Am ajuns la concluzia ca multe autoritati locale nu realizeaza, inca, cat de importante au devenit. Cred ca nici macar nu se gandesc la faptul ca apartenenta la un anumit partid nu mai are nicio valoare, iar capitalul electoral care sa-i mentina pe actualele pozitii sau chiar sa tinteasca mai sus il au la "degetul mic". Si culmea, pentru acest lucru beneficiaza de tot sprijinul, inclusiv financiar, bugetul Uniunii Europene devenind indirect sponsor al imaginii primarilor si consilierilor locali. Exista, insa, cateva conditii extrem de dure cu care alesii pe liste de partid din sate, comune si orase nu se prea acomodeaza. Adica sa munceasca in folosul comunitatii pe care o reprezinta, sa creioneze si sa puna in practica proiecte de dezvoltare locala, sa se instruiasca pentru a fi la curent cu practicile europene, sa colaboreze cu autoritatile din regiunile limitrofe, sa renunte la sistemul clientelar si mai ales sa formeze echipe in randul carora sa se gaseasca specialisti, si nu "sosonari" cu carnet de partid. Intr-adevar, este foarte greu de a indeplini cumulativ aceste conditii. De altfel, chiar primul-ministru Calin Popescu Tariceanu are dubii atunci cand se refera la absorbtia fondurilor europene. "Nu va ascund ca am anumite griji cu privire la capacitatea administrativa a autoritatilor locale de a gestiona aceasta uriasa oportunitate. Am inceput un lung si intens turneu in tara, unde ma intalnesc cu toate autoritatile locale, indiferent de culoarea lor politica, si cu cei mai importanti oameni locali de afaceri, indiferent de simpatiile lor politice, pentru a le explica cat de importanta este mobilizarea pentru pregatirea proiectelor. Din pacate, simt ca in continuare aproape totul se asteapta sa fie facut de la Bucuresti"- declara premierul, in aceasta saptamana.
Aici primul-ministru are si nu prea are dreptate cand vorbeste despre Bucuresti. Spun acest lucru deoarece este normal ca ochii sa fie pe Capitala, pe ministerele care au elaborat Programele Operationale, pentru ca vor sa afle cum se a€žmananca" procedurile pentru accesarea fondurilor europene. Si daca Bucurestiul se balbaie, a se vedea returnarea celor 3 importante Programe de catre Comisia Europeana, ce se mai intelege in teritoriu. Ce sa inteleaga din recentele permutari cu ministerele si cu agentiile. Iata ca la fosta Agentie Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie "ceata este atat de densa" incat orbecaie pana si functionarii. Redau un pasaj deosebit de relevant dintr-un mesaj postat miercuri pe site-ul Curierul National de doamna Teslovan Adreana: "Am trimis si eu mai multe solicitari de obtinere de informatii despre programele initiate de ANIMMC, dar nu primesc de nicaieri niciun raspuns. Care o fi rolul ministerului nou-infiintat si cand vom sti si noi, reprezentanti ai IMM, ce avem de facut? S-au creat si Centrele Teritoriale care au rolul de a disemina informatiile despre proiectele finantate de fostul ANIMMC. Stiti ce mi s-a spus la o solicitare adresata unui membru al centrului respectiv? Sa caut informatiile pe site-ul ANIMMC, care insa nu este actualizat. Cand vor fi lansate celelalte proiecte finantate din bugetul de stat pentru IMM? Greu de aflat cu toata legislatia privind transparenta institutionala". Iata ca pana la a ne referi la ceea ce se intampla in teritoriu ar trebui si ca Bucurestiul sa-si faca temele europene.
In rest, teza premierului precum ca autoritatile locale, o mare parte a lor, nu stiu sa fructifice sansa alocarilor de fonduri europene nu poate fi contrazisa. Aceasta deoarece prin Programul Operational Regional 2007-2013 se urmareste cresterea calitatii vietii si crearea de noi locuri de munca in orase, prin reabilitarea infrastructurii urbane si imbunatatirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum si prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor si a antreprenoriatului. Si nu sunt bani putini. De pilda pentru acesti ani Uniunea Europeana aloca 101,6 milioane de euro, anul viitor peste 120 de milioane de euro, iar in 2009, aproximativ 128 de milioane. Sunt bani din care in orasele si comunele defavorizate, unde inregistram un grad ridicat de somaj, primarii, de pilda, pot construi locuinte sociale, totul printr-un proiect integrat in care sa se regaseasca si componenta stimularii initiativei private pentru dezvoltarea durabila a mediului de afaceri. De asemenea, pot fi renovate cladiri, poate fi refacuta infrastructura localitatii, inclusiv dezvoltarea sistemului de transport public. Folositi cu cap, acesti bani pot, in mod real, sa schimbe viata comunitatii locale, sub toate aspectele, ceea ce se va reintoarce, ca recompensa, sub forma de voturi care ar trebui sa reprezinte unicul comision incasat de oamenii politici. Acestia din urma ar trebui sa inteleaga ca la viitoarele alegeri pentru Consiliile Locale coloratura politica nu va mai avea nicio importanta. Vor conta doar proiectele finalizate in slujba cetatenilor localitatilor. Practic, prin fondurile europene se mai finanteaza, indirect, campania de "implementare" a votului uninominal la nivel de administratii locale. Dar, pana a ajunge acolo va trebui sa gasim autoritati locale competente si calificate. Modelul primarului manager va avea cautare. In rest, banii Uniunii Europene raman in vistierie.