In urma cu mai bine de 30 de ani editam, la "Junimea", cartea taranului autodidact bucovinean Toader Hrib "Cronica de la Arbore". Cum poate se (mai) stie, mos Toader isi preschimbase casa in muzeu: adunase cu osardie tot ce credea c-ar putea sa ilustreze civilizatia satului din Tara de Sus si sa desluseasca temeiurile dainurii romanului intr-un spatiu ravnit de mari imperii acaparatoare. In vitrinele muzeului de la Arbore se aflau, alaturate, vechi vase egiptene, alaturi de saua haiducului cutare ori de ocaua lui Cuza, ceramica din neolitic si grenade din razboiul II, icoane stravechi si zale medievale, intr-un bric-a-brac fara urma de criteriu ordonator si tocmai prin asta inedit: vizitatorul vedea in colectionarea amestecatelor "urme ale trecerii" o cheie pentru intelegerea unei filosofii a existentei rurale in care-si are loc respectat si clipa, si eternitatea. Cum am mai scris, dupa moartea lui mos Toader (1992), muzeul a fost inchis. Desi pe frontispiciu se mai poate citi MUZEU, nimeni n-a mai calcat pragul casei din 1992. Adica, de 15 ani! Totu-i paraginit, colbait, descompletat, vandut (!?). Adevarat, din pricina inundatiilor crancene din primavara, comuna a avut (si inca are) alte griji si prioritati. Cu toate astea, din cate am inteles dupa o discutie la Primarie si la Scoala, ar exista interes pentru redeschiderea muzeului, care a constituit totdeauna, alaturi de ctitoria lui Luca Arbore, un punct de interes turistic mult cercetat inclusiv de straini. Profesorul de romana ne-a spus ca-i dispus sa completeze colectia cu piese etnografice de certa autenticitate si, evident, de valoare muzeistica...
Dar toate discutiile privind eventuala redeschidere a muzeului se poticnesc in acelasi punct: voia mostenitorilor. Mai bine zis, lipsa de vointa a celor ce au intrat, legal, in posesia unui tezaur pe care nu-l respecta fiindca nu-l inteleg. Una-i sa mostenesti patru boi si alta un muzeu! Singura urmasa a lui Toader Hrib a fost o stra-stra-verisoara. Prin sat se vorbeste ca prima grija a noii stapane a fost sa vanda icoanele stravechi (fala muzeului!) si alte piese muzeistice avand ceva cautare. O fi asa, n-o fi asa - oricum, e dreptul ei. De aici incolo ar putea intra in discutie doar oarecari criterii morale, nu si de legitimitate ori legalitate a instrainarilor. Chiar daca n-a avut gir oficial, colectia lui Toader Hrib intrase intr-un circuit turistic recomandat in pliantele ONT, se bucurase de mai multe consemnari in presa straina decat cutare Muzeu cu staif, iar in Cartea de impresii (unde-o mai fi?) se randuiesc semnaturi dintre cele mai prestigioase. "Cronica de la Arbore" cunoscuse mai multe editii, s-a bucurat de atentia criticii - intr-un cuvant, la Arbore se constituise un real pol al interesului fata de universul satului bucovinean, inteles in autentica-i profunzime, dincolo de irizarile kitsch-ului artizanal din zona. Si ceea ce un taran intelept si daruit a cladit intr-o viata, au daramat intr-o clipita mostenitorii: ce le trebuie lor muzeu? Da lapte? Face pere? Poate ca o implicare mai decisa a autoritatilor, inclusiv cele judetene din Suceava, ar fi putut duce la gratierea pedepsei cu disparitia muzeului. Poate o anume despagubire ar fi acoperit pretentiile mostenitorilor. Oricum, casa sta degeaba; e pustie si se naruie incet si... sigur. Cu cat intarzie interventia, cu atat mai mult se subtiaza colectia, nici acum inventariata. Cumparatori de ocazie, inclusiv turisti straini, se gasesc...